Familia - Dr. Allen Jones - Capitolul 5

Femeia în planul lui Dumnezeu

Sumar:
A. Învăţături pentru femeie (şi nu numai)
B. Ordinea învăţăturii este o ordine istorică
C. Ordinea învăţăturii este o ordine logică
D. Certurile în familie
E. A cui responsabilitate este ordinea în familie?
F. Ce trebuie să ştie soţul despre soţie

A. Învăţături pentru femeie (şi nu numai)

Bărbatul are un loc în planul lui Dumnezeu şi, la fel, femeia are un loc în planul Lui.

1Tim.2:9-13 – Dumnezeu interzice femeii să se ridice deasupra bărbatului sau să-i înveţe pe bărbaţi, justificând acest lucru prin faptul că întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva. Bărbatul nu a fost făcut pentru femeie ci femeia pentru bărbat.

Azi în lume este o mişcare mondială care încearcă să-i facă pe bărbaţi egali cu femeile, să facă din căsătorie doar o relaţie de parteneriat. Femeia nu este la egalitate cu bărbatul iar căsătoria nu este un parteneriat. Presiunea socială care apare din această mişcare a egalităţii dintre femei şi bărbaţi se datorează democraţiei. Democraţia promovează egalitatea.

Lumea spune că cel mai mare rău, este războiul. Ce dă naştere la război? Conflictul, neînţelegerea, cearta. Ce dă naştere la conflict? Diferenţele de religie, de economie, de filozofie, de cultură etc. Cum previne democraţia războiul? Făcându-i pe toţi egali. Astfel lumea zice că toţi trebuie să devină egali ca să nu mai avem războaie. Deci dacă nu putem fi toţi la fel de bogaţi, atunci guvernul încearcă să ne asigure că toţi suntem egali: la fel de săraci! Democraţia zice că suntem egali, dar ea nu vine de la Dumnezeu, ea este împotriva Lui.

Se face presiune ca femeia să fie egală cu bărbatul şi în Biserică. E posibil ca femeia să fie egală cu bărbatul în Biserică? Nu! Egalitatea femeii cu bărbatul este împotriva familiei. Dumnezeu a lăsat, a stabilit o ordine în familie. Capul femeii este bărbatul.

Exod 4 - Dumnezeu a chemat pe Moise, dar familia lui nu era în regulă. Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să-şi chivernisească bine casa. Moise nu a putut merge în Egipt ca să izbăvească poporul lui Dumnezeu până când familia lui nu s-a îndreptat cu Dumnezeu. Ce nu era în ordine în familia lui Moise? Exod 4:24-26 tăierea împrejur a fiului lui Moise. Aici e un conflict între Moise şi soţia lui. Se poate vedea că pregătirea religioasă a copilului a fost lăsată în seama mamei, şi astfel copilul a rămas netăiat împrejur din dorinţa ei. Moise a neglijat pregătirea religioasă a fiului său. Pentru că Moise a neglijat pregătirea religioasă a fiului său, Dumnezeu l-a ţinut departe de lucrare până când s-a rezolvat problema asta. Este foarte uşor să devii atât de ocupat cu lucrarea încât să-ţi neglijezi familia. Aproape întotdeauna cei mai problematici şi indisciplinaţi copii sunt cei ai pastorilor şi ai evangheliştilor. 1Tim.3:4,5 omul lui Dumnezeu trebuie să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa.

Ef.5:22,23 – Hristos este capul Bisericii iar bărbatul este capul familiei. Când Biserica nu este în ordine avem încurcătură, confuzie, dezastru, probleme, lupte, lipsă de mărturisire eficientă, oamenii merg în iad. La fel este şi în familie.

Când pastorul nu este în regulă nici Biserica nu e în regulă. De asemenea dacă bărbatul nu este în regulă nici familia nu va fi în regulă. Bărbatul nu trebuie să dea femeii responsabili-tatea de a fi capul familiei.

Tit 2:2,3 – Bătrânii trebuie să fie serioşi, treji, cumpătaţi, vrednici de cinste, sănătoşi în credinţă, dragoste, răbdare, îngăduinţă.

Femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie clevetitoare, nici dedate la vin.

Iată ce trebuie să înveţe femeile mai în vârstă pe femeile tinere: să-şi iubească bărbaţii şi copiii, să fie cumpătate, serioase.

Femeile care umblă din casă în casă cu bârfe cauzează multe probleme în Biserică. Femeile nu au voie să-şi bârfească soţii când se adună laolaltă.

Femeile în vârstă trebuie să înveţe pe cele tinere cum să-şi iubească soţii. Trebuie să fi învăţat(ă) cum să iubeşti. Mulţi oameni au crescut în familii unde dragostea nu a fost exprimată, nu sunt îmbrăţişări, sărutări, nu există declaraţii de dragoste. De aceea cineva trebuie să le înveţe pe aceste tinere soţii care nu ştiu să iubească să spună „te iubesc”, să accepte îmbrăţişările şi sărutările. Există multă tulburare în familia în care soţia nu ştie să iubească şi nu ştie cum să primească dragostea. Soţul şi soţia trebuie să se iubească reciproc.

Isaac a spus lui Abimelec că Rebeca e soră-sa. De unde a ştiut Abimelec mai târziu că Rebeca nu e soră-sa ci e nevastă-sa? Isaac şi Rebeca se jucau, se dezmierdau. Unii oameni nu ştiu cum să se simtă bine ca soţ şi soţie. Şi astfel de lucruri trebuie date ca învăţătură sănătoasă.

Nevestele trebuie să fie cumpătate, discrete, nu cu gura mare. Dacă tu întreţii conversaţii cu cineva, nevasta nu trebuie să se bage peste tine cu vorba cu completări sau contraargumentări. E urât când nevasta vorbeşte în locul bărbatului. Femeia nu are voie să ia cuvântul neîntrebată în discuţiile teologice sau de orice fel ale bărbaţilor.

Femeia trebuie să aibă o viaţă curată, să aibă grijă cum se îmbracă. Noi nu avem nevoie de Izabele în familie şi în Biserică. Trebuie evitat faptul de a fi în pas cu moda. Noi nu trebuie să ne asemănăm chipului veacului acestuia nici măcar în privinţa îmbrăcămintei. Trebuie să ne îmbrăcăm modest şi cu bun simţ. Trebuie să evităm îmbrăcămintea extravagantă, săritoare în ochi.

Femeia trebuie să fie morală. Ea trebuie să-şi vadă de treburile casei. Bărbaţilor ţineţi-vă nevestele acasă. „Serviciul” soţiei este acasă, să îngrijească de casă, de bărbat, de copii (Prov.31:10-31). Şi aceste lucruri aparţin de învăţătura sănătoasă. Soţia trebuie să fie supusă numai bărbatului ei, dar dacă merge la serviciu ea trebuie să fie supusă şi şefului. Asta dă naştere la probleme în familie, la imoralitate. În unele familii sunt multe probleme şi cheltuieli şi este nevoie de două salarii dar idealul nu este acesta. Noi trebuie să ne ţinem de învăţătura sănătoasă. Copiii a căror mame muncesc la serviciu sunt mai răi, au un comportament mai rău decât copiii a căror mame stau acasă.

Învăţătura sănătoasă pentru a fi vorbită de bine, trebuie trăită. Dacă nu e trăit, Cuvântul lui Dumnezeu e vorbit de rău, hulit. Tu şi familia ta trebuie să fiţi exemple bune pentru ca să se vadă că învăţătura sănătoasă a Cuvântului lui Dumnezeu poate aduce roade în vieţile oamenilor, are efect benefic în vieţile lor. Cum putem face ca învăţătura sănătoasă să arate bine? Trebuie să arătăm lumii că Biblia lucrează, că este vie în vieţile noastre, adică ceea ce ştim şi credem, să şi trăim. Biblia trebuie arătată ca fiind practică şi bună şi pentru zilele contemporane.

Încă mai discutăm despre poziţia femeii în lucrarea lui Dumnezeu, în ordinea Lui.

