Familia - Dr. Allen Jones - Capitolul 6

Autoritatea şi administrarea familiei

Sumar:
A. Baza autorităţii
B. Când omul îşi ia singur puterea…
C. Când Domnul dă puterea… (administrarea puterii)
D. Predă-te lui Dumnezeu

A fi capul familiei înseamnă a avea autoritate. Dar de unde obţinem autoritatea? Şi apoi, ce face ea? Care sunt efectele ei?

Familia omului lui Dumnezeu trebuie să dea o imagine bună lui Dumnezeu. (Exemplu: Omul lui Dumnezeu nu trebuie să vorbească niciodată soţiei lui răstit în public. Ea nu trebuie niciodată să-l corecteze pe el în public.)

A fi capul familiei înseamnă a fi autoritar, a avea putere. Toată puterea este a lui Dumnezeu. Nu este putere care să nu fie a lui Dumnezeu. Înainte să existe pământul, universul, Dumnezeu a existat şi era îndeajuns. Toată puterea este El şi vine de la El. Puterea lui Dumnezeu se găseşte în autoritatea pe care o dă El. Dumnezeu dă autoritate (putere) guvernelor ţărilor. Câteodată guvernul nu e drept însă el încă mai are putere de la Dumnezeu. La nivel personal, pastoral, familial bărbatul, fiind cap al familiei, este în poziţie de autoritate care vine de la Dumnezeu.

În multe locuri există o idee greşită despre autoritate. Greşeala stă în faptul că omul se împotriveşte autorităţii fără să îşi dea seama că se împotriveşte lui Dumnezeu. Când mă împotrivesc autorităţii mă împotrivesc lui Dumnezeu. Există ideea că mă pot răzvrăti împotriva autorităţii pământeşti şi totuşi să fiu supus autorităţii lui Dumnezeu.

A. Baza autorităţii

Domnul Isus a avut puterea Lui personală înainte de întrupare. Prin întrupare e ca şi cum a pus un văl peste această putere şi a devenit om cu adevărat. Ioan 5:19 ne spune despre această putere a Sa şi despre relaţia care o are El cu ea. Aici nu e vorba de puterea de a umbla, a vorbi, a munci, ci de puterea dumnezeiască. Deşi Domnul Isus a fost Dumnezeu întrupat, în timp ce era pe pământ îşi primea puterea de la Dumnezeu. Despărţit de Dumnezeu Tatăl, Domnul Isus nu ar fi putut face nimic pe pământ. Dacă Domnul Isus a trebuit să stea în dependenţă de Dumnezeu ca să facă ceva, cu cât mai mult trebuie să stăm noi în dependenţă ca să avem puterea de la El pentru a face ceva pentru El.

Matei 28:18 şi Ps.40:7,8 arată principiul acestei puteri. Domnul Isus Îşi găsea plăcerea în a face voia Tatălui. A fost voia Tatălui ca să fie Isus umilit, să sufere? Da, şi Hristos nu numai că a fost gata să fie umilit şi să sufere dar Şi-a şi găsit plăcerea în aceste lucruri pentru că era voia Tatălui. Tu şi eu nu vom avea putere în viaţa noastră până când voia lui Dumnezeu nu va fi pentru noi o plăcere, o desfătare. Te-a chemat Dumnezeu să lucrezi? Lucrează bucuros. Te-a chemat să te jertfeşti? Jertfeşte-te bucuros. Te-a chemat să suferi? Suferă cu bucurie, împreună cu Hristos.

Temelia înălţării lui Hristos este smerirea Lui. Bărbatul fiind capul familiei este într-o poziţie de înălţare. Filipeni 2:8 ne arată temelia înălţării lui Hristos: smerirea. Pentru a trăi o viaţă de creştin ai nevoie de credinţă. Viaţa de creştin trebuie trăită prin credinţă pentru că modul de a trăi viaţa creştină este murind. Cine are, are pentru că dă, nu pentru că strânge. Suntem înălţaţi, smerindu-ne.

Umilinţa, smerirea nu e să te gândeşti cu gânduri înalte despre tine: „Aşa de smerit am ajuns încât am să scriu o carte despre smerenia mea.” Asta e mândrie. Smerenia nu înseamnă să ai gânduri joase despre tine: „Vai, vai, sunt aşa de prăpădit, smerit, sunt ultimul câine dintre neamuri.”

