Atitudinea predicatorului faţă de lucrarea Domnului / sa personală /

 

Definiţie:

            Atitudine = fel de a fi, de comportare; poziţia (favorabilă sau nefavorabilă) adoptată faţă de o persoană, lucru, eveniment, etc. – implică un mod de gândire anumit, simţire şi acţiune.

 

Partea oricărui creştin:

            Una dintre cele mai importante datorii a oricărui creştin, (indiferent de sex, vârstă, etc.) este de a vesti evanghelia celor nemântuiţi – 1Pe.3:15. Fiecare creştin trebuie să mărturisească despre lucrarea pe care a făcut‑o Hristos în el, iertarea păcatelor, viaţa nouă, cunoaşterea personală a lui Dumnezeu, etc.

 

Nu toţi sunt predicatori:

            Trebuie să înţelegem un lucru: Orice creştin trebuie să fie un martor al lui Hristos, dar nu orice om este predicator. Orice creştin poate vesti evanghelia (etc. vezi mai sus) altor oameni nemântuiţi, dar nu orice creştin este rânduit de Dumnezeu în mod special să fie predicator (propovăduitor în trad. Cornilescu). Ex.: Io.4:39 (prin mărturia femeii, oamenii au crezut în Hristos) + 1Tim.2:12a; 1Co.14:34,35b (femeia nu este chemată să fie predicator). La fel, nici toţi bărbaţii nu sunt toţi predicatori: Ef.4:11,etc. (doar „unii” nu toţi, şi chiar şi aceia nu sunt toţi la fel!).

 

            De aceea, trebuie să ştim că nu toţi care spun că sunt predicatori, sunt de la Dumnezeu – Mat.7:22a,23. Ei spun, alţii îi recunosc, dar asta nu înseamnă că este adevărat – Ier.23:16,21,31,32.

Acesta este motivul principal pentru care cel ce pretinde că este predicator, nu are o atitudine corectă faţă de lucrare.

 

Câteva atitudini greşite:

Noi nu suntem în lucrare:

            • …ca să fim înălţaţi între oameni – Lu.16:15; Iac.4:6; etc.

            • …ca să stăpânim peste alţii – Mc.9:33-35; 1Pe.5:3a; etc.

            • …ca să avem un serviciu / venit – 1Pe.5:2b; Tit 1:7; etc.

            • …etc., etc., etc. –

            • …pentru că aşa am hotărât noi ci pentru că El ne‑a chemat! Pentru a avea o atitudine corectă faţă de lucrare, trebuie să ştim că: Dumnezeu cheamă oameni să lucreze pentru El, apoi îi trimite (şi îi scoate) la lucru. Toate acestea au loc printr‑o relaţie personală directă cu Dumnezeu, de regulă nu toate odată. Dumnezeu îţi vorbeşte ţie personal (Ier.32:8b - prin predică, Biblie, meditaţie, rugăciune, etc. = părtăşie). Aceasta este adevărat oricare ar fi lucrarea, dar în cele ce urmează, vom cerceta mai ales pe cea de predicare.

 

1. Lucrătorul trebuie chemat de Dumnezeu

            Evr.5:4,5 - Chiar Domnul Isus a respectat acest principiu.

            Mc.3:14 - rânduit = aleşi de El; toţi credincioşii sunt mădulare, dar nu toţi sunt acelaşi mădular – 1Co.12:14,18-20.

Ca urmare a chemării vei şti (cam) ce ai de făcut pentru El, ceea ce nu înseamnă că eşti şi gata să o faci!

 

2. Lucrătorul trebuie trimis de Dumnezeu   

            Io.3:34; 7:16 (Domnul Isus a fost trimis de Tatăl.),18

            Ca urmare a trimiterii vei şti (cam pe) unde va trebui să lucrezi. Dar până la plecare, va fi o vreme de pregătire în care Dumnezeu lucrează cu tine ca să te formeze pentru ceea ce vrea El. Aceasta nu înseamnă inactivitate – Mat.10:5b.

 

3. Lucrătorul scos la lucru de Domnul

            Domnul aranjează împrejurările astfel încât poţi începe lucrarea la care ai fost chemat, în locul unde ai fost trimis:

            Mat.9:37,38; Lu.10:1(,2) - Domnul zice: „acum”, „tu” pleci „acolo”. [Alt exemplu: F.A.1:8 (veţi fi),4 (aştepte); la vremea hotărâtă de Dumnezeu au început lucrarea în Ierusalim (cap.2-7) şi la un anumit moment (8:1) Domnul i-a „scos” în Iudea şi Samaria, urmând ca mai târziu (13:2; etc.) să‑i „scoată” în toată lumea.]

 

Lucrând în lumina acestor trei principii vom avea atitudinea corectă faţă de lucrare, faţă de cei cărora le slujim, faţă de noi şi Dumnezeu.