Când Isus va veni pentru Israel (I)

Mc.13:1-37

1. Isus vorbeşte ucenicilor

            v.1 – Isus Hristos ieşea cu grupul lui de ucenici din Templul din Ierusalim. Era o clădire imensă. Blocuri mari de piatră puse unul peste altul, coloane înalte, bolţi imense, etc. În Grecia, în mijlocul ruinelor templelor păgâne, chiar dacă nu mai au decât un colţ de temelie sau un singur stâlp rămas în picioare te simţi grozav de mic. Eşti impresionat. Probabil aşa erau şi ucenicii atunci. Unul a zis:

            „Priveşte Doamne clădirile astea cum la privesc şi eu. (Aşa ne îndemnăm noi unii pe alţii şi încercăm să ne atragem reciproc la ceea ce ne place, etc..) Admiră‑le împreună cu mine. Hai să  ne minunăm de ele, de lucrarea mâinilor omului, de măreţia lucrărilor lui. Ce realizări… Ce neam sfânt… Ce putere în religia şi închinarea lui… Nu eşti uimit? Nu simţi cum te cuprinde copleşirea?”

            Probabil erau acum cu toţii opriţi la o oarecare depărtare de Templu de unde puteau privi clădirile. Ucenicii le admirau iar Isus, cred eu, le privea tăcut şi cumva cu ochii trişti, meditativ. Probabil că printr‑un oftat a spus apoi ceea ce este scris în v.2:

 

            v.2 – „Vezi tu aceste zidiri mari? Uită‑te bine la ele cât le mai poţi vedea! Vine vremea când nu vor mai fi… Puterea lor nu va fi de ajuns ca să le ţină în picioare… Nu‑mi spune Mie să le privesc cum le priveşti tu, ci mai degrabă priveşte‑le tu aşa cum le privesc Eu…”

            Multe le vedem cu ochii firii şi punem preţ pe ele, dar Domnul vrea să le privim cu ochii Lui şi să înţelegem care este realitatea şi care este preţul tuturor d.p.d.v. divin. Ce frumos schimbă El modul de gândire al ucenicilor; chiar şi simţirea le este afectată; ce inteligent, ce înţelept le abate privirea de la cele pământeşti la cele cereşti; de la cele ce se văd, la cele ce nu se văd; de la cele vremelnice la cele veşnice; de la cele tari ale oamenilor, la puterea (v.26) lui Dumnezeu… Prin cuvântul Său (v.2) i‑a făcut pe ucenici să fie curioşi de lucrurile lui Dumnezeu (v.3). În cuvântul Său este o putere care ne poate schimba mersul gândirii; centrul atenţiei poate fi deviat spre cele importante… Cât de mult avem nevoie să stăm lângă El şi să‑I auzim cuvântul… acel cuvânt viu şi puternic…

 

Trebuie să căutăm aceasta

ca să fim luaţi de pe „calea rea” (Ps.139:24) a poftelor noastre,

a greşelilor noastre inconştiente sau a păcatelor cu voia,

de pe „calea rea” a religiei moarte,

a râvnei fără pricepere sau a priceperii fără râvnă

şi să fim călăuziţi pe „calea veşniciei”,

mutaţi de la „cele bune” la „cele mai bune” (Io.10:27).

 

Să cerem de la Dumnezeu înţelepciunea

care o arată aici Domnul Isus de a abate atenţia celor din jur

de la ceea ce vede omul la ceea ce vede Dumnezeu.

 

            v.3 – Domnul Isus se aşează şi începe să „povestească” cu ei. Din v.5 până în v.37 sunt cuvintele Lui fără întrerupere; probabil că „predica” Lui a fost foarte lungă – dar observaţi ce simplu şi natural vorbeşte cu ei: El a şezut, ei L‑au întrebat (v.3), şi „Isus a început atunci să le spună…” Încet, pe rând, cu explicaţii şi ilustrări, „Cuvântul lui Dumnezeu” a început să dezvăluie preziceri ale vremurilor viitoare, avertismente pentru ei ca urmaşi ai Lui şi promisiuni încurajatoare. Oare câţi preoţi, pastori, lideri de tineret sau simpli pocăiţi ar face la fel ca El? Fără emfază, fără religiozitate, fără ifose de cunoscător, etc., etc.. (ilustrare)

 

Cum vorbim noi cu alţii despre lucrurile duhovniceşti?