1Tim 5:14 recomandă văduvelor tinere să se căsătorească. Dumnezeu vrea ca tinerele să se căsătorească şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor.

Apropo de gospodină, esteticul dintr-o casă aparţine femeii. Bărbatul este doar cu aprobările şi complimentele. Unui bărbat nu-i stă bine să o urmărească pe soţia lui peste tot prin casă şi să critice ce face ea. Lasă-ţi nevasta să aranjeze casa după gusturile ei, precis vor fi mai bune decât ale tale.

B. Ordinea învăţăturii este o ordine istorică

1Cor.11:8,9 – Bărbatul nu a fost făcut pentru femeie ci femeia a fost făcută pentru bărbat. Dumnezeu a spus cu privire la Adam „o să-i dau un ajutor potrivit”. Eva nu era partenerul lui Adam. Dumnezeu nu a creat pe Eva pentru ai fi parteneră lui Adam ci a creat-o pentru Adam. Eva era împlinirea nevoilor lui Adam.

Mă voi adresa soţiilor: dacă familia ta (mama şi tatăl) nu are o părere bună despre soţul tău, tu de partea cui eşti? Soţia trebuie să fie de partea soţului, nu de partea mamei, tatălui sau a rudelor. Tu, ca soţie, nu trebuie să te laşi influenţată de mama, tata sau rude pentru a te pune împotriva soţului. Mai târziu veţi avea copii şi un copil răzvrătit se va certa cu tatăl său pentru că nu i-a convenit ceva, şi acest copil va încerca să te atragă de partea lui pe tine. Tu ca mamă ce vei face? Te vei lăsa influenţată de copil? Copilul doreşte să te pună şi pe tine împotriva tatălui său şi a soţului tău. Poate amândoi îl veţi face pe tata să se răzgândească. O să faci tu ca soţie aşa ceva? Copilul o să zică: „tata e prea aspru, e îngust la minte”. Tu, mamă, te vei duce să vorbeşti cu tata să-l faci să se poarte mai blând cu „puiul mamei”? De partea cui vei trece? Trebuie să treci de partea soţului! Soţia trebuie să ţină partea soţului totdeauna.

Soţia trebuie să fie aceea care să te susţină în lucrare, să te încurajeze. Soţia este pentru soţ. Dumnezeu ţi-a dat soţul tău ca să poţi fii pentru el. Soţia mea se îmbracă pentru mine şi cum îmi place mie. Când se îmbracă cu ceva mă întreabă: „Îţi place lucrul ăsta?“, şi dacă mie nu-mi place, ea se conformează. Ea îşi poartă părul cum îmi place mie. Găteşte cum îmi place mie. Deci am văzut că locul femeii în familie, în ordinea lui Dumnezeu este o ordine istorică.

C. Ordinea învăţăturii este o ordine logică

1Tim.2:12,13 scrie că „întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva”. Femeia nu are autoritate asupra soţului. Lucrul acesta este foarte important. În 1Pe.3:1, Dumnezeu nu vrea ca femeia să-i predice soţului ei nemântuit. Femeia nu are voie să invite predicatorul acasă la ea fără aprobarea soţului ei nemântuit. Când te invită o femeie la ea acasă ca să vorbeşti cu soţul ei despre Dumnezeu, totdeauna să te asiguri dacă soţul ştie că vei veni. Dacă soţul nu ştie că eşti invitat, nu te duce. Femeia nu are voie să uzurpe autoritatea bărbatului ei. Este în regulă dacă vrei să te duci la bărbatul ei pentru a vorbi cu el din hotărârea ta sau la îndemnul lui Dumnezeu şi nu ştie omul că-l vizitezi. Eu nu telefonez unui om pierdut să-i spun că mă duc să-l vizitez. Nevasta nu trebuie să ţină lecţii soţului ei, să se ridice deasupra lui. Logica acestui lucru este că Dumnezeu a făcut întâi pe Adam şi apoi pe Eva. Nevasta mea nu-mi ţine lecţii dar are libertatea să-mi spună dacă sunt greşit sau nu. Dar tot ce-mi spune este atât: „Ar trebui să te mai gândeşti ce faci, roagă-te, s-ar putea să nu ai dreptate.” Soţia îmi atrage atenţia câteodată când e de mers la Biserică pentru că nu ştiu prea bine să-mi asortez hainele. Ea zice: „Nu poţi să te duci aşa la Biserică.” Mă cam deranjează. Ea apoi zice: „Ştii doar că vreau să te ajut; Dumnezeu m-a pus aici să te ajut.”