Smerenia înseamnă să nu te gândeşti la tine. Omul smerit nu se gândeşte la sine, nu se are în vedere pe sine, ci se gândeşte la Hristos, Îl are în vedere pe Hristos.

Temelia puterii lui Dumnezeu este supunerea faţă de Dumnezeu. Cât de multă supunere faţă de Dumnezeu trebuie? Supunere totală! Orice om din Biblie care a avut putere a fost mai întâi slujitor. Samuel a zis când a fost mântuit: „Vorbeşte Doamne, că robul tău ascultă.” Pavel a avut putere. El când a fost mântuit a zis: „Doamne ce să fac?” Trebuie să te supui.

După ce te-ai supus în totalitate trebuie să te supui din nou şi după ce te-ai supus complet din nou, din nou trebuie să te supui, şi te supui mereu până când te-ai supus! E foarte greu să te supui prima dată. Un om care nu se supune voii lui Dumnezeu devine răzvrătit, nu primeşte puterea, autoritatea lui Dumnezeu şi judecata Lui va veni peste el.

Nu numai tu trebuie să fi supus lui Dumnezeu ci şi lucrarea ta trebuie supusă lui Dumnezeu. Am vorbit cu tineri predicatori. Le spuneam: „Tinere s-ar putea ca lucrul acesta să nu trebuiască făcut aşa.” La care el zicea: „Hei, asta-i lucrarea mea!” Tânărul era gata să slujească dar nu era gata să slujească sub o autoritate. Fiecare trebuie să aibă pe cineva deasupra lui. De exemplu acum când sunt aici cu voi eu sunt sub autoritatea fratelui Landolt Mark. Dacă el vrea să îndrepte ceva din ce spun eu are toată puterea să facă asta. Toţi trebuie să fim supuşi.

B. Când omul îşi ia singur puterea…

Ce se întâmplă unui om care vrea să capete autoritate şi şi-o ia singur? Nu e supus lui Dumnezeu şi el singur îşi va lua autoritate. Se vor întâmpla două lucruri:

► 1. va scoate în evidenţă autoritatea lui.

Mulţi sunt aşa, ştiu că nu au putere cu adevărat, că sunt goi de putere dar ei se prefac în dictatori. Autoritatea lor se bazează pe răcnete şi muşchi. Sileşti pe cei din jur să ţi se supună. Astfel de oameni scot tot timpul în evidenţă că ei sunt şefii, ei comandă. Nu e bine să faci uz de putere în familie spunând răutăcios că tu eşti capul. Bărbatul laş care se teme să nu-i fure soţia autoritatea (adică să fie ea şefa), ca să-şi ţină nevasta la respect va trebui s-o silească să asculte. Îi bagă Biblia sub nas şi-i zice: „Vezi cum scrie aici, mă? Tu trebuie să mă asculţi pe mine!” Pentru astfel de bărbaţi părerile soţiilor nu contează niciodată.

► 2. Omul care îşi ia singur autoritate va fi agresiv.

Va fi excesiv de sever cu ceilalţi şi mereu va căuta noi argumente că nu e îndeajuns de ascultat şi respectat de către cei din jur, copii, soţie, subalterni, fraţi, surori etc. Îşi va apăra această putere, autoritate excesiv de mult.

Iată-l pe acest bărbat. El nu este supus cu desăvârşire Domnului Isus Hristos dar aşteaptă ca soţia să-i fie supusă lui. Ce este el? Este ipocrit, făţarnic. Vrea ca nevasta lui să facă ceva ceea ce el refuză să facă. Se bucură nevasta de făţărnicia lui? Ascultaţi, ea ştie câtă Biblie citeşte soţul ei, ştie cât se roagă, ştie cât de mult se jertfeşte soţul ei. Şi soţul ştie că este făţarnic. El nu poate sau nu vrea să satisfacă nevoile soţie sale.

