Domnul Isus în... (1)
Io.5:37-44

Vom vedea în textele următoare trei din trăsăturile Domnului Isus:
A. El cunoaşte adevărul
B. El recunoaşte adevărul
C. El spune adevărul
Ştim acestea despre El la modul general şi nu ne îndoim de ele, dar aici le vom privi cum au fost manifestate de Domnul în zilele acelea. În aceste versete, Isus vorbea cu iudeii care căutau să-L omoare – v.15,16,17a,18a,19a şi de aceea, nu înseamnă că acesta este întotdeauna modul în care noi trebuie să vorbim cu oamenii. Există şi alte moduri în care Isus a lucrat cu păcătoşii.
(Aplicaţii pentru credincioşi la ultimul punct)

1. v.37,38

A. El cunoaşte adevărul

El ştie că „cel ce nu crede în Acela pe care L-a trimis Tatăl” (v.38) nu are I, II şi III din v.37b,38:
I. nu I-a auzit niciodată glasul
II. nu I-a văzut deloc faţa
III. Cuvântul Lui nu rămâne în el

B. El recunoaşte adevărul

El vede la cei cu care vorbea ceea ce ştia (şi am arătat mai sus – vezi pct. A). Ceea ce cunoaşte El ca fiind adevărat, nu rămâne doar o teorie în capul lui ci este descoperit de El în viaţa de zi cu zi.

El discerne starea spirituală a acestor oameni. El este un bun observator al omului. Este atent şi la ce zice, şi la ce face, la felul de a fi al celor cu care se întâlneşte.

C. El spune adevărul

Chiar dacă acest adevăr este „înţepător”, sub călăuzirea Tatălui şi în ascultare permanentă de El, Isus îl rosteşte. Isus a fost un om curajos. El nu S-a temut să spună adevărul, chiar dacă acesta I-a atras ura oamenilor – Io.7:7.

2. v.40

A. El cunoaşte adevărul

Adevărul este că un om, pentru a avea viaţa, trebuie să vină la Mântuitorul, la Domnul Isus Hristos. Nu se referă la o apropiere fizică, pentru că din acest p.d.v., cei cu care vorbea Isus erau veniţi la El, erau lângă El. Ci vorbeşte despre cele spirituale, cele nevăzute. În acelea, omul trebuie să vină la Isus. ETC.

Nu există nici o altă soluţie, nici o altă modalitate. ETC.

B. El recunoaşte adevărul

Domnul Isus îşi dă seama de faptul că acei oameni nu vor să vină la El. Noi putem fi înşelaţi, şi deja ni s-a întâmplat la mai mulţi să credem că cineva anume vrea să urmeze pe Domnul iar mai pe urmă realitatea s-a arătat a fi alta. Dar pe El nu L-a înşelat nimeni astfel. Noi am fi poate puşi la încurcătură dacă ar trebui să judecăm nişte oameni care vorbesc ca în Mat.7:22. Dar El „nu a căzut la acest examen”.

C. El spune adevărul

Isus nu le spune că ei sunt bine în religia lor, nu îi bate pe spate felicitându-i şi spunându-le că deşi sunt unele diferenţe între ceea ce predică El şi ceea ce cred ei, totuşi ei sunt pe o cale mai bună ca alţii, fiindcă „nu beau, nu fumează”, etc.

Cu siguranţă că Domnul Isus nu păcătuia în această clipă, nu vorbea de rău (cum interzice Tit 3:2). El doar avea îndrăzneală să facă lucrarea lui Dumnezeu spunând cuvintele Lui.

3. v.42,43

A. El cunoaşte adevărul

Adevărul, aici, este cel scris în 1Io.5:1; 4:20.

B. El recunoaşte adevărul

După cum a vorbit în v.42, Domnul Isus îşi dă seama că aceşti oameni nu iubesc pe Dumnezeu prin faptul că nu Îl primesc pe El (Domnul Isus). Dacă nu Îl primesc, înseamnă că nu Îl iubesc.

El recunoaşte lipsa adevăratei iubiri de Dumnezeu pe care şi azi mulţi mărturisesc că o au.

C. El spune adevărul

Sunt mulţi oameni care pretind să fie acceptaţi (şi unii chiar sunt, cf.v.43), dar aceasta este doar îngâmfarea lor. În cazul de faţă, primirea, iubirea lui Hristos este porunca Tatălui pe care omul trebuie să o respecte. Scopul vorbirii lui Isus nu este slava de sine deşartă, ci îndemnarea omului la ascultarea de Dumnezeu.

4. v.(38b,)44

A. El cunoaşte adevărul

Adevărul este că omul care caută înălţarea personală (slava deşartă, lauda oamenilor, mândria vieţii) şi nu caută slava lui Dumnezeu, nu pot să creadă.

B. El recunoaşte adevărul

Realitatea pe care a observat-o Domnul Isus este că aceşti oameni nu cred în El. Noi botezăm uneori oameni necredincioşi, pentru că nu suntem atât de duhovniceşti să discernem adevărul despre ei. Uneori, credincioşi se lasă amăgiţi de învăţători necredincioşi, sau îşi risipesc energia spirituală prin părtăşie cu cei ce zic că sunt apostoli, sau ucenici ai Domnului dar nu sunt.

Domnul Isus îi vede pe aceşti oameni cum doresc să fie lăudaţi de alţi oameni şi îşi dă seama că ei nu pot crede.

C. El spune adevărul

Isus nu le spune v.44 ca să-i jignească. El nu vrea „să-i facă de două parale” pe cei cu care vorbeşte, ci vrea să le explice neputinţa lor sperând că ei se vor pocăi şi apoi vor crede Evanghelia.

5. Pentru noi

A. Cunoaşterea adevărului şi păstrarea lui proaspăt în minte

Sunt esenţiale pentru viaţa noastră de credinţă.

Nu toţi avem aceeaşi memorie. Eu uit uşor şi dacă nu stau zilnic în studiul Bibliei mi se şterg parcă dinaintea ochilor diferite aspecte ale adevărului – e ca şi cum adorm faţă de ele: le ştiu, dar parcă am o amnezie, parcă se pune un văl pe creier, etc.

De aceea spun că este o mare necesitate să ne apropiem mereu de Cuvânt: întâi zilnic şi personal în Biblie, apoi serviciile bisericii (MUSTRARE PENTRU NEFRECVENTARE!), apoi diferite alte mijloace ale harului (cărţi, prieteni, etc.).

B. Citirea, descifrarea realităţii

Este o mare binecuvântare de care putem avea parte.

Cunoaşterea adevărului (din Cuvânt) şi a glasului Domnului, a Duhului, care se realizează prin părtăşie intimă cu El, ne vor face în stare să discernem realitatea înconjurătoare.

C. Îndrăzneala de a spune adevărul

Pavel ne învaţă să ne rugăm pentru ea – Ef.6:19,20.

2002.09.15 – Lunca Ilvei

Înapoi la Index predici