Anabaptiştii (Botez fără bebeluş)
F.A.8:26-38

1. Firimituri de istorie…

Ne-am strâns astăzi aici ca să facem un botez şi poate vă uitaţi miraţi în jur şi nu vedeţi nici un bebeluş!

„Dar unde este bebeluşul? Cum? Aţi venit să faceţi botez şi nu aţi adus bebeluşul? L-aţi uitat acasă?”

Nu. Nu mai căutaţi degeaba. Nu am adus nici un bebeluş şi nici nu l-am uitat acasă!

„Atunci ce vreţi să botezaţi aici? Ce botez e acela fără bebeluş? Nu sunteţi creştini? Ce sunteţi voi?”

Ba da, suntem creştini, adică urmaşi ai lui Hristos şi vrem să facem ceea ce a făcut El şi cum a făcut El şi ceea ce este scris în Biblie şi cum este scris în Biblie. Tocmai de aceea, botezăm oameni mari, adulţi. Şi nu-i aducem noi de acasă, ci vin ei singuri… Acum înţelegeţi şi de ce avem o „cristelniţă” aşa de mare ca asta. (Dacă nu ar fi fost aşa de frig şi dacă nu eram aşa de răsfăţaţi astăzi am fi fost afară la râu…)

„Botez de oameni mari…” Pentru acest răspuns, pentru această practică, mii şi mii de oameni au fost batjocoriţi, chinuiţi, persecutaţi şi ucişi în ultimii 500 de ani. Cine a fost împotriva lor? Religia oficială care s a folosit de puterea politică, religia aşa numită creştină care nu credea în botezul adulţilor şi în numele lui Dumnezeu ura, prigonea şi ucidea pe toţi cei care erau diferiţi de ea. Vorbesc aici despre o prigoană strict (sau în principal) din pricina botezului; pentru că au existat şi alte grupuri care au prigonit pe creştinii sinceri, dar din alte motive (comuniştii, musulmanii, etc.).

„De când a apărut obiceiul de a boteza oamenii mari?”

Botezul adulţilor a fost practicat fără întrerupere de diferite grupuri de credincioşi creştini, încă de pe vremea Domnului Isus Hristos. Când creştinismul a devenit o unealtă a Imperiului Roman şi a fost decretat ca religie de stat în sec. IV d.Hr. el a început să decadă foarte mult. În următoarele câteva sute de ani, rând pe rând au fost adoptate diferite învăţături şi practici fără justificare biblică. Între ele a fost şi botezul copiilor mici. Au fost vremuri îndelungate când conducătorii religioşi aşa numiţi creştini au persecutat religiile păgâne sau grupurile creştine care nu erau de acord cu ele. Dacă până la anul 313 d.Hr. creştinii au fost persecutaţi de păgâni, după aceea încetul cu încetul se va ajunge ca Biserica oficială (de stat) creştină să prigonească la fel de rău, uneori chiar mai rău ca păgânii, pe adevăraţii creştini, adică aceia care nu se supuneau decât Bibliei şi Duhului Sfânt, respingând învăţăturile străine promovate de Biserica oficială.

Cu multă vreme înaintea reformei lui Luther (sec. XVI), exista în Europa o mişcare creştină care boteza (la maturitate) oamenii care credeau în Isus Hristos ca singur Mântuitor. Pentru că Europa era catolică la vremea aceea, şi deci toţi oamenii erau „botezaţi”, conform tradiţiei, „în scutece”, aceşti creştini au fost porecliţi de către duşmanii lor „anabaptişti”, adică „rebotezători”. Pe atunci, din cauza numărului lor nu foarte mare şi din cauza vieţii liniştite care o aveau, erau neglijaţi, ignoraţi de autorităţile religioase şi politice.

Vâlva pe care Reforma a făcut-o nu numai în religie dar şi în lumea socială şi politică a stârnit multe şi diverse dispute pe tema învăţăturilor creştine. Una din acestea a fost botezul pruncilor. Luther, Calvin, Zwingli, Melanchthon, principalii reformatori ai bisericii romano catolice au avut discuţii cu predicatorii „rebotezători”, dar nu au vrut să renunţe la această practică. Ba chiar i au declarat „rătăciţi” şi au stârnit persecuţii împotriva anabaptiştilor, care uneori au fost mai aspre decât cele catolice (izgoniţi din biserici, din localităţi, interdicţie la predicare şi mărturisire, confiscarea averilor, întemniţare, schingiuire, spânzurare, ardere pe rug, înec, etc.). Cu toate acestea, asemenea înaintaşilor lor din primele trei secole de prigoană a creştinilor, anabaptiştii nu au renunţat la credinţa lor ci au înfruntat moartea cu seninătate aşa încât au uimit (din nou) pe duşmanii lor.