Dumnezeu este treime. Noi de asemenea suntem făcuţi după chipul Lui. Şi noi suntem treime: duh, suflet, trup. Soţia ta are un duh. Trebuie să slujeşti duhului ei. Dar din moment ce eşti gol, lipsit de putere şi tot ce ai ca înlocuitor al acesteia este pumnul şi gura mare nu vei putea sluji duhului ei. Asta dă nelinişte iar dorinţele ei duhovniceşti nu vor fi împlinite. Ce se va întâmpla cu ea? Îi va fi greu să se supună unui astfel de soţ. În ea se va naşte o împotrivire faţă de soţ. Soţia ştie că trebuie să supună, ştie ca aşa porunceşte Dumnezeu, însă datorită împotrivirii şi resentimentelor născute în ea îi este greu să se supună. Ce va urma după asta? În soţie va apărea sentimentul vinovăţiei. Ea se va simţii vinovată înăuntru ei. Dacă e femeie bună, evlavioasă, se va simţi vinovată pentru felul cum simte pentru soţul ei, va fi dezamăgită de eşecul repetat al supunerii ei, se va simţii vinovată. Resentimentul dă naştere la nelinişte care duce la ostilitate. Dacă ţine ostilitatea înăuntru o descurajează, dacă o dă afară ies certuri, lupte. Unde-i problema? Este soţul ei care nu vrea să fie supus voii lui Dumnezeu, călăuzirii şi domniei lui Isus Hristos.

Rom.12:1,2 arată că trebuie să ne aducem trupurile noastre ca jertfe vii. Este un alt mod de a spune: „Ridică-ţi crucea”. Crucea duce la moarte. Pentru cine mori pe cruce? Pentru alţii. Hristos a murit pe cruce pentru alţii. Eu mor pe cruce pentru alţii, aducându-mi trupul ca o jertfă vie. Asta e prima mea responsabilitate. Eu trebuie să-mi aduc trupul înaintea lui Dumnezeu, să-l pun la dispoziţia lui. A lua acel trup şi a face din el o jertfă este treaba lui Dumnezeu. Este un proces al sfinţirii, dar sfinţirea nu va începe în viaţa ta până când nu ţi-ai supus viaţa cu desăvârşire lui Hristos ca Domn. Vorbim despre baza puterii.

Cum vei avea putere în viaţa ta? Cum îţi vei conduce familia ta cu înţelepciunea lui Dumnezeu şi cu puterea lui Dumnezeu? Aducându-ţi trupul, viaţa, ca o jertfă vie. Îi spui Domnului: „Acesta sunt eu, ăsta e trupul meu, asta e viaţa mea; ia-le, sunt ale Tale, sunt al Tău.” Şi atunci Domnul va lua ce-i al Său şi te va jertfi. S-ar putea întâmpla chiar atunci sau mai târziu. Dumnezeu ştie când trebuie să se întâmple. Însă asta nu va începe niciodată în viaţa ta până când nu te dăruieşti complet lui Hristos.

În asta constă primirea puterii. Nu înseamnă să vii la altar şi să-ţi dai viaţa şi gata a şi căzut puterea lui Dumnezeu peste tine. Nu e chiar aşa. Dar dacă te supui mereu şi mereu, dacă te dai mereu şi mereu, dacă îţi păstrezi viaţa ca o jertfă vie pentru Dumnezeu asta se va întâmpla, asta vei experimenta. Vei experimenta ce înseamnă să mori faţă de tine şi să ai puterea lui Dumnezeu.

Matei 27:42 este un verset măreţ în Biblie. De ce este un verset măreţ? Pentru că duşmanii lui Hristos spuneau: „Ia mântuit pe alţii.” Da, chiar a mântuit pe alţii. Dar pentru a mântui pe alţii a renunţat la mântuirea Lui. Dacă ar fi ales să se mântuiască, nu ar mai fi putut să ne mântuiască pe noi. La fel e adevărul cu mine şi cu tine. Dacă ne ferim de greutăţi, de suferinţă, de jertfă, de umilire, de smerire nu vom putea mântui pe alţii. Care e metoda prin care ai putea să-ţi mântuieşti viaţa? Ce să faci cu ea? Ca să-ţi scapi viaţa trebuie să ţi-o pierzi – Ioan 12:25; Matei 10:39; 16:25; Marcu 8:35; Luca 9:24; 17:33.

Când eşti sus pe cruce, răstignit, în agonia morţii, nu-ţi mai pasă de injuriile şi jignirile celor din jur. E uşor să predici în fire de suferinţă, de cruce, dar pentru a putea să te supui suferinţei, pentru a putea muri pe cruce trebuie să te smereşti.

