Familia - Dr. Allen Jones - Capitolul 1

Introducere

Sumar:
A. Familia – instituţie divină
B. Bărbatul în familie
C. Femeia în familie
D. Căsătoria – baza familiei
E. Copiii în familie

Rom.1:14 – Doresc ca atitudinea din acest verset să mă însufleţească cât timp voi fi aici. Dumnezeu îmi permite să fiu aici iar dumneavoastră îmi permiteţi să-mi strâng comori în ceruri, ascultându-mă. În timpul ce-l avem la dispoziţie vom învăţa despre familie. Aceasta este lucrarea mea. Sunt păstor, şi predic în Biserica mea, în alte Biserici şi la diverse întruniri despre familie.

A. Familia – instituţie divină

Dumnezeu a creat trei instituţii: familia, guvernul şi Biserica. Acestea trei sunt singurele instituţii create de Dumnezeu spre slava Lui şi binele omenirii.

Familia este prima instituţie a lui Dumnezeu. În Gen.2:18, Dumnezeu spune că nu este bine ca omul să fie singur, după care din coasta lui Adam face pe Eva pentru ca să-i fie soţie. Apoi Dumnezeu a rânduit căsătoria, în Gen.2:24. În Mat.19, când Domnul Isus este întrebat cu privire la căsătorie, El o defineşte ca fiind ceva „ce Dumnezeu a pus împreună”. Căsătoria nu este o instituţie legală ci este o instituţie divină. Căsătorie înseamnă ce a unit Dumnezeu iar acest lucru nimeni altcineva nu-l poate face. Când un bărbat şi o femeie îşi unesc dragostea, fidelitatea şi cad de acord să fie soţ şi soţie înaintea familiei sau Bisericii şi se acceptă unul pe altul ca soţ şi soţie, atunci sunt căsătoriţi. Biblia arată spune că ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă - Mat.19:6. Dacă guvernul sau Biserica nu pot face o căsătorie atunci ele nu au dreptul nici să o desfacă. Divorţul nu e de la Dumnezeu. Isus când a fost întrebat despre divorţ (Mat.19:38), a spus că „la început nu a fost aşa”.

Divorţul înseamnă distrugerea, moartea căsătoriei, a familiei şi descurajarea copiilor. Familia este prima şi cea mai importantă instituţie a lui Dumnezeu. Civilizaţie nu înseamnă cultură sau tehnologie ci înseamnă familie. Familiile alcătuiesc civilizaţia şi familia este civilizaţie. Prin urmare distrugerea familiei duce la distrugerea civilizaţiei.

Familia este cea mai importantă instituţie a lui Dumnezeu pentru că ea hrăneşte mai mulţi oameni, dă adăpost mai multor oameni, învaţă mai mulţi oameni decât oricare altă instituţie de pe pământ. În familie copiii învaţă să vorbească, învaţă legile lui Dumnezeu. Aici începe educarea copiilor; ei învaţă să cunoască şi să iubească pe Dumnezeu.

Atunci când gândurile omului erau îndreptate fără încetare spre rău (Gen.6:5) şi Dumnezeu a hotărât să-l nimicească prin potop, El nu a mântuit un guvern, nu a mântuit o Biserică ci a mântuit o familie, adică pe Noe şi familia lui prin corabia construită de Noe. Familia este celula de bază a societăţii. Prin familii care sunt mântuite şi credincioase lui Dumnezeu, se poate menţine credinţa dată de înaintaşii noştri (Iuda3). Prin familii puternice vor fi Biserici puternice, iar prin Biserici puternice vor veni mulţi oameni la mântuire şi ţara va fi mântuită. Distrugerea familiei duce la distrugerea tuturor lucrurilor.

Familia este instituţia supremă a lui Dumnezeu. Într-o zi omenirea va ajunge la un final. Domnul se va întoarce din ceruri cu foc pentru a se răzbuna pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi nu au ascultat de evanghelia lui Isus Hristos. Când se va întâmpla acest lucru cei mântuiţi ai lui Dumnezeu, Biserica răscumpărată va fi în cer. Hristos va fi Mirele, Biserica va fi mireasa. Familia va fi instituţia de la urmă. Asta este dorinţa noastră, nădejdea noastră şi ea se va împlini datorită dragostei Domnului Isus Hristos. Atunci bucuria veşnică va fi a noastră prin Persoana şi lucrarea Domnului Isus Hristos.

