Familia - Dr. Allen Jones - Capitolul 3

Învăţătura biblică despre căsătorie

Sumar:
A. Atacurile asupra căsătoriei
B. Câteva clarificări despre căsătorie
C. Mat.19:5,6 – Învăţătura biblică despre căsătorie

A. Atacurile asupra căsătoriei

Atacuri indirecte asupra căsătoriei:

1. Există un atac pe care l-am numit „politic” şi el constă în mişcările pentru drepturile femeilor, mişcările pentru drepturile homosexualilor, legea avortului, legea impozitelor. Politicienii nu dau legi favorabile căsniciei.

2. Atacul „legal” împotriva căsătoriei este legea prin care se favorizează divorţul. Cu cât va fi mai înlesnită legea divorţului cu atât vor fi mai multe divorţuri.

3. Există şi un atac social la adresa căsătoriei: acceptarea divorţului. Divorţul devine din ce în ce mai acceptabil din punct de vedere social. Înainte, cu ani în urmă, divorţul era văzut ca ceva rău iar oamenii implicaţi în divorţ erau văzuţi rău de către ceilalţi oameni, dar azi nu mai este aşa. Mai în amănunt, atacul social împotriva căsătoriei constă în:

                        --acceptarea divorţului

                        --înlesnirea divorţului

                        --acceptarea cu uşurătate a recăsătoririi

4. Există un atac moral împotriva căsătoriei:

                        --relaţii sexuale fără limite

                        --adulter

                        --desfrânare

                        --homosexualitate

                        --perversiune sexuală

                        --televiziunea care arată curvii şi preacurvii

Atacurile asupra căsătoriei sunt indirecte şi rareori directe. Prin ele, idealul căsătoriei este slăbit. Divorţul creşte. Oamenii care trăiesc împreună necăsătoriţi sunt din ce în ce mai mulţi. Cu cât vor fi mai multe divorţuri în lume cu atât vor fi mai puţine familii. Mulţi oameni aleg pentru o vreme să stea singuri ca după aceea să se recăsătorească. Cu cât sunt mai mulţi oameni singuri (părinţi necăsătoriţi) în lume cu atât vor fi mai mulţi şi în Biserică, şi astfel se va crea presiune asupra predicatorului pentru a-şi da aprobarea pentru divorţ. Această presiune va creşte până când predicatorul se lasă şi nu se mai împotriveşte divorţului şi recăsătoririi şi apoi inventează învăţături, din capul lui, ca să justifice ce face.

Oamenii divorţaţi si recăsătoriţi pot să devină membri ai Bisericii, dar mai greu. Sunt lucruri la care trebuie să răspundă. De prea multe ori ceea ce gândeşte predicatorul sau experienţa lui, sunt folosite ca învăţătură, fără să dea o învăţătură clară. Biblia dă învăţătura corectă la Mat.19:3-9.

Unul din motivele pentru care învăţătura lipseşte şi este neglijată în Biserică este că învăţătura necesită mai mult studiu decât predicarea şi învăţătura cere muncă din partea tuturor. Predicarea poate fi incitantă, încântătoare, exaltată, distractivă; însă cu învăţătura nu-i la fel. Învăţătura înseamnă muncă grea, să-ţi pui mintea la contribuţie, să obţii învăţătura. Domnul Isus ne vorbeşte clar în legătură cu căsătoria şi nimeni altul nu ar fi putut vorbi mai clar si mai bine despre aceasta.

Înainte de toate căsătoria este o instituţie a lui Dumnezeu, El a rânduit-o - Gen.2:24. Căsătoria este o instituţie ideală. Biblia ne arată întotdeauna idealul. Hristos este omul ideal. Biblia e cartea ideală. Unirea dintre credincioşi şi Hristos ca un singur trup este Biserica ideală. Biserica locală poate nu va atinge niciodată acest ideal şi acea adâncime a unităţii, însă există o Biserică ideală. Este un cort în cer în care Hristos a intrat cu sângele lui ideal care nu poate fi pângărit şi distrus niciodată. Dar pe pământ a fost construit un cort care era expus pângăririi şi distrugerii. Aici se poate face deosebirea între ideal şi real. Hristos este soţul ideal. Biserica este o instituţie ideală. Idealul lui Dumnezeu s-a văzut în cele 3 capete ale rasei umane:

            1. Adam

            2. Noe

            3. Hristos

Toţi au doar o singură nevastă. Căsătoria ideală înseamnă un singur bărbat şi o singură soţie până la moarte. Unirea lui Hristos cu Biserica este idealul suprem - Efes.5:25.