Există şi vremuri când trebuie să asculţi ce spune soţia, însă ea nu trebuie să-ţi predice sau să-ţi dea învăţături. Asta aduce dezordine şi conflict în casă (Iacov 3:16). Pizma (invidia) duce la nelinişte, care duce la ostilitate, care duce la critică, ceartă, argumentări, luptă. Invidia duce la mânie, ostilitate, gesturi şi cuvinte răutăcioase care fac răni adânci.

D. Certurile în familie

Vorbesc încă despre ordine în familie şi despre învăţătura sănătoasă şi spun că soţul e capul familiei şi soţia trebuie să fie supusă.

Prima apă la care au ajuns evreii după ce au părăsit Egiptul a fost apa de la Mara (Exod 15:23). Apa a fost amară. Moise a fost îndrumat de Domnul să arunce un lemn în apă, după care apa a fost bună de băut. Unele lucruri legate de viaţa creştină sunt amare, dificile dar după ce pui crucea, ele devin bune. Lemnul lui Moise pus în apele Mara era simbolul crucii lui Hristos. Dumnezeu ne învaţă aici că nu putem umbla în căile Lui, nu putem trăi cu bucurie dacă nu avem în viaţa noastră crucea. Crucea trebuie s-o recunoşti în viaţa ta, s-o accepţi şi s-o duci. Cine nu acceptă crucea este firesc. În familiile unde nu este acceptată crucea, faptele firii se văd bine. Câteva din faptele firii sunt luptele, discuţiile contradictorii, dezacordul, neînţelegerea, lipsa unităţii şi a armoniei. Există aceste lucruri în majoritatea familiilor? Da!

Iacov 3:16 ne arată unde duce pizma. Pizma este împotrivire faţă de avantajele celuilalt. Pizma duce la tulburare, luptă, tot felul de fapte rele. Ce invidiază soţia la soţ? Autoritatea lui, societatea şi mediul lui. Ea este nevoită să rămână acasă cu treburile casei. Ea trebuie să stea acasă ca să aibă grijă de copii. Toată ziua nu are cu cine să vorbească. Tu îţi vezi de treburile tale la muncă şi ea stă acasă. Ea crede că tu te simţi bine şi ea stă ca proasta acasă. Ea este invidioasă, te pizmuieşte pentru lucrul acesta, şi dă naştere înăuntrul ei la nelinişte, frustrare. Când vine soţul apare cearta, critica. Ea va zice: „Tu toată ziua eşti plecat, nu-ţi pasă de nimic, te simţi bine iar eu îmi bat capul aici acasă cu o mulţime de probleme, sunt singură şi mi-e urât, iar ţi-e nu-ţi pasă de mine. “

Şi acum să vedem ce invidiază soţul la soţie? Soţul invidiază faptul că ea poate sta acasă. El bate pe la uşi, tot la muncă, blestemat, hulit, o groază de probleme are pe cap, iar ea stă liniştită şi fără nici o grijă, acasă. Ea este în siguranţă acasă, ferită de probleme, de griji, de nevoi. Ea când se trezeşte îşi bea ceaiul liniştită. El vine acasă şi iat-o pe ea, e ora zece dimineaţa şi nu este încă îmbrăcată, ea bea cafea fără griji pe când el şi-a tocit deja un rând de pantofi de atâta umblătură. Deci asta invidiază soţul la soţie. Ea zice că-i este urât acasă fără el iar el zice că ea este fără griji şi ar dori să fie în locul ei. Aceste lucruri trebuie discutate şi rezolvate nu doar în familia ta ci şi în familiile din Biserica ta. Oamenii mântuiţi care vor să fie evlavioşi vor vedea altfel lucrurile. O soţie care vrea să fie bună, să facă pe placul soţului are această nelinişte în suflet, are ostilitatea, dar din cauza evlaviei ei nu dă drumul afară la această mânie ci o ţine înăuntru, o oprimă. Ce i se întâmplă când ţine înăuntru neliniştea şi mânia. Devine deprimată, tulburată, descurajată, ea gândeşte că lucrurile nu se vor îmbunătăţi. Această descurajare duce la disperare.

