Familia - Dr. Allen Jones - Capitolul 9

Cum să-ţi disciplinezi copilul, în mod corect, cu nuiaua

Sumar:
A. Lipsa scopurilor biblice din viaţa părinţilor
B. Pedeapsa corporală

A. Lipsa scopurilor biblice din viaţa părinţilor

De ce unii părinţi nu formează un caracter sănătos în copiii lor? Pentru că acei părinţi au valorile greşit puse în privinţa creşterii copiilor. Majoritatea părinţilor au următoarele valori: Ei vor ca copiii lor să crească mari şi să fie independenţi, să fie aşezaţi la casele lor. Vor ca copiii lor să crească, să se căsătorească şi să iasă afară din casă ca să aibă părinţii mai mult loc. Apoi părinţii mai vor ca copiii lor să fie buni cetăţeni. Prin a fi cetăţeni buni mă refer la faptul că părinţii vor ca copiii lor să nu aibă necazuri sau încurcături cu poliţia sau cu autorităţile. Nu vor să-şi vadă copilul pe banca acuzaţilor la tribunal, nu pentru că ţin la dreptate ci pentru că le e milă de copilul lor.

Deci părinţii îşi cresc copiii pentru două lucruri:

1. să ajungă să-şi câştige singuri existenţa

2. să fie buni cetăţeni.

Îţi dai seama despre acest lucru atunci când îşi dau copilul la şcoală. Foarte rar părinţii întreabă dacă se predă Biblia în şcoala la care îşi dau copilul. În schimb fiecare părinte vrea să ştie ce valoare economică are diploma de absolvire la terminarea şcolii. Părintele este interesat dacă după absolvirea şcolii respective, copilul va putea să-şi găsească de lucru, o slujbă. Obiectivul lor principal este ca copiii să aibă o slujbă pentru a se putea întreţine singur şi să fie un buni cetăţeni.

Aceasta este rău, în primul rând pentru că astfel se pun în copil valori greşite: Ţelul copilului va fi succesul material. În al doilea rând, Dumnezeu nu te ajută să atingi scopuri greşite, şi nu le binecuvântează.

Scopul bun, corect, în creşterea copilului, este de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a se bucura de părtăşia cu El.

Disciplinarea unui copil pentru a-L face cetăţean al cerului este diferită de disciplinarea unui copil pentru a fi un bun cetăţean în orice ţară. Cu disciplina aplicată copilului pentru a fi un cetăţean al cerului poate fi un bun cetăţean în orice ţară dar cu disciplina aplicată pentru a fi un bun cetăţean în orice ţară nu poţi fi niciodată cetăţean al cerului! Părinţii nu înţeleg acest lucru şi cred că disciplina creştină e prea dură. Scopul pe care-l ai pentru copilul tău va determina disciplina aplicată lui. Disciplina aplicată unui copil ca să ajungă plin de succes este diferită de disciplina aplicată unui copil ca să ajungă fiu al lui Dumnezeu. Dacă doresc să pregătesc pe copiii mei ca să ajungă copiii lui Dumnezeu, primul meu obiectiv va fi să-L fac cunoscut pe Hristos copiilor.

Scopul principal al părintelui trebuie să fie faptul de a-L face cunoscut pe Hristos copilului. Copiii sunt uimitori; ei prind rapid lucrurile spirituale. În 2 Cronici 36:9, un băiat de opt ani ajunge împărat şi face rele. Dumnezeu scrie acest lucru, deci îl socoteşte responsabil pe acest copil. În 2 Cronici 34:1,2, un băiat de opt ani, ajunge împărat, face ce este bine şi Dumnezeu scrie acest lucru. În 2 Samuel 3:2–4, Samuel nu a cunoscut chemarea lui Dumnezeu pentru că el a răspuns lui Eli nu lui Dumnezeu. Până la urmă vedem că Samuel ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu. Samuel era copil (avea, poate, vreo cinci ani). Copiii pot fi mântuiţi la această vârstă. Scopul părintelui este ca copilul lui să fie mântuit.

Un al doilea scop al părintelui ar trebui să fie ca copilul lui să-L iubească pe Dumnezeu. Pentru a-l învăţa pe copil să iubească pe Dumnezeu trebuie ca părintele să încerce să iubească ca Dumnezeu, să arate dragostea Lui copilului. Mama şi tata trebuie să iubească pe Dumnezeu ca apoi să iubească şi copilul pe Dumnezeu.