Idealul pentru căsătorie nu este dragostea. Dragostea nu este temelia căsniciei. Dragostea este importantă pentru căsnicie însă căsătoria nu este o instituţie romantică. A te îndrăgosti nu este motiv pentru a te căsători. Căsătoria este o instituţie socială de origine divină. Cuvântul lui Dumnezeu şi nu dragostea reprezintă temelia pentru căsătorie. Când veţi căuta un partener pentru viaţă să nu vă căsătoriţi din dragoste ci căsătoriţi-vă pentru că aşa e drept. Să te căsătoreşti cu cel mai bun prieten. Să-ţi iei un bărbat sau să-ţi iei o femeie care să-ţi fie cel mai bun prieten. Isus a spus despre Biserică: „voi sunteţi prietenii mei”. Mireasa spune în Cântarea Cântărilor: „Iată preaiubitul meu, el este prietenul meu.” Trebuie să te căsătoreşti cu persoana care crede Biblia într-un mod corect, care are aceleaşi standarde ca tine, care are aceleaşi idealuri ca şi tine, aşa încât nădejdile şi visele voastre să se poată uni.

Căsătoriile din Biblie au fost aranjate. Biblia ne învaţă că Dumnezeu ne-a ales şi ne-a dat lui Hristos pentru a-I fi soţie. Este un ideal. Isus a spus în Ioan 6:37: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară”. Asta e important într-o căsătorie. În Biblie toţi taţii au ales tovarăşi de viaţă pentru copiii lor. Nu i-au lăsat pe copii să-şi caute singuri partenerul de viaţă. Aceasta este un ideal.

Hristos este predicatorul, misionarul, câştigătorul de suflete şi prietenul ideal. Noi poate nu vom putea trăi la nivelul acestui ideal dar eu trebuie să fac tot posibilul să mă apropii de acest ideal.

Voi sunteţi tineri, mai este până vă veţi căsători copiii. Cel mai înţelept lucru care-l puteţi face este să vă învăţaţi copiii, să vă disciplinaţi copiii, să fiţi pentru copiii voştri unii al căror cuvânt să fie lege, să implantaţi în copiii voştri o dorinţă de-a vă urma, de a asculta, o încredere, o legătură aşa încât atunci când vor ajunge la cea mai importantă alegere din viaţa lor să se încreadă în voi pentru călăuzire, să vină la voi ca să capete îndrumare şi sfat, şi atunci îi veţi apropia de ideea biblică în alegerea ce o vor face a unui partener pentru viaţă. Trebuie să înceapă undeva acolo unde idealul se coboară în realitate. Poate că nu a început cu voi însă puteţi începe voi în copiii voştri şi în lucrarea voastră să-i învăţaţi pe toţi din Bisericile voastre că asta este responsabilitatea lor. Idealul biblic este ca părinţii să aranjeze căsătoriile pentru copiii lor. Făcând un sondaj de opinie s-a descoperit că sunt mai bune şi durabile căsătoriile aranjate de către părinţi decât căsătoriile făcute la libera alegere a tinerilor. Ca tânăr sau tânără s-ar putea să crezi că iubeşti o fată sau un băiat, dar acea dragoste de la început, acea atracţie irezistibilă se va evapora total după aproximativ doi ani de la căsnicie şi ca să ţii căsnicia laolaltă prin dragoste va trebui să te îndrăgosteşti mereu şi mereu.

B. Câteva clarificări despre căsătorie

1. Curvia nu este căsătorie. Curvia este sex înainte de căsătorie. Dumnezeu a rânduit căsătoria şi tot Dumnezeu a osândit curvia. Deci curvia nu poate fi căsătorie - 1Cor.6:15.

2. Căsătoria nu este un contract legal. Există în căsătorie un contract legal, dar căsătoria în sine nu este un contract legal. În multe ţări, oamenilor li se cere să fie căsătoriţi în faţa statului şi apoi la Biserică. Deşi căsătoria conţine un contract legal, căsătoria în sine este mai mult decât un contract legal. Căsătoria este o instituţie a lui Dumnezeu şi este ceea ce a unit Dumnezeu, nu statul! De aceea, dacă statul nu poate face o căsătorie, nici nu poate să o desfacă. Mulţi socotesc că dacă au făcut un divorţ legal, acel divorţ legal va fi socotit ca adevărat divorţ în ochii lui Dumnezeu. Dacă acceptăm faptul că putem merge la tribunal sau la autorităţi şi să fim divorţaţi vom sfârşi prin a crede că în mod scriptural suntem căsătoriţi cu acela cu care ne culcăm. Dar Isus a spus că asta nu este adevărat.