Deci în familii este invidie. Soţia invidiază autoritatea soţului, societatea lui. Soţul invidiază posibilitatea femeii de a sta acasă. În amândoi există nelinişte. Această nelinişte creşte şi ostilitatea creşte. El vrea să fie un bun creştin, o iubeşte, nu vrea să-i facă vreun rău. Se abţine de la unele porniri răutăcioase din el. Ea de asemenea este o soţie bună, îşi iubeşte soţul, vrea să fie o bună creştină, se abţine şi ea de la aceste porniri răutăcioase. Dar pizma şi ostilitatea ne-exteriorizată creşte şi creşte şi într-o zi: „BUUUMM!!” explodează şi se aud cuvinte urâte şi iese ceartă mare şi gesturi urâte ies la iveală. Apoi îţi pare atât de rău de ceea ce ai zis şi ai făcut. De ce se întâmplă toate acestea? Pentru că Hristos nu este capul suprem al familiei, al bărbatului şi al femeii. Când sunt astfel de necazuri, ce arată ele? Că Hristos nu e capul bărbatului. Se rezolvă ceva prin ceartă şi argumentări? Nimic. Este nevoie ca bărbatul să aibă pe Hristos de cap şi să arate soţiei sale dragostea lui Hristos. Este vreodată Hristos neliniştit, tulburat de noi? Nu.

Reţineţi acum, vorbim despre casa ta, despre familia ta. Nu poţi să-i înveţi pe alţi despre familie până când familia ta nu este în ordine, în rânduială, bine chivernisită. Mulţi păstori nu mai sunt în lucrare pentru că familiile lor sunt un dezastru, în neorânduială.

În Galateni 5:19-21 găsim mânia (v.20) şi pizma (v.21). Ele sunt fapte ale firii. Cei fireşti nu plac lui Dumnezeu. Mintea firească este duşmanul lui Dumnezeu. Vorbim despre ordine în familie şi despre efectele dezordinii în familie. Stările tensionate şi certurile din familie pot apare din trei motive:

             1. banii

             2. disciplinarea copiilor

             3. dormitorul conjugal

1Cor.7 - Soţii nu trebuie să se lipsească unul de altul. Uneori soţiile îşi lipsesc bărbaţii de trupul lor pentru a-i putea controla. Ele folosesc acest lucru ca să facă totul după cum le convine, să-şi realizeze dorinţele neîmplinite. Asta dă naştere la multă nelinişte, tulburare. Scopul nostru, nu este să reparăm aceste lucruri, ci să le eliminăm. Să eliminăm neliniştea, frustrarea. Cum? Bărbatul poate elimina neliniştea asta având pe Hristos cap. Când sunt certuri în casă, uşa este larg deschisă pentru Satan şi cu şiretenia lui va aduce multe probleme copleşitoare.

1Petru 3:7 – Când un bărbat este furios pe soţia lui, rugăciunile lui nu mai sunt ascultate. Acest fapt de a nu ne fi ascultate rugăciunile nu ni-l putem permite nicidecum. E greu să te rogi fără să primeşti vreun răspuns. Aşa că nu avem nevoie de certuri în familie care să împiedice rugăciunile. Niciodată nu vei putea predica în puterea lui Dumnezeu după o ceartă. Poate vei ceva face zgomot, dar nimic altceva. Când critici eşti firesc. Când critici soţia, familia, fraţii, surorile, păstorul, eşti firesc. Când critici chiar având dreptate eşti firesc.

