Continuare a mesajului „Când Isus va veni pentru Israel (I)”

Când Isus va veni pentru Israel (II)

Mc.13:1-37

 

3. Partea fizică

            v.7a – Şocant, cum de multe ori a fost, Domnul Isus a spus aici: Poftim? …Oare am auzit bine? Da! Isus a zis: „Să nu vă înspăimântaţi din cauza războaielor!”

            · Dar cum? Cum să facem asta când noi ne speriem de o ceartă, de o bătaie – începe să ne bată inima mai tare, unii îşi pierd controlul, alţii glasul, unii tremură, alţii plâng, alţii înţepenesc… Să nu ne îngrozim din cauza războaielor?

            · Războiul aduce despărţire de luni, de ani sau pentru totdeauna de tată, de frate, de soţ, de prieteni! Războiul aduce îngrijorare pentru cei dragi! Să nu ne îngrozim din cauza războaielor?

            · Războiul aduce durere, nenorocire, lipsuri, foamete! Războiul dezrădăcinează neamuri din locurile strămoşeşti, te depărtează de ţara ta, te duce cu sila între străini! Să nu ne îngrozim din cauza războaielor?

            · Când mor oamenii cu miile? Să nu ne înspăimântăm când sunt distruse cu miile case, sate, oraşe, ţări, realizări care au necesitat ani îndelungaţi pentru finalizare? Să nu ne înspăimântăm când vedem răutate, cruzime, ură, nimicire, ucidere cum vine peste bărbaţi, femei şi copii care vor să‑şi trăiască viaţa liniştiţi, nevinovaţi? Etc., etc., etc.…

O Doamne, dar pentru asta ne trebuie ori nebunie, ori putere dumnezeiască!

Trebuie să depindem de Tine – Tu ne poţi încuraja…

Trebuie să stăm cu Tine – Tu ne poţi sprijini…

            Da, asta ar face El: nu S‑ar îngrozi. Cel ce‑a răbdat nedreptatea în tăcere, supunându‑Se dreptului Judecător de dragul nostru, nu S‑ar înspăimânta de războaie şi veşti de războaie (1Pe.2:23; 1Io.3:16; etc.). Asta ar face El şi asta va face în toţi aceia care I se vor supune, copiii Lui, fraţii Lui.

Să credem aceasta,

că El ne va da pacea, că El ne va linişti inimile şi gândurile

şi să depindem de El, de ajutorul Său, de sprijinul Său, de puterea Sa.

Să stăm cu El, şi vom fi în siguranţă, în pace.

 

            v.7b – „…lucrurile acestea trebuie să se întâmple…” Nu spune doar că se vor întâmpla, ci că „trebuie să se întâmple”! Oare de ce „trebuie să se întâmple”? Să fie o judecată, o pedeapsă de la Dumnezeu pentru o lume care Îl respinge, Îl urăşte, Îl huleşte, Îl batjocoreşte, Îl provoacă? Sau poate sunt urmarea inevitabilă a răutăţii oamenilor, a lăcomiei lor nesănătoase, a nemulţumirii lor, a urii? Da, probabil că amândouă acestea fac „să trebuiască să se întâmple” războaiele.

            Dar încă nu va fi sfârşitul. Vai Doamne, dar ce mai urmează?

 

            v.8a – oamenii nu se vor mai suferi unii pe alţii… (haini, egoişti, cruzi, nemiloşi, ticăloşi, lacomi, aspri, fără dragoste firească, urâtori, etc. – 2Tim.3:1-4)

 

            v.8b – „cutremure, foamete, tulburări (inundaţii, furtuni, vânturi, alunecări de teren, molime, etc.)” – parcă nici pământul nu îi mai suferă pe oameni, parcă încearcă să îi scuture de pe el…

            Aceste lucruri vor fi doar începutul durerilor – ce este mai dureros abia urmează: amplificarea şi apogeul

            · consecinţelor distrugătoare ale păcatului lumii şi a

            · judecăţii şi pedepsei lui Dumnezeu pentru o lume neascultătoare de Cuvântul Său.

            Acestea două vor fi mult mai grozave şi mai intense – Rom.1:24,26a,27b,28; Pr.1:29-32; Ier.6:19; Evr.10:31; 2Pe.2:4-6,9; Ps.18:6-15; etc., etc.…

            Trăim într‑o lume care nu se mai teme nici de distrugerea adusă de păcat (se lasă amăgită de strălucirea reclamelor care îmbracă păcatul cu haina minciunii), nici de pedeapsa lui Dumnezeu (mult diluată, sau complet negată de religiile „strămoşeşti”, tradiţionaliste, orientale, etc., etc., etc.). Am face bine să spunem celor nemântuiţi din casele noastre, prietenilor noştri, colegilor de şcoală sau de muncă, vecinilor, că lucrurile acestea nu sunt poveşti, nu sunt glume cum credeau ginerii lui Lot, nu sunt minciuni, ci ele vor veni peste o lume nepregătită, peste o lume necredincioasă – Mat.24:37-39 (n‑au ştiut; i‑a luat pe toţi); Lu.17:26-30 (i‑a pierdut pe toţi).