B. Bărbatul în familie

Ef.5:23 spune că bărbatul este capul nevestei după cum şi Hristos este capul Bisericii iar Ef.5:25 spune: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica”. Această învăţătură nu are limite. Hristos este soţul model şi Biserica este soţia model. Aşa a fost chiar de la început. Adam ilustrează pe Domnul Isus iar Eva ilustrează Biserica. În Geneza 5 observăm că o serie de oameni mor, însă numele Evei nu este printre cei morţi. Aceasta pentru că Eva ilustrează Biserica şi Biserica lui Hristos nu va muri niciodată. Vom fi răpiţi din această lume, vii. Hristos este soţul. Biserica este soţia. Adam a fost soţul şi Eva a fost soţia. Adam a fost întâi, apoi Eva. Bărbatul nu a fost făcut pentru femeie, ci femeia a fost făcută pentru bărbat. Aceasta este ordinea, rânduiala lui Dumnezeu. Aşa cum Hristos este capul Bisericii şi soţul trebuie să fie capul familiei. Soţul trebuie să fie capul soţiei în toate lucrurile. Aşa cum Biserica este supusă Domnului Isus Hristos, soţia trebuie să fie supusă soţului ei. Asta este ordinea lui Dumnezeu şi idealul lui Dumnezeu. Eva a luat fiinţă din coasta lui Adam şi de asemenea Biserica a luat fiinţă din coasta sângerândă a Domnului Isus Hristos. Soţul trebuie să-şi iubească soţia după cum şi Hristos Şi-a iubit Biserica şi S-a dat pe sine pentru ea. Un bărbat trebuie să se îngrijească de soţia lui, trebuie s-o aprecieze, s-o adore. Asta a făcut Adam pentru Eva. Eva a mâncat din rod, dar el a luat cu bună ştiinţă şi a mâncat şi astfel el s-a unit cu soţia lui în păcatul ei pentru că a iubit-o. Orice soţie doreşte ca soţul ei să aibă o aşa mare iubire şi dăruire pentru ea. Esenţa creştinismului este să te dai pe tine însuţi. Hristos S-a dat pe Sine Însuşi. Şi tu, în calitate de creştin, trebuie să te dai pe tine însuţi pentru alţii. Mat.10:38 ne arată că şi noi trebuie să purtăm o cruce. Crucea trebuie acceptată, luată de bună voie, nu obligat. Hristos Şi-a luat crucea de bună voie; la fel trebuie să facem şi noi. Crucea înseamnă greutate, durere, suferinţă. Dar Hristos a luat-o şi a dus-o şi Şi-a dat viaţa pe cruce pentru Biserica Sa. Aşa a iubit Hristos Biserica, astfel şi-a arătat El dragostea pentru Biserică şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea.

C. Femeia în familie

Gen.3:16 ne prezintă urmările păcatului pentru femeie: „voi mări foarte mult suferinţa”. Femeile sunt mult mai emotive decât bărbaţii. Simţămintele femeii sunt mult mai adânci decât ale bărbatului. Ele sunt mult mai sensibile decât bărbaţi. Femeile pot fi rănite sentimental mult mai uşor decât bărbaţii. Bărbaţii trebuie să ştie aceste lucruri despre soţiile lor. 1Pet.3:7 ne îndeamnă: „Bărbaţilor purtaţi-vă şi voi la rândul vostru cu înţelepciune cu nevestele voastre”. Bărbatul trebuie să se poarte cu înţelepciune cu soţia lui. Ca soţ trebuie să ştii câte ceva despre soţia ta. Ea nu vede lucrurile cum le vezi tu, nu le simte cum le simţi tu. Ea are mai multe simţăminte decât tine, mai sensibile decât ale tale. Lucruri care pe tine nu te deranjează s-ar putea ca pe ea să o neliniştească foarte mult. Tu trebuie să fii conştient de aceste lucruri când ai de-a face cu soţia ta. Asta e porunca lui Dumnezeu. Soţia are responsabilitatea, însărcinarea de a aduce copii pe lume: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii”. Este o mare suferinţă şi durere în naşterea de copii. Soţul trebuie să aibă în vedere lucrul acesta, să se gândească la asta, să-şi dea seama ce implică acest lucru şi să fie sensibil faţă de lucrul acesta.

„Dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău.” Dorinţele soţiei se vor ţine după soţul ei, iar dorinţele soţului se vor ţine după munca, ocupaţia lui. Oricare ar fi vocaţia, chemarea lui, oricare ar fi meseria lui, aceasta va fi centrul atenţiei bărbatului. Acolo îşi va pune el energia, viaţa lui, chiar se va identifica cu slujba lui. Viaţa bărbatului este legată de meseria, slujba lui, se identifică cu ea. El este împlinit, satisfăcut prin vocaţia, meseria, lucrarea lui. Fermierul creşte animale, are succes şi este satisfăcut. Agricultorul plantează, lucrează pământul, îşi vede recolta şi e mulţumit, împlinit. Mecanicul lucrează la maşina care nu merge, o repară, merge, şi-i mulţumit. Păstorul, omul lui Dumnezeu, predică, oamenii se întorc la Dumnezeu, şi el este mulţumit, satisfăcut. Oricare ar fi meseria sau lucrarea, bărbatul de acolo îşi trage satisfacţia, acolo îşi găseşte împlinirea.

Gen.3:17,18,19 ne prezintă consecinţele păcatului pentru Adam şi implicit pentru bărbat. Adam a luat parte la cădere, mâncând din fruct şi urmarea este să trudească, să muncească. Blestemul căderii este că munca sa îl va chinui, îl va nelinişti. Pământul se va împotrivi muncii lui, vor creşte spini şi pălămidă, şi va trebui să-şi câştige pâinea cu sudoarea feţei sale pentru el şi familia lui. Asta este partea lui Adam şi a tuturor bărbaţilor. Bărbaţii îşi găsesc împlinirea în munca lor - femeia însă, nu este aşa. Dorinţa ei se va ţine după soţul ei. Soţul este împlinirea soţiei. Dacă nu este soţul împlinirea, satisfacţia soţiei, nu ar trebui să fie aşa. Soţia îşi primeşte satisfacţia de la soţ. Nu contează ce cultură aveţi aici, nu contează care-s părerile dumneavoastră, nu contează cum au făcut strămoşii noştri. Dacă strămoşii noştri au făcut ceva greşit, acum este vremea să facem noi bine. Dumnezeu a stabilit nişte lucruri clare şi bine rânduite şi noi trebuie să le urmăm.

D. Căsătoria – baza familiei

Dumnezeu a rânduit căsătoria, El pune soţul şi soţia împreună, El întemeiază familia, El o defineşte şi ne vorbeşte despre ce este o familie. Dumnezeu a spus: „Bărbatul să fie capul femeii, aşa cum Hristos este capul Bisericii”. Ordinea în Biserică şi învăţătura din Biserică sunt ordinea şi învăţătura în familie. Eu trebuie să-mi iubesc soţia precum Hristos Şi-a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea. Trebuie să-mi înţeleg soţia pentru faptul că dorinţa ei se ţine după mine. Eu însemn mai mult pentru soţia mea decât înseamnă ea pentru mine. Ea este mult mai dependentă de mine decât sunt eu de ea. Sănătatea şi bunăstarea casei sunt responsabilităţile soţului. Poate că nu toţii soţii îşi respectă responsabilităţile faţă de familiile lor, dar toate soţiile sunt la fel: dorinţele lor se ţin după soţii lor. Soţia caută să fie condusă şi călăuzită de soţul ei. Ea doreşte direcţie din partea mea iar eu trebuie să-i satisfac dorinţa. Trebuie s-o iubesc, s-o apreciez şi să o ador. Soţia mea trebuie să ştie că în viaţa mea nu există altă femeie, că ea este singura şi ea este totul pentru mine, că ea este tot ce am nevoie şi o apreciez şi trebuie să-i spun acest lucru ca să ştie. Soţul ideal este Hristos. Soţia ideală este Biserica.

