De ce El da, iar eu nu?

Io.13:15; 1Co.11:1; 1Pe.2:21; Ef.5:1; 1Io.2:6

De ce Domnul Isus a făcut întotdeauna ce era plăcut Tatălui şi eu nu? De ce a reuşit El mereu şi să facă ceea ce Duhul Îi spunea şi să nu facă ceea ce diavolul, oamenii, ispita Îl îndemnau iar eu am atâtea lucruri sau timpuri în care nu ascult de sfatul Domnului sau mă dau ispitei cu ştiinţă sau fără ştiinţă? De ce Domnul Isus a iubit mereu cu aceeaşi intensitate pe Dumnezeu, iar eu am valuri în care Îl uit, sau Îl înlocuiesc cu altceva?

Cuvânt - Credinţă

· Când era flămând, după 40 de zile şi nopţi de post, diavolul L‑a ispitit să facă pâine din pietre, în acelaşi timp punând la îndoială identitatea Sa. Iar El cu calm, siguranţă şi cunoaştere a spus că omul nu va trăi numai cu pâine ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (iar noi renunţăm cu mare uşurătate după o zi, la prima ispită!). Ca unul care cunoştea ce înseamnă să trăiască prin Cuvântul lui Dumnezeu, a preferat să continue a se hrăni din ceea ce Îi spunea Tatăl şi să nu înlocuiască această mâncare cu pâinea pământească. Pentru El, a face voia Celui ce L‑a trimis şi să împlinească lucrarea Lui, era mâncarea care o prefera celei trupeşti (Io.4:31-34). O Doamne, de ce nu este la fel şi pentru mine? Cât despre sugestia că nu ar fi Fiul lui Dumnezeu, nici nu a mai răspuns diavolului (Lu.4:1-4). Atât de mult credea cuvântul lui Dumnezeu şi aşa de bine Îl cunoştea pe Tatăl încât nu se îndoia de identitatea Sa. Chiar pe cruce, în cea mai groaznică clipă a Sa, când Dumnezeu Şi‑a întors faţa de la El, a crezut în El, în Cuvântul Său, în bunătatea şi lucrarea Lui. De aceea L‑a numit „Dumnezeul Meu” chiar când L‑a părăsit şi L‑a numit „Tată” în clipa când Şi‑a încredinţat duhul în mâna Lui (Mat.27:46; Lu.23:46). El a fost ascultător până la moarte – Fil.2:8.

De ce nu ţin şi eu aşa de strâns de adevăr? De ce nu mi‑e credinţa călăuză mereu, în orice situaţie, în orice loc? De ce nu trăiesc în fiecare clipă prin credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna? De ce nu mă hrănesc cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu? De ce aleg numai acele cuvinte care îmi plac? De ce aleg doar unele vremuri pentru ascultare?

Interes, dragoste, râvnă, jertfă pentru oameni

· Era uns cu Duhul Sfânt şi cu putere, umbla din loc în loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El (F.A.10:38); străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod şi predicând Evanghelia. Când vedea mulţimile de oameni era mişcat de milă faţă de ele căci le vedea că nu au pe Dumnezeu ca Păstor al lor şi cât de mult dorea să fie alţii ca El care să iasă la secerişul Domnului (Mat.9:36-38). Atât de multe ori s‑au purtat oamenii rău cu El, şi tot i‑a iubit, tot le‑a vorbit, tot i‑a chemat la Dumnezeu… Cum de era atât de mult preocupat de soarta lor? Cum de putea să‑i iubească aşa de mult?

De ce eu obosesc aşa uşor? De ce mă sting în râvna mea pentru alţii? De ce uit repede de nevoile veşnice şi disperate ale celor nemântuiţi, de durerile şi lipsurile pe care alţii le au? Cum aş putea să fiu ca El? Cum aş putea iubi ca Isus? Cum să fac să rămân credincios slujirii altora? Cum să împlinesc neîncetat toată Legea iubind pe aproapele meu?

Permanentă satisfacţie în Tatăl, Dumnezeu

· Era Fiul lui Dumnezeu. Da, era om ca şi noi, dar plin de putere, plin de înţelepciune, plin de realizări. A ascultat total de Dumnezeu, şi Tatăl prin El a făcut lucrări măreţe. A vindecat tot felul de boli fără antibiotice, fără operaţii chirurgicale, boli vechi sau incurabile, paralizie, epilepsie, lepră. A dat orbilor vedere, surzilor auz, muţilor glas. A scos draci, a înviat morţi. A mers pe apă, a hrănit mii de oameni cu câteva pâini şi câţiva peşti. A învăţat mulţimi de oameni şi i‑a uimit cu putere cuvintelor Sale. Şi totuşi nu a avut gândul renunţării, nu a dorit altceva de la viaţă, nu a căutat alte lucruri care să‑L satisfacă. Nu aştepta să se încheie serviciul religios ca să poată pleca apoi la un „relaş” care nu avea a face cu Dumnezeu. Nu! El mereu căuta prilej să se roage, să fie cu Tatăl (Lu.3:21; 4:42a; 5:16; 6:12; 9:18,28,29). Cum de putea să‑Şi găsească atât de mult toată plăcerea în Dumnezeu?

Cum de nu este la fel pentru noi? De ce sunt lucruri care ne atrag atenţia, interesul, ne stârnesc rapid sentimente intense, ne fură timpul în cantităţi mari fără să ne dăm seama, ne aduc o plăcere şi o satisfacţie care atât de uşor ne fac să plecăm de lângă Domnul şi de la lucrul Lui? Pentru Isus nu a fost aşa. Pentru El, Tatăl însemna totul. Cum să fac să fie la fel şi pentru mine?

Soluţia

· Soluţia nu poate fi decât una singură:

Să nu mai trăiesc eu ci Hristos să trăiască în mine (Gal.2:20).

Să nu se mai vadă viaţa mea ci viaţa Lui să se arate în mine (2Co.4:10).

Să pierd viaţa mea pentru El, ca să câştig adevărata viaţă (Mat.16:25).

O Doamne, pentru aceasta dă‑mi înţelepciunea care îmi lipseşte (Iac.1:5)!

Umple‑mă de cunoştinţa voii tale în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească pentru ca astfel să mă port într‑un chip vrednic de Tine, ca să‑Ţi fiu plăcut în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu, întărit cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Tale (Co.1:9-11)!

O, fă‑mă Doamne să privesc toate lucrurile ca o pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Fă‑mă să pierd pentru El toate şi să le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El şi să‑L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi (Fil.3:8-11)!

Te rog, Tată, potrivit cu bogăţia slavei Tale, să mă întăreşti în putere prin Duhul Sfânt în omul din înăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inima mea prin credinţă şi având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să pot pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunosc dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajung plin de toată plinătatea lui Dumnezeu (Ef.3:16-19)!

Să cântăm ridicaţi: 761 – „O Doamne ia‑mă‑n slujba Ta…”

INVITAŢIE LA CONSACRARE

2003.02.16 – Lunca Ilvei
Înapoi la Index predici