E. A cui responsabilitate este ordinea în familie?

Dacă familia ta nu este în ordine cine este de vină? Soţul. El este capul familiei. Să nu dai vina pe soţie, pe copii, pe împrejurări, pe oamenii din biserică, pe lume sau pe diavol. Acceptă responsabilitatea. Când casa mea nu e bine, responsabilitatea este a soţului.

Efeseni 5:21 vorbeşte despre supunere. Înainte să se ceară nevestei să fie supusă bărbatului trebuie să existe o supunere reciprocă în familie. Este nevoie ca soţul să se supună ca să poată fi cap de familie. Soţia trebuie să se supună autorităţii soţului dar în acelaşi timp soţul trebuie să fie supus nevoilor ei. Nevasta trebuie să vadă, să simtă aceste lucruri. A fi capul familiei nu-ţi dă privilegiul să fi iresponsabil sau egoist adică să te îngrijeşti numai de nevoile tale.

F. Ce trebuie să ştie soţul despre soţie

1Petru 3:7 arată că trebuie să te porţi cu înţelepciune cu soţia ta. Sunt anumite lucruri care ar trebui să le şti despre ea. Nu poţi să-i împlineşti nevoile dacă nu i le cunoşti.

Gen.3:16 – Nu trăim într-o lume ideală. Avem un Dumnezeu ideal, un Domn ideal, o evanghelie ideală, o biblie ideală dar nu trăim într-o lume ideală. Lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui să fie, cum a intenţionat Dumnezeu să fie. Căderea omului a schimbat lucrurile. Suntem creaturi căzute. Trebuie să acceptăm lucrurile aşa cum sunt. Trebuie să accepţi soţia aşa cum este. Nu după cum crezi că ar trebui să fie, ci aşa cum este. După cădere Dumnezeu arată trei lucruri care se vor întâmpla femeii:

F.1. Femeia este mult mai emotivă decât bărbatul

Ea este mult mai uşor de rănit sufleteşte decât bărbatul. Soţia trebuie protejată.

Ea nu ar trebui să se îngrijească de situaţia financiară a familiei. Bărbatul trebuie să ducă aceste poveri. Ea poate să-l ajute în disciplinarea copiilor, sau altele. Bărbatul nu are voie să lase responsabilităţile familiei în seama femeii. Bărbatul nu are voie să se scuze că-i ocupat cu lucrarea Domnului şi să-i zică nevestei să se ocupe ea de toate lucrurile casei. Nu este sănătos aşa.

Nu trebuie să spui soţiei tale toate problemele din Biserică. Nu-ţi împovăra nevasta cu problemele tale. E ca şi cum ai veni acasă ca să vomiţi. Nu-i umple şi ei capul. Nu te smiorcăi acasă. Fii bărbat. Cară-ţi singur povara, şi ţine-ţi casa dulce, fereşte-o de problemele din lucrare. Soţia ar avea griji în plus. Familia trebuie să fie colţişorul de rai unde să-ţi găseşti liniştea şi buna dispoziţie. Dacă vrei să fi tratat ca un prinţ, poartă-te cu nevasta ta ca şi cu o prinţesă.

Cânt.Cânt.1:2 – Femeile sunt mult mai romantice decât bărbaţii.

Primul lucru care dispare dintr-o căsnicie este romantismul. La început este foarte romantic dar mai târziu se răceşte. Bărbatul nu mai e romantic, însă femeia rămâne în continuare romantică. Ascultaţi, dacă vreţi să ştiţi ce doresc soţiile voastre să audă, citiţi „Cântarea Cântărilor” şi învăţaţi să le spuneţi aceste lucruri. Admiră-i ochii, gâtul şi apoi lucrurile devin foarte intime. Soţia ta trebuie să ştie de la tine că ea întotdeauna te stârneşte la dragoste. Femeilor le place să le spui aceste lucruri şi nu se satură să le audă la un an, la zece ani, la douăzeci de ani, la patru zeci de ani. Soţia rămâne pentru totdeauna romantică. Faptul că tu îi arăţi ei că o placi, îi dă ei un sentiment de siguranţă în căsnicie. Asta o face pe ea să simtă că-şi îndeplineşte bine datoria, că în ochii tăi ea încă este cea mai frumoasă. Poate cu trecerea timpului, după naşterea câtorva copii ea se va „rotunji puţin” dar încă trebuie să-i spui că o iubeşti, că fără ea nu şti ce te-ai face, că o adori şi o apreciezi. Bărbaţii, în general, nu au nevoie să audă astfel de lucruri. Le place să audă „te iubesc” dar pot trăi şi fără aceste declaraţii de dragoste. Femeile nu pot trăi fără aceste declaraţii de dragoste, se simt frustrate fără ele. Dacă bărbatul împlineşte aceste nevoi romantice soţiei lui şi soţia va împlinii nevoile bărbatului.