Cum spunem altora Evanghelia? Cum învăţăm pe alţii?

Suntem naturali? Suntem simpli, la subiect? Vorbim normal?

 

            Isus vorbea despre revenirea Lui în mod vizibil pe pământ, deşi încă nu se încheiase cea dintâi venire – El avea să fie dat la moarte, să fie îngropat şi apoi să învie şi să se înalţe înapoi la Tatăl în slava în care a fost încă înainte de întemeierea lumii.

            Domnul vorbeşte aici ucenicilor Săi evrei, nu Bisericii dintre neamuri. Acest capitol este o profeţie despre distrugerea Ierusalimului care a avut loc la 40 de ani după ce a spus‑o El. Dar, ca şi în cazul multor altor profeţii biblice, această împlinire care este deja istorie prefigurează o împlinire în viitor despre întoarcerea lui Isus Hristos pentru poporul Său Israel. Vom aminti din loc în loc despre acestea două, dar vom căuta în text şi aplicaţii pentru noi ca Biserică.

2. Partea duhovnicească

            Primul lucru care îl spune Domnul ca răspuns la întrebarea ucenicilor din v.4 este un avertisment de natură spirituală: v.5,6. Asta ne arată că:

            Partea spirituală a vieţii este de cea mai mare importanţă. Dacă nu ar fi fost aşa, Domnul nu ar fi pus preţ pe ea şi nu ar fi avertizat pe ucenici. Mai târziu va vorbi şi despre aspecte materiale grozave, şocante, tulburătoare, dar începe cu ce socoteşte mai important. Cele spuse mai târziu, războaiele, cutremurele, foametea, prigoana şi chiar moartea nu sunt mai importante ca umblarea noastră cu Domnul, ca rămânerea noastră în adevăr, neclintiţi de învăţători mincinoşi.

 

Ce socotim noi mai important:

cum stăm d.p.d.v. material, sau d.p.d.v. duhovnicesc?

Ce este mai de preţ pentru noi:

starea de sănătate, sau starea spirituală?

Trebuie să ne punem în ordine priorităţile

(după cum Domnul Isus le‑a pus, chiar şi pentru viaţa Sa pământească) – Mat.6:33.

 

            ► Chiar şi ucenicii Domnului pot fi înşelaţi (v.5), cât despre oameni în general, mulţi vor fi înşelaţi (v.6). De aceea,

noi trebuie să „băgăm de seamă”, să fim atenţi, veghetori;

să cunoaştem şi să recunoaştem pe Domnul;

să nu gândim că suntem în afara oricărui pericol de a fi înşelaţi.

 

            Vor fi mulţi care vor îndrăzni să spună că ei sunt Hristos. Ceea ce nu au îndrăznit să facă Ioan Botezătorul şi mulţi alţii ca el, care au plătit cu grele suferinţe, chiar cu viaţa, apartenenţa la credinţa lor curată, vor face mulţi alţii care nu sunt de la Dumnezeu. Întotdeauna vor fi înşelători care vor atrage pe mulţi de partea lor. Faptul că vor fi multe secte şi multe religii a fost ştiut şi profeţit de Domnul Isus, de aceea să nu ne mire. Tot mereu se vor găsi oameni care să îşi asume drepturi religioase care nu le aparţin. Îndrăzneala aceasta este diabolică şi nu lipseşte oamenilor din toată lumea, din orice vremuri, din orice categorie socială, sex sau rasă.

 

Să cerem de la Dumnezeu lumină, discernământ spiritual,

ca să‑i recunoaştem, să nu‑i credem şi să nu‑i urmăm.

 

Acest mesaj este continuat la „Când Isus va veni pentru Israel (II)

 

2003.06.15 – Lunca Ilvei
Înapoi la Index predici