C. Când Domnul dă puterea… (administrarea puterii)

Ce se întâmplă cu un om când primeşte puterea lui Dumnezeu?

Dumnezeu dă putere numai pentru slujire. Dumnezeu nu dă putere pentru preamărirea noastră ci pentru lucrarea Lui. Puterea nu trebuie să ne facă mândri, trufaşi. Hristos a avut putere dar a fost blând şi smerit cu inima. El a trăit pe pământ ca slujitor. Hristos a spus că nu a venit pe pământ ca să I se slujească ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. Pavel a avut puterea lui Dumnezeu şi a fost slujitor. Mulţi tineri predicatori plini de zel doresc să aibă puterea lui Dumnezeu peste ei doar ca să se vadă undeva sus, să se creadă despre ei că sunt deosebiţi. Puterea este pentru slujire nu de dragul puterii.

Bărbatul este capul familiei sale dar este şi slujitorul familiei sale, împlinind nevoile ei. Familia are:

► nevoi pentru trup, fizice

► nevoi pentru suflet

► nevoi intelectuale

Soţia are nevoie să-i vorbeşti despre unele aspecte din viaţa ta. Ea vrea să stai şi cu ea, să o ţii de vorbă. Ea are nevoi duhovniceşti. Câţi dintre voi citiţi Biblia cu soţia? Câţi din voi vă ţineţi soţia de mână şi vă puneţi pe genunchi să vă rugaţi? Vă rugaţi cu copiii? Dacă până acum nu aţi făcut acestea, ar trebui de acum încolo să le faceţi. A fi slujitor nu înseamnă să slujeşti numai Bisericii, ci şi familiei. Dacă primesc puterea lui Dumnezeu o să fiu marele evanghelist, o să mă ridic să predic şi mii de oameni vor fi mântuiţi iar când mă duc acasă fac ca ursul şi muşc şi lovesc pe toţi. De aşa ceva să te fereşti.

Sunt patru feluri de oameni:

► 1. Oameni care vor putere fără să fie supuşi. Le dau sfatul să se supună. Gândul, voinţa, abilităţile, banii, mândria, succesul, siguranţa într-o viaţă mai comodă, toate trebuie să le supui lui Hristos, ca să fii răstignit pentru alţii.

► 2. Oameni care vor putere de dragul puterii. Le dau sfatul să se supună, să se smerească, să se umilească, supunându-se lui Hristos ca Domn. Ambiţiile şi pasiunile trebuie supuse. Unii oameni au pasiunea de a studia Biblia, alţii au pasiunea de a juca golf. Aceste pasiuni trebuie să fie cu cumpătare. Ele nu trebuie să răpească din timpul părtăşiei cu soţia sau din timpul pentru educaţia copilului, sau din timpul de rugăciune. Toate pasiunile îşi au locul lor, timpul lor cu cumpătare şi supunere lui Dumnezeu. Pasiunile noastre nu trebuie să umbrească, să dea la o parte obligaţiile familiale sau alte obligaţii.

► 3. Oameni care vor putere, autoritate dar nu doresc să fie slujitori, nu doresc responsabilităţi, lucrare. Vor să fie capul casei, dar vor ca soţia să poarte toată povara, să aibă toate responsabilităţile familiei. Vor doar să spună femeii ce să facă şi să dea ei toată responsabilitatea de a face. Vor ca ei să comande, iar cineva să execute. El e capul familiei dar ea are de plătit taxele, ea face cumpărăturile, ea are grija copiilor, ea sparge lemne etc.. Dacă se întâmplă vreo problemă ea este trasă la răspundere, ea este certată de bărbat. El vrea autoritatea, dar nu vrea să facă nimic, nu doreşte responsabilităţi, ci doar drepturi, privilegii, onoruri. Cine nu doreşte responsabilităţi nu poate avea pretenţia să aibă autoritate de la Dumnezeu. El va avea autoritatea lui prin care va sili pe cei din jur să-l asculte şi să-i execute ordinele. Pentru ca să ai autoritatea lui Dumnezeu trebuie să accepţi să fi slujitor, să ai responsabilităţi.

► 4. Omul care nu vrea putere dar nu vrea nici responsabilităţi.

