Asemenea Lui
Mat.15:32a; 18:33

Dacă vreodată ai spus Evanghelia cuiva, în tine s-au născut în acele momente nişte simţiri care ori te-au înflăcărat mai tare, ori te-au mai domolit; ai cunoscut astfel anumite trăiri, ţi s-au ivit în minte gânduri, etc.…

13. Milostivirea lui Isus

Motive greşite în evanghelizare

Oare cu ce simţământ spunem evanghelia la oameni? Cum îi privim pe oameni când facem evanghelizare la târg? Ce gândim despre ei? Oare ne doare de starea în care sunt cei nemântuiţi? Ne este milă de ei? Pot ei să recunoască mila noastră?

Iată câteva simţiri, atitudini, gândiri greşite în evanghelizare:

• Spui evanghelia la alţii pentru că eşti mânat de un duh răutăcios, răzbunător. Este ceva în tine care te face să nu te simţi bine că eşti într-un grup mic de oameni şi marea majoritate nu este de acord cu tine, ci chiar împotriva ta. Eşti mânios pe oameni că nu sunt în tabăra ta. Ţi-ar place să se pocăiască mulţi, ca să crească numărul celor cu tine, ca să te simţi mai puternic, mai la adăpost, dar nu pentru că vrei să fie lăudat Dumnezeu de mai multe guri, nu pentru că vrei să strălucească slava Lui mai mult între îngeri şi în veşnicie, nu pentru că îţi plânge inima de chinul care va veni peste ei dacă nu se pocăiesc. Oare aşa a fost Isus?
• Spui evanghelia mânat de un duh de mândrie. Ştii că Domnul a poruncit creştinilor să mărturisească despre El şi tu vrei să te arăţi că eşti un creştin care ascultă mai mult decât alţii. Ţi-ar place să se pocăiască mulţi, dar nu pentru că au o viaţă nenorocită sau pentru că-i aşteaptă una şi mai nenorocită după moarte, ci doar ca să se ştie că tu ai mulţi convertiţi, că tu eşti mai presus de alţi creştini. Oare aşa a fost Isus?
• Spui evanghelia mânat de un duh de vină. Ai văzut că alţii predică, merg în piaţă, pe străzi, mărturisesc în tren, sau de la uşă la uşă, ai citit cărţi şi ai auzit mesaje despre cum trebuie să evanghelizăm lumea şi te simţi cumva împins de la spate să o faci şi tu. Nu ai pace în ceea ce faci şi nu te bucuri. Ai renunţa uşor dacă ai găsi o posibilitate. Dacă cineva va crede ceea ce îi spui, va fi mântuit, va fi bine de el, dar binele lui nu este în mintea ta atunci când tu vesteşti. Oare aşa a fost Isus?

Un motiv divin de evanghelizare şi de trai: mila
Mat.15:32; 18:33

Întreaga viaţă a Domnului Isus a fost expresia milostivirii (milostivire = faptul de a fi milostiv, adică milos; îngăduitor, iertător; bun; darnic; generos) prin care a privit El din veşnicie asupra păcătoşilor, fiind înduioşat de mizeria lor îngrozitoare pe care o cunoştea. Observând milostivirea Sa, ne dăm seama că El nu a privit voia Tatălui ce L-a trimis pe pământ ca pe o îndatorire, sau ca o povară grea ce I-a fost pusă pe umeri. După Io.6:38, a spus 39, apoi 40. Voia lui Dumnezeu a constat pentru Domnul Isus nu în a-I porunci sau a-I interzice ceva. Isus a dovedit în toate acţiunile Sale că voia plină de dragoste a Tatălui de a mântui pe păcătoşi este şi voia Sa. Fie ca voia Tatălui să fie tot atât de importantă pentru mine cum a fost şi pentru Fiul. Voia Tatălui, prin trimiterea Fiului Său, era revelarea milostivirii divine pentru mântuirea păcătoşilor pierduţi. Mântuitorul nu putea împlini această voinţă fără a nu fi şi El însufleţit de aceeaşi milostivire.