Un al treilea scop al părintelui este să-l îndrume pe copil să slujească pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu trebuie să-L cunoşti, să-L iubeşti, să-L slujeşti şi să te bucuri de El. Copilul trebuie învăţat să se bucure de Dumnezeu. Cum învăţăm pe un copil să se bucure de Dumnezeu? Iată un exemplu negativ: Tu eşti misionar şi mergi cu copilul tău la magazin. Copilul vede ceva şi cere. Tu zici ceva de felul acesta: „Noi suntem misionari, noi nu avem voie, noi nu ne putem permite asta, n-avem bani.“ Dacă-i spui astfel de lucruri unui copil, copilul va urî pe Dumnezeu, pentru că tu slujindu-L nu poţi să cumperi ceea ce doreşte el. Dacă copilul îţi cere ceva care nu-ţi permite buzunarul, nu motiva cu faptul că eşti misionar şi că tu jertfeşti pentru Dumnezeu. Dacă îţi cere să-i cumperi o maşinuţă, spune-i că acasă o să-i faci una din lemn mult mai frumoasă şi bineînţeles că te vei ţine de cuvânt. Hainele care nu se pot cumpăra din magazin din cauza costului ridicat le faci acasă. Duci copilul acasă şi-i zici: „Ascultă copile noi putem face ceva mai bun decât ceea ce am văzut.“ Sunt multe feluri în care poţi să-l faci pe copilul tău să se bucure de Dumnezeu. Un alt fel prin care copilul tău va ajunge să nu se bucure de Dumnezeu este următorul: Mergi cu copilul la biserică şi timpul trece, predica e lungă, trece de ora încheierii şi copilul îşi pierde răbdarea şi începe să se mişte iar tatăl reacţionează aspru, poate chiar îl bate. Copilul nu se va bucura de Dumnezeu, îl va urî şi va învăţa că la biserică se primeşte bătaie. La biserică, copiilor trebuie să li se ţină atenţia şi interesul treaz pentru ca ei să se bucure.

B. Pedeapsa corporală

În „Epistola către evrei”, la capitolul 12 găsim „Principiul disciplinei”.

Evrei 12:5 – nu trebuie să dispreţuim disciplina, regulile, instrucţia. Dacă dispreţuieşti disciplina lui Dumnezeu cazi.

Evrei 12:6 – baza disciplinei creştine este dragostea. Disciplina nu este ceva ce ţi se face ţie ci este ceva pentru tine, ceva spre binele tău.

Evrei 12:7 – să ne aşteptăm să fim disciplinaţi. Niciodată nu ai ajuns destul de bun încât să nu mai ai nevoie de disciplină.

Evrei 12:8 – disciplina arată legătura cu Dumnezeu, arată faptul că eşti fiul Lui şi că te iubeşte. Disciplina arată că cineva te iubeşte.

Evrei 12:10 – scopul disciplinei lui Dumnezeu în viaţa noastră. Disciplina lui Dumnezeu are ca scop sfinţirea noastră. Dumnezeu vrea să fim asemeni Lui. Tu ca părinte trebuie să fii ceea ce vrei ca fiul tău să devină. Nu pretinde copilului tău ceea ce nu eşti tu însuţi. Copiii vor fi ceea ce eşti tu nu ceea ce încerci tu să-i înveţi fără să fii exemplu.

Evrei12:11 – oamenii fără caracter nu disciplinează. Corecţia cu nuiaua nu este plăcută. Nimeni nu se bucură să bată copilul, dar asta este rânduiala. Îndreptarea cu nuiaua este dureroasă, dar este biblică. Oamenii fără caracter când se lovesc de lucruri grele le refuză, le evită, fug de ele. Disciplina este constructivă dar ea nu-şi arată efectele imediat, ci în timp. Oamenii fără credinţă, fără caracter, când văd că disciplina nu-l schimbă pe copil atunci, pe loc, sunt gata să renunţe la disciplină spunând că ea nu are nici un efect. Un om cu credinţă, cu caracter îşi va disciplina copilul şi va continua încetul cu încetul, va persevera şi inevitabil rezultatele disciplinării vor apărea. Trebuie să avem o atitudine corectă faţă de disciplina lui Dumnezeu pentru noi (v.12,13). Nu trebuie să acţionăm în mod negativ, să ne delăsăm, să ne descurajăm din cauza disciplinei. Disciplina este un act de dragoste faţă de copil, nu un act de violenţă necontrolată. Disciplina este ceva ce faci pentru copil nu ceva ce-i faci lui.

Dacă neglijezi disciplinarea copilului tău toată lumea va şti că tu creşti un golan. 1Cor.5:2 – Indiferent de situaţie, că e un copil sau o persoană ce trebuie disciplinată din biserică, nici unul nu va gândi în următorul fel, niciodată: „Tată dragă, ştiu că-mi trebuie o bătaie bună, dar sunt aşa de mulţumitor că nu mi-ai dat-o şi îţi promit că nu mai fac niciodată.“ Niciodată un copil nu va gândi sau reacţiona în felul acesta. Niciodată biserica nu va gândi sau reacţiona în felul acesta. Când tu vei fi prea îngăduitor şi vei evita să disciplinezi, nu vei obţine recunoştinţă şi îndreptare din partea lor ci provocări şi acţiuni de neascultare (Ecl.8:11).