Familia este prima instituţie a lui Dumnezeu; cea mai importantă instituţie a lui Dumnezeu şi cea de la urmă instituţie a lui Dumnezeu. Căsătoria este temelia familiei. În Gen.1:28 Dumnezeu porunceşte primei familii, Adam şi Eva, să crească, să se înmulţească şi să umple pământul. Unul din cele mai înalte, cele mai importante scopuri ale familiei este să aducă copii pe lume. Copiii noştri sunt viitorul. Sunt sigur că vă luptaţi ca să puteţi trăi, şi cred că în România traiul e mai greu ca în S.U.A. - poate atât de tare şi dificilă este lupta de a trăi că vă mistuie, însă socotesc că toţi de aici aveţi acelaşi ideal şi aceeaşi nădejde care o am şi eu, şi anume, ca viaţa copiilor mei să fie mai bună. Acesta este idealul unui părinte: „copilul lui să aibă o viaţă mai bună, mai uşoară”. Copiii mei vreau să aibă o viaţă mai bună decât am avut eu. Am fost mântuit pentru că am văzut pe fiica mea crescând şi nu am vrut să gândească cum am gândit eu şi nu am vrut să trăiască aşa cum am trăit eu. Am început atunci să merg la Biserică şi am fost mântuit. Am dorit ca eu să dau ceva mai bun fiicei mele decât a avut tatăl meu să-mi dea mie. Tot ce a putut tatăl meu să-mi dea a fost să mă înveţe să muncesc şi mă bucur de asta. Mă bucur că am învăţat să mă bucur de muncă. A fost bine că am învăţat să muncesc. Tatăl meu m-a învăţat să fiu cinstit, să-mi asum responsabilităţi şi mă bucur că m-a învăţat aceste lucruri. Eu doresc ca copiii mei şi nepoţii mei să-L cunoască pe Dumnezeu, să-L iubească şi să se bucure de Dumnezeu pe veci. Acesta este idealul meu pentru urmaşii mei. Acesta trebuie să fie idealul fiecărui părinte. Copiii noştri trebuie să înceapă de mici cu temelia în Isus Hristos.