3. Căsătoria nu este un ritual religios sau o rânduială bisericească. În Biserică sunt două rânduieli: cina Domnului şi botezul. Făcea preotul căsătorie în V.T.? Oficia vreun predicator căsătorie în N.T.? Nu! Scrie în Biblie că oficierea căsătoriei trebuie făcută în Biserică? Căsătoria nu este o rânduială bisericească. Motivul pentru care spun asta e foarte simplu. Dacă oamenii au fost căsătoriţi înainte să fie mântuiţi, când vor fi mântuiţi ei trebuie să se căsătorească din nou? Nicidecum! Dacă oamenii au fost căsătoriţi înainte de a veni la Biserică, atunci ei ar trebui să se căsătorească din nou acum când vin la Biserică? Desigur că nu! Ei au fost căsătoriţi chiar înainte de a veni la Biserică pentru că Dumnezeu uneşte, nu Biserica. 1Cor.7:14 vorbeşte despre copii care s-au născut oamenilor care nu erau încă mântuiţi (credincioşi) şi spune că sunt copii legitimi ai lor. Dacă nu ar fi copii legitimi (curaţi) ar fi fost numiţi bastarzi, din flori, necuraţi, dar Pavel zice: „acum copiii voştri sunt curaţi”. Deci căsătoria este valabilă şi dacă nu eşti mântuit, înainte de a fi credincios.

Veţi întâlni cazuri când unul din soţi va crede evanghelia şi va fi mântuit iar celălalt nu va crede, deci nu va fi mântuit. El sau ea, după caz, va veni la tine şi va zice: „Predicatore, eu nu sunt căsătorit cu femeia (sau bărbatul) aceasta pentru că noi ne-am luat înainte ca eu să fiu mântuit şi ea (el) nu vrea să mai trăiască cu mine, pentru că m-am pocăit”. Tu va trebui să-i răspunzi din Biblie şi o să trebuiască să-i spui: „Femeia asta este pierdută (necredincioasă) şi tu eşti mântuit, şi voi sunteţi căsătoriţi şi copiii care-i aveţi sunt ai voştri şi trebuie să rămâi cu femeia ta cât  va trăi ea cu tine.” Credinciosul, oricât ar avea de îndurat şi răbdat din partea soţului necredincios, nu are voie să se despartă de el. Cel necredincios, dacă vrea să se despartă este liber să plece - 1Cor.7:12-16.

Statul şi Biserica nu pot face o căsătorie, deci nu au dreptul şi puterea să o desfacă. Nu există nici o autoritate pe pământ care să te poată divorţa. Căsătoria este ceea ce a unit Dumnezeu.

C. Mat.19:5,6 – Învăţătura biblică despre căsătorie

Primul pas în căsătorie este: „omul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa” - acesta este un act al voinţei. Părăseşte pe tatăl şi pe mama sa cu scopul de a întemeia un nou cămin: asta înseamnă căsătorie. Când omul e în casa tatălui său, tatăl este capul familiei, dar când omul părăseşte pe tatăl său cu scopul căsătoriei el devine capul familiei nou întemeiate.

Al doilea pas în căsătorie este: „se va lipi de nevastă-sa” - asta nu înseamnă neapărat că se culcă cu ea. A se lipi înseamnă o unire, o legătură. Credinciosul trebuie să stea strâns lipit, unit, legat de Domnul Isus Hristos. La fel este şi în căsătorie. Atunci când doi tineri, fată şi băiat, formează un cuplu, se despart de familiile lor, au hotărât să stea împreună şi au mărturisit hotărârea lor de a sta împreună ca soţ şi soţie, apoi şi-au pus numele pe documente şi şi-au jurat dragoste, fidelitate unul altuia, sunt căsătoriţi. Căsnicia constă în jurăminte între cei doi care formează perechea. Ei îşi jură dragoste, fidelitate reciprocă, îşi promit unul altuia şi părinţilor lor că vor fi singurii parteneri sexuali pentru tot restul vieţii. Când fac aceste jurăminte, aceste dedicări, când semnează documentele sunt soţ şi soţie.