Voia lui Dumnezeu cu noi ca şi în Domnul Isus este mântuirea celor pierduţi. De aceea nici pentru noi nu este cu putinţă împlinirea acestei voinţe, fără ca să locuiască în noi mila lui Dumnezeu, fără a o vesti prin viaţa noastră personală. Pentru noi, voia lui Dumnezeu nu trebuie să se cuprindă numai în faptul de a renunţa la anumite lucruri pe care le interzice Dumnezeu, şi de a îndeplini ceea ce El ne porunceşte – ci constă în mod principal, în a avea aceleaşi simţăminte pe care le-a avut Domnul Isus faţă de păcătoşi.

Mila este sentimentul de înţelegere şi de părere de rău faţă de suferinţa sau nenorocirea altuia, trezit de vederea nevoii şi a mizeriei. Atunci, cât de necesară este în lumea noastră... Nu judecata: „Lasă că aşa-i trebuie, etc.…” Nu indiferenţa: „Ce-mi pasă mie?” Milostivirea veşnică pe care am cunoscut o în Mântuitorul, ne invită pe noi care am primit îndurare să ajungem ca să fim plini de ea. Nevoiaşii trăiesc printre credincioşi şi se plâng de ei că nu dau nici un semn de compătimire fiind preocupaţi cu propria lor fericire personală, nepăsându-le de nimic altceva. Să ne rugăm să stârnească Dumnezeu mila în inima noastră, să arătăm o inimă plină de îndurare.

Milostivirea nu oboseşte niciodată; ea nu renunţă să nădăjduiască. Adevăratul credincios nu-şi mărgineşte milostivirea doar la cei ce-l înconjoară – Mat.5:44-48, ci el are o inimă largă. După ce a spus pilda samariteanului milostiv, Isus a spus: „Du-te şi fă şi tu la fel” şi „…pe acestea trebuia să le faceţi” – Mat.23:23. Tot El a spus: „După cum v-am făcut Eu, aşa să faceţi şi voi.” Noi care datorăm totul milostivirii Sale, care ne numim urmaşii Lui, şi umblăm pe urmele Sale, care dorim să purtăm în noi chipul Său, trebuie să arătăm lumii tocmai milostivirea lui Isus. Şi o putem face; căci El trăieşte în noi şi Duhul Său lucrează în noi. Să privim cu smerenie şi credinţă puternică în pilda vieţii Sale, ca într o făgăduinţă sigură a ceea ce putem şi noi realiza.

El a zugrăvit pe Dumnezeu ca fiind milos:

• Mat.18:27 – Cât de mare ar fi datoria noastră, ea tot nu poate întrece mila Lui.
• Lu.15:20 – Cât de mare ar fi paguba noastră, ea tot nu poate întrece mila Lui.

El Însuşi a fost milos:

(Acestea nu sunt toate versetele care spun despre mila Sa.)
• Mat.12:7 – mila lui Dumnezeu pe care venise s-o arate.
• Mat.14:14 – Lui nu-i sunt indiferente suferinţele fizice
• Mat.15:32 – milă de nevoile trupeşti
• Mc.1:41 – în ciuda subaprecierii
• Mc.5:19 – era ceva conştient
• Mc.6:34 – motivaţie în vestire
• Lu.7:13 – a avut milă chiar şi când nu a fost solicitat

Oamenii au ştiut că pot apela la mila Lui:

• Mat.9:27; 15:22 – Care-i credinţa ei? Că El poate, şi că e milos ca s-o şi facă!
• Mat.17:15 (Mc.9:22); 20:30,31,34 – Lumea nu a reuşit să-i facă a se îndoi de mila Lui.
• Mc.10:46-48 (Lu.18:38,39) – La fel cu Bartimeu…

Ştiu oamenii la fel şi despre noi?

El ne învaţă să fim milostivi şi cum să facem milostenia:

• Milostivirea înseamnă fericirea noastră – Mat.5:7; Pr.11:17!
• Ea ne este cerută de Domnul Isus – Mat.9:13; 18:33; Lu.6:36.
• Ea trebuie făcută în modestie, nu cu mândrie – Mat.6:2-4.
• Trebuie să fie în primul rând de natură spirituală (în motivaţie, conţinut şi manifestare), nu doar materială – Lu.11:41; Lu.12:33.

2002.08.25 – Lunca Ilvei (pct.A,B)
2002.09.01 – Lunca Ilvei (pct.C-F)

Înapoi la Index Asemenea Lui