E. Copiii în familie

În Deut.6:4 Dumnezeu ne spune cum să facem acest lucru. Există un singur Dumnezeu. El este absolut. Nu există alt dumnezeu, nu există alt cuvânt, altă lege, altă cale. Trebuie să ne iubim Dumnezeul cu toată inima, cu tot gândul, cu toată înţelepciunea şi puterea noastră. Să ne dăm puterea Dumnezeului nostru, să dăm slava Lui, să ne închinăm Lui. A fi creştin nu e ceva ce faci, ci e ceva ce eşti. Cu toţii ar trebui să fim recunoscători şi mulţumitori lui Dumnezeu. Păcatul des întâlnit în Biserici este indiferenţa, lipsa de mulţumire, de recunoştinţă faţă de ce ne dă Dumnezeu. Oamenii, cel puţin unii, au mai mult decât le trebuie şi ar trebui să fie mulţumitori, dar nu sunt. Dar ce faci când ai prea puţin, poţi fi mulţumitor? Domnul Isus a fost. El a zis: „dă-mi astăzi pâinea cea de toate zilele”. Dacă am astăzi pâine pe masă sunt mulţumitor. Copiii noştri trebuie să vadă că suntem mulţumitori lui Dumnezeu. Să fim mulţumitori pentru mântuirea primită, să fim recunoscători faţă de Dumnezeu şi să-i dăm slavă Lui. Sunt sigur că există griji şi dureri de cap şi întristări, însă Dumnezeu vede totul şi ne cunoaşte durerile şi întristările. Noi slujim unui Mântuitor care nu a avut pat. Este scris că vulpile au vizuini, păsările au cuiburi dar Fiul Omului nu avea unde-Şi pune capul. Slujim unui Mântuitor care S-a născut într-o iesle şi El ne cunoaşte toate durerile. Dacă disperăm în faţa copiilor noştri, copii nu vor şti că noi credem în Dumnezeu, că noi ne bazăm pe Dumnezeu, că-L iubim pe Dumnezeu. Toţi credincioşii doresc să aibă familii cu adevărat creştine. Toţi vor să audă o metodă nouă, o regulă care să funcţioneze, dar nu aşa se face. Ai o familie creştină fiind creştin, acceptând pe Hristos ca mântuitor personal, iubindu-ţi Domnul şi Mântuitorul, iubindu-ţi vecinul şi aproapele, având o dragoste jertfitoare, împărţindu-ţi dragostea, acesta este singurul lucru care înseamnă ceva pe pământ pentru copiii noştri. Înainte să fiu în stare să-mi învăţ copilul meu, el trebuie să vadă acest lucru. Singurul mod în care vor şti copiii tăi aceasta este prin comportamentul tău de acasă. Dacă eşti neliniştit, disperat, morocănos, ursuz, aspru, dur, indiferent, cum va fi copilul tău? La fel ca tine! Cum va vedea el dragostea lui Dumnezeu în tine? Cum o să-mi învăţ eu copilul dacă eu sunt disperat, îngrijorat? Pot să-l mai învăţ pe copil să se încreadă în Hristos? Nu! Copilul nu va face ceea ce îl înveţi, ci va face ce te vede pe tine făcând! Familia trebuie să fie o şcoală.

Deut.6:6 - Cuvântul trebuie că fie în inima mea înainte să fie în gura mea. În multe familii se întâmplă că mama conduce casa, ea este chiar conducător duhovnicesc al familiei, dar nu este corect aşa. Bărbatul trebuie să fie capul şi conducătorul duhovnicesc al casei. El trebuie să cerceteze şi să explice Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia trebuie să fie pe inima lui.

Deut.6:7 arată că trebuie întipărit în mintea copilului Cuvântul lui Dumnezeu. Asta este responsabilitatea familiei: să înveţe Cuvântul lui Dumnezeu pe copii. Se poate întâmpla ca bărbatul să se simtă nepotrivit să dea învăţătură din Biblie la copiii lui, însă Dumnezeu îl va face potrivit. Dacă vom cerceta Cuvântul lui Dumnezeu, avem făgăduinţa că vom fi desăvârşiţi şi destoinici pentru orice lucrare bună.

Familia este prima şi cea mai importantă instituţie a lui Dumnezeu. Biserica nu va fi mai tare decât familia şi Biserica nu va rezista mai mult decât rezistă familia. Familia este instituţia de la urmă a lui Dumnezeu. Căsătoria este temelia familiei. Hristos este soţul ideal. Biserica este soţia ideală. Soţii trebuie să-şi iubească soţiile după cum Hristos şi-a iubit Biserica. Bărbatul trebuie să spună soţiei că o iubeşte, trebuie să-şi arate dragostea şi s-o demonstreze. În cele din urmă familia deţine viitorul, copiii noştri sunt viitorul.

Unde învaţă copiii noştri cum să aibă o familie, decât în familia noastră? Biserica trebuie să sprijine şi să încurajeze familia. Biserica trebuie să-i pregătească pe soţi pentru a putea pregăti copiii, însă responsabilitatea nu e a Bisericii ci a familiei, ea trebuie să înveţe pe copii să-L cunoască pe Dumnezeu, să-L iubească şi să se bucure de Dumnezeu. Copiii văd dacă ne bucurăm de Dumnezeul nostru şi ne încredem în El pentru nevoile inimilor şi vieţilor noastre întâi în trăirea noastră, a părinţilor. Dumnezeu cu adevărat se îngrijeşte de toate ale noastre şi ca familie trebuie să ne rugăm şi să ne închinăm lui Dumnezeu împreună.

Înapoi la Index Familia