4. Prigonirea evreilor

            v.9-13 – o nouă atenţionare şi îndemnuri: Luaţi seama la voi înşivă, mărturisiţi, nu vă îngrijoraţi şi răbdaţi până la capăt. Veţi fi persecutaţi, urâţi de toţi, trădaţi şi ucişi pentru Numele Meu.

            Acest lucru (mă refer strict la această profeţie) s‑a întâmplat cu Biserica primară din Ierusalim (este scris şi în Fapte şi în istorie).

            Vor fi unii care vor obiecta spunând că nu este încă timpul să se întâmple aşa ceva, deci nici nu se poate aplica la distrugerea Ierusalimului din 70 d.Hr., din cauza v.10, pentru că Evanghelia nu a ajuns încă la toate neamurile. Supoziţia asta este greşită deoarece această condiţie era deja realizată în jurul anului 64 d.Hr. când a fost scrisă, prin inspiraţie de la Duhul lui Dumnezeu, epistola către Coloseni – vezi Col.1:6,23!

            Îmi aduc aminte când eram proaspăt întors la Domnul şi vorbeam odată cu bucurie şi mare entuziasm unui credincios mai în vârstă despre întoarcerea Domnului, cum acela a încercat să mă „potolească” spunându‑mi că nu va veni Domnul chiar aşa repede, pentru că încă mai sunt oameni care nu au auzit Evanghelia. Aşa cred cei care nu‑şi citesc Biblia cu atenţie! Dar pentru Pavel, „Domnul era aproape” în Fil.4:5, „chiar la uşă” pentru Iacov în 5:8,9, pentru Petru, „sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape” în 1Pe.4:7, şi toate astea împreună cu multe altele, erau adevărate acum 2000 de ani! Domnul nu a minţit pe apostoli: „Aşteptaţi‑Mă voi neştiutorilor în fiecare zi, că Eu o vin când voi avea chef! Voi staţi aşa în tensiune, că aşa Îmi place Mie să vă chinui!” Nu! Nu este aşa! El nu minte şi nu se poartă rău, ci în ultimii 2000 de ani, în fiecare clipă, Domnul a fost gata să vină! Ce L‑a făcut să întârzie, nu discutăm aici, dar dacă acum 2000 de ani era gata să vină, cu atât mai mult astăzi, El este gata să vină! El a zis: „Iată, Eu vin curând!”

Crezi tu asta?

            Această profeţie se va mai împlini încă odată cu credincioşii evrei în vremea Necazului cel mare (descris până în v.22). Motivul:

„ca să le slujiţi de mărturie” (v.9). Lumea, cât de rea şi ticăloasă este, va avea parte de mărturie de la Dumnezeu, chiar pe cheltuiala celor mai dragi ai Lui, aşa cum a fost şi cu Domnul Isus care a venit să arate pe Tatăl şi a fost ucis. Şi aşa cum a fost pe vremea lui Isus, tot aşa vor fi mântuiţi toţi cei ce acceptă mărturia lui Dumnezeu. Domnul este gata să jertfească dintre ai Săi în nădejdea creşterii numărului lor. Noi suntem în aceeaşi situaţie azi (noi cei din Lunca Ilvei nu suntem într‑o situaţie atât de dramatică, dar alţii, în diferite zone de pe pământ, da), dar asemenea lor, nu suntem orfani, ci avem ajutorul Duhului sfânt cu noi (v.11; 1Pe.4:14; Io.14:17).

De aceea să nu deznădăjduim, ci să credem

în dragostea Lui de Tată, Frate şi Mângâietor desăvârşit,

în bunătatea Lui fără margini,

în îndurările Lui care se înnoiesc în fiecare dimineaţă,

în înţelepciunea Lui mântuitoare, în puterea Lui cea mare.

Acceptăm această jertfire ca de la El?

Credem în prezenţa Duhului Sfânt ca ajutor al nostru?

 

            v.26 – Aceasta este venirea a doua a Domnului Isus, după răpire şi după vremea necazului. Când tot pământul va fi vraişte, plin de sânge, de fum, scrum, moloz, vacarm, etc., se va arăta EL, FIUL OMULUI, ISUS HRISTOS, DOMNUL DOMNILOR ŞI ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAŢILOR, DUMNEZEUL CEL VIU ŞI ADEVĂRAT, CEL ATOTPUTERNIC! ALELUIA!!! El va veni pe norii cerului cu MARE PUTERE ŞI SLAVĂ. Noi, Biserica Lui, Stâlpul şi Temelia Adevărului vom fi cu El (Ap.19:14). ALELUIA!!! Probabil că pentru un moment va fi o tăcere ca de şoc; toţi se vor opri din mişcare şi vor privi ţintă pe Domnul şi‑apoi vor izbucni în bocete (Ap.1:7) de groază, în urlete şi vaiete de spaimă. Atunci, El îşi va strânge aleşii (Mc.13:27), Israelul cel credincios, şi apoi va bate pe vrăjmaşi (Ap.19:19-21). Apoi se va aşeza ca rege în Ierusalim pentru 1000 de ani. Slavă Lui!

            Până atunci, lor li se cere veghere şi rugăciune – v.33-37.

Curând, înainte să vină după ei, Domnul va veni după noi,

şi la fel ca ei, şi noi trebuie să veghem şi să ne rugăm.

Să ne dedicăm vegherii şi rugăciunii – 1Tes.4:16-5:6.