D. Predă-te lui Dumnezeu

Odată s-au întâlnit doi oameni. Unul avea puterea lui Dumnezeu iar celălalt nu avea puterea lui Dumnezeu. Cel care nu avea puterea lui Dumnezeu a întrebat pe celălalt care e secretul obţinerii acestei puterii. Celălalt l-a întrebat: „Eşti supus voii lui Dumnezeu?” „Da, în general…”, răspunse omul. Omul care avea puterea spuse: „La modul general toţi oamenii sunt supuşi lui Dumnezeu, dar pentru a dobândi puterea Lui trebuie să te supui într-un mod individual, personal şi în totalitate lui Dumnezeu” Omul fără putere s-a rugat astfel: „Doamne Îţi dau aici toate cheile vieţii mele înşirate pe veriga voinţei mele.” Dar Domnul îi zice: „Nu sunt toate cheile.” Omul recunoaşte că mai are o cheie mică de la tainele inimii sale dar aceea vrea să o păstreze. Atunci Domnul refuză celelalte chei. Domnul vrea de la el toate cheile. Omul se întristează, rămâne cercetat, după care se supune în totalitate Domnului şi-I dă toate cheile”.

Toţi cei care au avut o copilărie grea, cu multă suferinţă au un loc tainic unde au învăţat să se ascundă, să-şi facă o lume imaginară ca să fie în siguranţă, să aibă succes, să fie mângâiaţi acolo. Crescând, ei îşi păstrează aceea lume, şi cu cât îmbătrânesc, cu atât mai murdară va fi aceea lume, mai necurată. Când este mântuit vrea să pecetluiască acel loc, nu vrea să renunţe la acel loc, vrea să aibă locul lui de refugiu cu mintea lui, vrea să-şi rezerve acel loc de iluzie care îi păstrează lui totdeauna succesul, locul întâi, acolo unde să-l poată face praf pe adversarul lui. Şi cine nu poate să intre acolo până nu-i dă voie omul? Isus Hristos Domnul. Până când nu-i permite Domnului Isus Hristos să intre acolo, în tainele adânci ale sufletului lui, nu este supus cu desăvârşire Domnului Isus Hristos. În momentul când acel om a dat toate cheile vieţii lui înşirate pe veriga voinţei lui, inclusiv aceea cheiţă de la adâncurile inimii lui, Domnul le-a luat şi a deschis una câte una uşile vieţii lui până a ajuns la acel loc întunecat din adâncul sufletului. A deschis uşa. A ieşit de acolo toată mizeria, tot întunericul, după care a intrat acolo lumina lui Dumnezeu. Când vine lumina întunericul se împrăştie. Sufletul lui a fost luminat de puterea lui Dumnezeu.

Este un lucru măreţ, de neuitat, momentul din viaţa ta când te predai într-u totul lui Dumnezeu. Îi dai toate cheile vieţii tale, împreună cu voinţa ta şi El te eliberează. E la fel de bine ca atunci când eşti mântuit. Poţi avea puterea lui Dumnezeu şi El vrea s-o ai, vrea să ai plinătatea puterii. Însă cum va fi asta? Va trebui să dai totul chiar şi tainele vieţii tale. Când le vei preda Domnului ele vor ieşi la lumină. Tu le vei vedea; vei vedea grozăvia întunericului în care erai. O să te ruşineze. O să te umilească. Vei pleca în jos capul şi vei zice: „Doamne ăsta sunt… Sunt gata să lucrezi cu mine pentru a mă face bun pentru lucrare.”

Domnul te va primi şi te va umple cu puterea lui însă trebuie să ai un început. Trebuie să existe un început în care să-i predai totul lui Dumnezeu. Dacă nu eşti gata să renunţi la tot, spune-i lui Dumnezeu: „Doamne Isuse nu sunt gata să-ţi predau totul… Mi-e teamă… Nu ştiu ce urmează, dar vreau să mă faci să fiu gata.”Pot să aibă surorile puterea lui Dumnezeu? Pot să fie ele umplute cu Duhul Sfânt? Avem nevoie de aşa ceva, de soţii care să fie pline de puterea lui Dumnezeu. Avem nevoie de neveste care să renunţe la totul pentru Dumnezeu, să-şi deschidă inimile, să spună: „Doamne sunt la dispoziţia ta”.

Înapoi la Index Familia