Iosif şi Maria au fost soţ şi soţie când s-a născut Isus. Biblia îi numeşte soţ şi soţie - vezi vedenia lui Iosif din Matei 1:19,20. Maria este numită nevasta lui Iosif deşi ei încă nu avuseră relaţii sexuale. Dacă este obiceiul în Biserica voastră ca un cuplu să nu trăiască împreună până nu şi-au făcut jurământul la Biserică, obiceiul acesta poate fi păstrat.

Când tânărul spune tinerei faţă de prieteni, familii şi alte persoane cunoscute: „Te vreau şi te accept ca soţie a mea” şi invers, atunci tânărul cuplu este căsătorit. Căsătoria constă în nişte jurăminte făcute unul altuia de faţă cu martori (pastor, familii, părinţi, prieteni, etc). Când faci aceste jurăminte ale căsniciei în faţa familiilor, Bisericii atunci aceasta este „ceea ce a unit Dumnezeu”. Căsnicia în mod esenţial este o instituţie civilă de origine dumnezeiască. Datorită acestui fapt cei nemântuiţi (necredincioşi), oameni care nu fac parte din Biserică se pot căsători şi ei, atunci când îşi fac aceste jurăminte. Deci aceste legăminte dau naştere căsniciei. Poate veţi întreba: „Tinerii care abia s-au căsătorit, se duc în camera nupţială ca soţ şi soţie sau ies de acolo ca soţ şi soţie?” Răspuns: se duc acolo ca soţ şi soţie. Nu neapărat actul sexual înseamnă căsnicie. Prima dată e ziua nunţii, a declaraţiilor şi jurămintelor reciproce şi după aceea urmează actul sexual.

În momentele următoare o să vă prezint ceva, şi dacă nu aţi avut de-a face cu aşa ceva până acum ca pastor sau lucrător, o să vă întâlniţi cu siguranţă. O să întâlniţi oameni care trăiesc împreună şi n-au fost căsătoriţi, au chiar şi copii, şi ei ajung să fie mântuiţi, vin la Biserică regulat, apoi vor fi cercetaţi şi vor veni la tine şi te vor întreba: „Pastore, uite eu trăiesc cu femeia asta de zece ani, necăsătoriţi din diferite motive, acum avem copii, ce să facem?” Tu, în calitate de pastor trebuie să le dai un răspuns. Ce-o să le spui? Deci s-au mutat şi au trăit împreună, fără jurăminte, şi n-au fost credincioşi unul altuia. Sunt ei ceea ce a unit Dumnezeu? NU! Deci ei nu sunt căsătoriţi. Dar ei vin la Biserică, aud evanghelia, sunt mântuiţi după care ei îşi dau seama că nu sunt după voia lui Dumnezeu în relaţia lor, adică de faptul că ei stau împreună fără să fie căsătoriţi. Ei acum doresc să-şi îndrepte starea. Ce pot face ei? Răspuns: trebuie să-şi facă jurămintele de dragoste şi fidelitate unul altuia. Asta e foarte important. Unde să facă jurămintele? La Biserică? Nu. Deci unde va fi locul ceremoniei legământului de soţ şi soţie? Dacă sunt oameni săraci îi duci la tine acasă. Nu este indicat să mergi la ei acasă pentru că toţi membri familiilor lor sunt din lume. Ei vor zice: „Hai la noi pastore să ne căsătoreşti.” Tu zici: „Da, da, cum să nu, cu mare plăcere.” Şi te duci acolo şi te trezeşti cu două zeci de litri de vin, toţi fumează, beau, se simt bine în felul lor. O să faci oficierea căsătoriei acolo? O să iei parte la aşa ceva? Dacă mergi la ei nu poţi să controlezi evenimentul. De aceea du-i la tine acasă, şi acolo tu pui limite celor care vin. Poate vor lua parte la acest eveniment însoţitori, „domnişori de onoare”, martori, însă trebuie să se facă totul într-un mod foarte modest şi onorabil. Nu trebuie să fie prea pompos. Când femeia s-a mutat împreună cu bărbatul şi au trăit laolaltă ne fiind căsătoriţi, a renunţat cu bună ştiinţă la privilegiul de a avea o nuntă frumoasă.