F.2. Despre sarcina femeii şi naştere (Gen 3:16)

Femeia trebuie să accepte această însărcinare de la Dumnezeu.

În familie, soţul şi soţia trebuie să discute şi să clarifice aspectul acesta şi anume: la câţi ani de căsnicie faci copiii. Tu ca soţ trebuie să înţelegi ce implică naşterea unui copil pentru femeie, să vezi ce simte ea vizavi de acest lucru. E mult mai bine pentru familie să stai să discuţi aceste lucruri cu soţia. Sunt convins că sunt familii în care aceste lucruri nu sunt discutate. Femeia naşte copiii cu durere. Dorinţa ei se ţine după tine. Bărbatul, omul lui Dumnezeu îşi centrează atenţia în lucrarea lui Dumnezeu şi asta îl împlineşte. (Aici discutăm despre cum să te porţi cu soţia ta cu înţelepciune.) Dorinţa femeii este centrată asupra bărbatului ei. Tu însemni mai mult pentru soţia ta decât înseamnă ea pentru tine. Ea te preţuieşte mult mai mult pe tine decât o vei putea preţui tu pe ea. Trebuie să ţii minte acest lucru. Trupul femeii satisface bărbatul. Trupul bărbatului nu este destul pentru a satisface pe femeie. Ce a făcut Hristos pentru Biserică? S-a dat pe Sine. Soţul trebuie să iubească soţia cum a iubit Hristos Biserica. Dorinţa soţiei se ţine după soţ. Adică responsabilitatea lui e doar să-şi dea trupul soţiei lui pentru a-i satisface plăcerile sexuale? Asta rezolvă totul? Asta împlineşte dorinţa ei? Nu! Soţia ta nu-ţi doreşte doar trupul, ci te vrea pe tine. Dorinţa ei se ţine după tine. Vrea să vadă că tu eşti gata să i te dai ei. Să fii bun cu ea chiar şi atunci când nu ai motive să arăţi bunătate faţă de ea. Să-ţi faci timp pentru ea, să-i arăţi dragoste, afecţiune, s-o săruţi, s-o îmbrăţişezi, să-i spui că o iubeşti şi că e singura femeie din viaţa ta, să-i spui că ea este cel mai de preţ lucru de care ai avut parte în afară de Hristos.

F.3. „el va stăpâni peste tine”

Când va stăpâni bărbatul peste femeie? Când vor avea loc lucrurile discutate mai devreme. Femeile sunt mai emotive decât bărbaţii, sunt mai temătoare.

De exemplu: Te găseşti într-un oraş, nu cunoşti pe nimeni acolo, nu ai locuinţă, nu ai serviciu şi mergi şi spui soţiei: „Dumnezeu m-a chemat aici” Ea zice: „Unde o să stăm, ce o să mâncăm?” Tu zici: „Dumnezeu se va îngriji de noi”. Ascultă-mă, ce vezi tu prin credinţă şi ca o aventură cu Dumnezeu, soţia poate vedea ca o ameninţare pentru siguranţa familiei. Capul tău este Hristos. Eşti sigur, eşti bazat pe El. Capul soţiei tale eşti tu. Siguranţa ei se află în tine aşa cum tu ai siguranţa în Hristos.