Iată ce a lăsat scris un cardinal catolic polonez pe nume Stanislaus Hosius (1504-1579), episcop de Warmie: „Ei (anabaptiştii) sunt mult mai mult gata să înfrunte moartea, să poarte cele mai aspre torturi pentru credinţa lor, decât urmaşii lui Luther sau Zwingli; nu i interesa cât de oribile erau torturile, ci se duceau ca la un banchet. Ei făceau aceasta pentru doctrina lor şi ca o dovadă de lucrare a harului, astfel că se poate uşor conclude că în nici o altă sectă nu se poate găsi o credinţă atât de adevărată şi un har atât de sigur.” (Opera, Veneţia 1573, pag. 202)

Persecuţia împotriva anabaptiştilor a fost atât de aspră că ei au fost exterminaţi sau alungaţi din cea mai mare parte a Europei. Însă Dumnezeu nu a rămas fără mărturie, ci în locul lor s au ridicat alte grupări care au proclamat adevărul Bibliei.

Numai în Anglia, în Ţările de Jos, în Ucraina şi în România anabaptiştii au supravieţuit până spre finele sec. XIX când au început să se organizeze în biserici baptiste. (În România, izvoarele istorice menţionează existenţa anabaptiştilor încă din 1527).

2. Botezul pruncilor

„Care era învăţătura anabaptiştilor pe care nici catolicii, nici luteranii, nici calviniştii, nici unitarienii, prigonitorii lor nu au vrut să o accepte?” Botezul adulţilor.

Toţi cei de mai sus practică botezul copiilor şi au diferite credinţe despre el. Unii cred că prin botez, pruncul intră în Împărăţia lui Dumnezeu, în Biserică, alţii cred că prin botez sunt iertate păcatele fie toate, fie numai cel adamic, alţii spun că aşa cum erau băieţii evreilor tăiaţi împrejur, tot aşa trebuie copiii creştinilor botezaţi, că dacă un copil moare nebotezat se transformă în strigoi, că botezul pruncilor este o promisiune a părinţilor sau a naşilor că vor da copiilor o educaţie creştină, etc., etc., etc.. Este interesant de discutat şi arătat cum Biblia (sau uneori chiar simpla raţiune) desfiinţează toate aceste credinţe, dar este nevoie de mai mult pentru asta şi nu este scopul nostru s-o facem acum.

Botezarea copiilor în faşă a apărut în Biserica de stat după sec. IV. Mulţi din teologii care ţin astăzi această învăţătură sau au ţinut-o de-a lungul vremii, au recunoscut că ea nu are acoperire biblică dar că ar trebui ţinută din diferite alte motive.

3. Adevărul Bibliei

Religiile pomenite anterior botează pe toţi fără deosebire. Şi, e drept că Dumnezeu ar vrea ca toţi oamenii să fie botezaţi dar nu sileşte pe nimeni să se boteze! Biblia este cea care cere oamenilor, dar nu tuturor, să se boteze. Singurii care sunt îndemnaţi să o facă sunt cei care cred în jertfa lui Isus Hristos ca singur mijloc de mântuire (mântuire înseamnă – pe scurt – scăpare de sub pedeapsa cuvenită pentru păcatele noastre şi de păcat în general: de puterea lui acum şi în veşnicie de prezenţa sa.) – F.A.8:36-38.

„Dar de ce trebuie să creadă?”

Pentru că numai aşa vor fi mântuiţi – Rom.10:9-11 (explicaţii); Io.5:24; 6:47; etc.. Şi toţi oamenii au nevoie de mântuire fiindcă toţi sunt păcătoşi (Rom.3:10-12), altfel, dacă nu vor să fie mântuiţi, vor avea de plătit cu moartea veşnică (Rom.6.23; Io.3:18,36).

„Bine, şi dacă oamenii sunt mântuiţi prin credinţă, de ce mai trebuie şi să se boteze? Ca să se mântuiască mai bine?”

Nu. Botezul nu dă nici iertarea păcatelor, nici viaţa veşnică, nici intrare în Împărăţia lui Dumnezeu. Ci botezul este doar un prilej de mărturisire a credinţei pe care o acceptă omul cu toată inima. La 1Pe.3:21b este scris că „…botezul nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu…”. Dumnezeu vrea ca cei care au fost mântuiţi să spună lumii despre mântuirea lor şi botezul este un mijloc prin care o fac – Lu.24:46-48; Mat.28:19; Mc.16:15,16.

Asta vom face şi noi în clipele următoare…

Pentru mai multe informaţii istorice vă recomand să citiţi:
• Istoria anabaptiştilor din România 1527-1768, Dr. Alexa Popovici
• Creştinismul de a lungul secolelor, Earle E. Cairns

2004.05.23 – Lunca Ilvei

Înapoi la Index predici