La fel este cu un cuplu de tineri care înainte de a fi căsătoriţi urmează să aibă un copil, adică fata a rămas însărcinată fără să fie căsătorită cu băiatul. Va veni băiatul la tine şi va zice: „Pastore, uite am lăsat-o însărcinată pe fata asta şi vreau acum să îndrept lucrurile; vreau să mă căsătoresc cu ea.” Unde vei oficia căsătoria lor? Tot la tine acasă sau la biroul pastoral (dacă-l ai). Se vor îmbrăca în haine de Biserică sau în haine de miri? Dacă doi membri din Biserică (fată şi băiat) cad în păcatul curviei şi vor face un copil şi vor veni la păstor ca să fie căsătoriţi ce trebuie să facă pastorul? Îi disciplinează şi apoi îi căsătoreşte. Dacă nu-i disciplinez, dacă nu iau nici o măsură, dacă las ca lucrurile să meargă mai departe înseamnă că eu, ca păstor, aprob ceea ce au făcut ei, sunt de acord cu curvia lor. A nu lua măsuri împotriva păcatului înseamnă că sunt de acord cu păcatul. Cum ar trebui să procedăm în asemenea cazuri? Domnul Isus este cel care ne dă exemplu. El s-a purtat cu bunătate şi blândeţe faţă de femeia prinsă în preacurvie dar i-a zis: „Du-te şi nu mai păcătui.” Trebuie să arătăm bunătate faţă de păcătoşi, înţelegere şi blândeţe. Acest comportament, această atitudine nu înseamnă că aprobăm păcatul, câtă vreme luăm poziţie împotriva păcatului. Domnul Isus prin cuvintele Sale „Du-te şi nu mai păcătui” i-a arătat păcatul din viaţa ei şi s-a purtat ferm cu păcatul. La fel trebuie să facem şi noi. Dar dacă permiţi păcat, o să mai ai şi mai mult. „Puţin aluat dospeşte toată plămădeala.”

Căsătoria este ceea ce uneşte Dumnezeu. Actul sexual este pecetea căsătoriei. Să comparăm mântuirea cu căsătoria (Efes.5:30-33). În mântuire devin membru al trupului lui Hristos. În căsnicie devin membru al soţului (soţiei) meu. În mântuire eu şi Hristos suntem una. În căsnicie soţul şi soţia sunt una. Pecetea exterioară, vizibilă a mântuirii este botezul. Chiar dacă un credincios nu este încă botezat el este considerat membru în Biserică. La fel este şi cu căsătoria şi actul sexual. Eşti căsătorit însă actul sexual pune pecetea finală.

Căsătorie este ceea ce uneşte Dumnezeu şi se face prin jurăminte de fidelitate în faţa celor cunoscuţi, dar întărirea căsătoriei, consolidarea ei se face prin actul sexual. Fără jurăminte nu există căsnicie. Oamenii care trăiesc împreună fără aceste jurăminte nu sunt căsătoriţi chiar dacă au copii. Pentru ca ei să fie căsătoriţi trebuie să-şi facă aceste jurăminte, acest legământ de fidelitate.

Ce vei face cu oamenii care mărturisesc că sunt mântuiţi dar refuză să facă ceea ce porunceşte Dumnezeu să facă? Nu-i primeşti în Biserică! Nu tolerezi aşa ceva. Care va fi justificarea pentru atitudinea noastră? Din moment ce acei oameni care-şi zic creştini refuză conştient să împlinească Scriptura nu pot fi consideraţi creştini. Biblia zice: „Oile mele Îmi cunosc glasul şi vin după mine”. Nu e un lucru rău dacă îi dai afară din Biserică. Trebuie să-ţi pară rău pentru ei, să ai milă, compasiune faţă de ei, dar nu vom tolera păcatul din cauza milei. Dragostea omenească totdeauna va cădea dacă nu este disciplinată de Biblie. Dragostea omenească, dacă nu i se aplică disciplina, se va transforma în păcat. Trebuie să acceptăm disciplina Bibliei atât în viaţa noastră cât şi în viaţa altora. Disciplina nu este ceva ce-i faci cuiva ci disciplina este ceea ce faci pentru cineva. Dumnezeu mustră şi pedepseşte pe cel ce-l iubeşte.

Nu-i căsătorie în Biblie care să nu aibă înainte o înţelegere între cei doi şi familiile lor, în afară de Adam şi Eva a căror căsătorie a oficiat-o Dumnezeu.

Înapoi la Index Familia