Alt exemplu: Un tânăr predicator merge cu soţia lui într-un oraş. El zice: „Aici m-a chemat Dumnezeu!” şi apoi falimentează. Merge în alt oraş şi povestea se repetă, apoi în alt oraş şi iarăşi aceeaşi poveste. Soţia îşi pierde încrederea în soţ. Multe din despărţiri se datorează faptului că soţia nu se simte în siguranţă lângă soţul ei.

Centrul atenţiei tale ca lucrător este lucrarea lui Dumnezeu. Centrul atenţiei soţiei tale eşti tu. Dacă mereu vii acasă ursuz ce-o să creadă ea despre lucrarea lui Dumnezeu? O să creadă că lucrarea lui Dumnezeu nu-i lucru bun, şi se va împotrivi lucrării, nu va iubi lucrarea. Să ai grijă să nu faci o imagine rea lui Dumnezeu în ochii familiei tale.

Efeseni 5:18; Galateni 5:22 – Omul lui Dumnezeu nu trebuie să lucreze în fire, ci trebuie să aibă roada duhului. Roada duhului e pentru ceilalţi, nu e pentru tine. Dacă eu sunt plin de duhul, soţia mea va primi de la mine roada duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdare, bunătate... Isus nu a murit ca să trăiesc eu mai bine, să mă simt mai bine. De multe ori roada duhului este dată ca învăţătură ca şi cum creştinul ar trebui să se simtă mai bine, să-i meargă mai bine. Nu astea sunt dovada existenţei roadei duhului.

Omul lui Dumnezeu trebuie să fie plin de Duh Sfânt şi, din Duhul Domnului, soţia va primi dragoste, bucurie, pace ...

Gen.16:1-5 – Sara l-a convins pe Avraam să facă un copil cu Agar. Sara nu a trebuit să insiste prea mult la Avram şi Avram a intrat la Agar. Lucrul acesta nu a ieşit cu bine. Mai târziu Sara vine şi se plânge lui Avraam, zicând: „Batjocura să cadă asupra ta Avraame!” Dar cine l-a pus să facă asta? Ea l-a pus. Dar a cui responsabilitate era să n-o facă? A lui Avraam.

Atenţie, câteodată nevasta ta te va pune să faci lucruri neînţelepte dar ele intră sub responsabilitatea ta. Unul din motivele pentru care Dumnezeu l-a certat pe Adam a fost că a ascultat de glasul nevestei sale. Uneori, soţia are idei bune dar câteodată nu sunt chiar aşa de bune. Totuşi, indiferent din care parte vine ideea, bună sau rea, responsabilitatea este a soţului.

Gen.18 – Avraam primeşte musafiri şi vrea să-i hrănească. El merge la ea în cort, îi spune ce şi cât să gătească şi repede, iar Sara face ce zice Avraam. Avraam poate fi luat ca exemplu de om al lui Dumnezeu. Sara de asemenea este exemplu de femeie evlavioasă. Musafirii vin pe neaşteptate, în căldura zilei, Avraam bagă capul în bucătărie şi-i spune Sarei ce să facă, din ce să facă, şi cât să facă şi apoi să se grăbească. Avraam nu primeşte nici o tigaie în cap!

Gen.19:1-3 – Îngerii se duc în casa lui Lot. Lot este imaginea creştinului carnal, firesc, omul care a părăsit altarul lui Dumnezeu şi pe omul lui Dumnezeu şi se duce să locuiască în Sodoma. Vin îngerii la Lot, el îi invită să mănânce. Cine face pâinea? Cine-şi pune şorţul şi-şi suflecă mânecile? Lot. Ce fel de oameni creşteau în Sodoma? Sodomiţi. De ce au crescut sodomiţi în Sodoma? Pentru că bărbaţii fac muncă de femeie. Doamna Lot era la plimbare în timp ce Lot se ocupa de treburile casei. Dumnezeu dispreţuieşte o balanţă greşită. E bine să ai părtăşie cu soţia ta, ajutând-o la unele lucruri de femeie dar să nu preiei tu munca ei în totalitate. Dumnezeu nu suportă schimbarea rolurilor. Dumnezeu nu vrea ca tăticul să aibă grijă de casă şi mămica să meargă la serviciu. Aşa nu e drept.

Înapoi la Index Familia