Modificarea comportamentului este o formă de disciplinare des întâlnită. Această formă de disciplinare este pasivă (fără nuia). Când copilul a fost neascultător părintele îi porunceşte să se aşeze pe un scaun şi să se gândească la ceea ce a făcut rău. Îi sunt luate toate drepturile, micile plăceri, privilegiile şi activităţile preferate. Copilul trebuie să stea pe scaun şi să se gândească, să reflecteze la fapta rea făcută de el şi astfel să se facă mai bun. Când un părinte îl obligă pe copil să stea pe scaun cuminte, nu-l face pe copil să-i pară rău de faptele rele făcute, ci dimpotrivă îl face pe copil mânios pe părintele său. Felul acesta rău de disciplină a fost folosit de David pentru băiatul său Absalom. În loc să-l disciplineze prin nuiaua îndreptării l-a trimis în casa bunicilor şi nu a vorbit cu el trei ani. Absalom a reacţionat la această pedeapsă pasivă urându-l pe David şi fiind gata să-l omoare.

Prov.22:15; 24:9 arată modul lui Dumnezeu de disciplinare. Nebunia menţionată în aceste versete este păcat. Păcatul este lipit de inima copilului. Dumnezeu a lăsat nuiaua pentru a rezolva problema păcatului din inima copilului. Modul de disciplinare, oricare ar fi el, dacă nu are şi nuiaua nu vine de la Dumnezeu deci este păcătos şi fără rezultate. Tu zici că dacă îi iei pentru o vreme activităţile preferate ale copilului şi-l faci să stea pe scaun, ajungi la inima copilului prin intelect, prin mintea lui, dar asta nu merge.

În Efes.6:1, Dumnezeu porunceşte copiilor să asculte de părinţii lor. Neascultarea este păcat care odată înfăptuit aduce vină, condamnare în interiorul copilului (creştinului). Copiii mici sunt oameni mici, au simţămintele oamenilor, au problemele pe care le ai şi tu. Copiii pot fi ruşinaţi, simţămintele lor pot fi rănite. Aşa cum am mai spus neascultarea este păcat, păcatul duce la vinovăţie iar vinovăţia duce la condamnare interioară (copilul nu se simte bine pentru că ştie că este vinovat). Copilul deci, a fost neascultător, a păcătuit, simte vina şi apoi condamnarea interioară, este neliniştit, iar dacă tu îl pui pe scaun, îl izolezi nu se rezolvă nimic, el nu scapă de vina care este în el rămânând cu neliniştea în el. Această vinovăţie duce la agitaţie interioară.

Când predici împotriva păcatului şi cineva din biserică este cercetat, simte vinovăţia şi dacă problema vinovăţiei nu se rezolvă, persoana în cauză va continua să aibă o stare de nelinişte şi agitaţie interioară provocată de o condamnare interioară, care în final duce la mânie, ostilitate. Problema vinovăţiei trebuie rezolvată pentru a nu ajunge să ai în biserică persoane mânioase şi ostile. La fel e şi cu copiii. Pedeapsa pasivă (stai pe scaun, azi nu te joci, nu te uiţi la T.V., etc.) nu va rezolva problema vinovăţiei ci îl va face mânios şi duşmănos faţă de părinte pe copil. Mai este un lucru aici. Dacă copilul nu ascultă de părinte se creează o duşmănie între ei, o înstrăinare. Dacă omul păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu (orice păcat este împotriva lui Dumnezeu) se face o înstrăinare, o despărţire şi o duşmănie între om şi Dumnezeu (Rom.8:7).

Au loc două lucruri când copilul sau creştinul nu ascultă: vinovăţia şi lipsa părtăşiei. Metoda pasivă de disciplinare nu rezolvă starea lucrurilor, adică nu îndepărtează vina şi nu restabileşte părtăşia. Metoda pasivă de disciplinare nu este bună pentru a rezolva problema nebuniei legată de inima copilului. Când copilul ajunge să înţeleagă acest fel de disciplină, fiind destul de matur să înţeleagă, este prea târziu pentru a-i putea schimba inima. Metoda pasivă nu e bună, are efecte prea târzii (poate deloc) şi este nebiblică. Fiii lui Eli erau disciplinaţi insuficient pentru a forma caracter în ei. După curvia lor cu femeile care slujeau afară la uşa cortului întâlnirii, disciplina care trebuia să li se aplice trebuia să fie pedeapsa cu moartea prin împroşcarea cu pietre. Eli a neglijat disciplinarea copiilor săi şi situaţia a luat proporţii. Omul lui Dumnezeu i-a spus lui Eli că ambii fii vor muri. Responsabil pentru asta este Eli.

Înapoi la Index Familia