Familia - Dr. Allen Jones - Capitolul 12

Adâncimea dedicării care trebuie s-o aibă soţul

Sumar:
A. Soţul trebuie să-şi iubească soţia aşa cum Hristos a iubit Biserica
B. Un alt mod de a arăta dragostea lui Hristos
C. Un pas mai departe

A. Soţul trebuie să-şi iubească soţia aşa cum Hristos a iubit Biserica

Să vedem cum a iubit Hristos, Biserica. Prototipul lui Hristos din V.T. este Moise. Moise este singurul om căruia Dumnezeu i-a vorbit faţă în faţă. Hristos este împlinirea acestui prototip. Mielul pascal a fost un alt prototip al Domnului Isus Hristos. Isus Hristos este mielul lui Dumnezeu. La fel, Aaron a fost mare preot, iar Hristos este Marele nostru Preot. Prototipul este în V.T. şi împlinirea este în N.T.

Luca 24:39–45. Când Isus Hristos a vorbit despre rănile din mâinile Lui, mâinile Lui trebuiau să fie mărturia că El este Mesia, Hristosul. Cred că acest lucru reiese foarte clar din text. Ce înseamnă aceste răni din mâini? Atenţia noastră este îndreptată spre ele. Pentru ce motiv un trup înviat, întru totul perfect are totuşi rămase aceste răni, aceste găuri? De reţinut că nu sunt simple cicatrice ci sunt răni proaspete. Nu sunt răni vindecate ci sunt răni ca şi cum ar fi fost făcute chiar atunci. Când vom ajunge în cer le vom vedea. Ucenicii descurajaţi au cunoscut că El este Domnul, Mesia, la frângerea pâinii când I-au văzut rănile din palme. Apoi în acelaşi text (Luca 24:44) ni se spune că Moise a scris despre Domnul Isus Hristos. Moise nu L-a pomenit acest nume dar s-a folosit de prototipuri (simboluri). În Isaia 42:1 Hristos este arătat ca rob. Isus Hristos este Robul lui Dumnezeu. În Exod 21 învăţăm despre un slujitor evreu care era un simbol al Domnului Isus Hristos, iar scopul acestei învăţături este de a arăta adâncimea dedicării soţului.

B. Un alt mod de a arăta dragostea lui Hristos

Ştim că Hristos a existat din totdeauna. El a spus: „Tată binecuvântează-i cu binecuvântarea care am avut-o cu tine înainte să fi fost lumea” (Ioan 17:24). Cum a existat Domnul Isus Hristos înainte să înceapă lumea? Hristos nu a fost încorsetat, restrâns într-un trup. Înainte ca lumea materială să fi fost făcută, Isus Hristos nu a avut trup material. Dumnezeu este duh, lumină, glorie, slavă, El nu are limite în timp şi spaţiu. Nu există nimic ce nu ar putea face Dumnezeu. El a existat în timp, înainte de crearea lucrurilor iar atunci Hristos era Dumnezeu. E greu de înţeles, dar Hristos nu avea trup, nu avea limite, era lumină, glorie, putere, înţelepciune şi îngerii lui Dumnezeu I se închinau Lui. În felul acesta Hristos a existat alături de Tatăl. Când omul a căzut, Hristos a fost de acord să devină om pentru ca rasa umană să aibă posibilitatea răscumpărării. În această răscumpărare, Domnul Isus Hristos a îmbrăcat (a luat asupra Lui) un trup uman şi a devenit rob, slujitor. Apoi Hristos ca slujitor a primit aceste răni în mâini. Însemnătatea semnelor, a găurilor din mâini e foarte mare.

În veşnicii, Hristos a fost în slavă, fără trupul omenesc cu limitările lui. Trupul uman este cu adevărat o limitare pentru noi şi a fost şi pentru El. Hristos a trebuit să se înalţe la cer pentru ca Duhul Sfânt să poată veni pe pământ.

În Exod 21:1–7 Moise scrie despre Hristos ca rob evreu. Reţineţi, e vorba de un rob care merge de bună voie în slujire (v.3). Sclavul este obligat, silit să slujească. Biblia nu ne învaţă  sclavia. A avea sclavi este împotriva legii lui Dumnezeu. Biblia zice: „Dacă vinde cineva un om, acela să fie ucis.” La evrei erau primiţi (cumpăraţi) slujitori de milă.

Din anumite motive, un evreu ajungea să se vândă pe sine însuşi în slujire. Nu putea împrumuta bani pentru că nu erau bănci! Astfel din anumite motive omul ajungea să nu se mai poată întreţine pe el şi pe familia lui. Poate că tatăl său l-a lăsat în datorie şi el nu mai poate plăti acea datorie, sau poate din alte motive. Poate s-a îmbolnăvit şi nu a mai putut lucra. Singurul mod prin care se putea răscumpăra sau prin care putea răscumpăra ceea ce era pierdut era să se vândă pe sine însuşi în slujire. Dându-se pe el în slujire, omul putea să trăiască, el şi familia (dacă avea familie), şi să lucreze pentru ca să restaureze ce pierduse. Slujirea avea durata de şase ani iar în al şaptelea an avea dreptul de a se elibera. În felul acesta el se putea răscumpăra.

Deut.15 vorbeşte despre acelaşi slujitor. Când perioada de slujire era terminată, stăpânul trebuia să-i dea robului sămânţa pentru câmp, păşune pentru oi, şi un animal care să-i lucreze câmpul. După şase ani de slujire stăpânul acelui om trebuia să-l pună iarăşi în afacere pe fostul lui rob. Aşa era în Israel. Omul vine şi se vinde stăpânului pentru şase ani de slujire şi devine rob. În Israel erau amândoi egali. În cazul în care a intervenit ceva şi sunt nevoit să mă dau ca rob, vin la cel mai bogat om care are mijloacele de a mă elibera din situaţia grea. Robul trebuie să dorească eliberarea şi stăpânul are mijloacele de a-l elibera pentru a se restabili. Înainte ca robul să devină slujitorul stăpânului ei erau absolut egali.

Tot aşa, Isus Hristos şi Tatăl sunt egali. Isus Hristos este Dumnezeu. Când omul vine la cel mai bogat om, el în mod voluntar se oferă ca slujitor. Cel bogat nu are putere să-l oblige să-i fie slujitor, ci slujirea lui este un act voluntar, de bună voie. Domnul Isus Hristos este un Slujitor voluntar. El a intrat de bună voie în slujirea lui Dumnezeu. Evreii se ofereau ca slujitori voluntari ca să răscumpere ceva pierdut. Hristos a făcut la fel. După ce omul este dat ca rob voluntar la un stăpân, ei nu mai sunt egali, unul este rob şi celălalt este stăpân. Slujirea rămâne totuşi voluntară, nu impusă. Este o umilire voluntară.

Dacă omul care intră în slujire îşi ia soţia cu el, va ieşi împreună cu ea după şase ani. Există însă şi o altă situaţie: Femeia este slujitoarea stăpânului. Vine slujitorul neînsurat şi intră în slujire, este primit, iar în timpul slujirii vede pe femeia aceea care de asemenea este nemăritată, se îndrăgosteşte de ea, merge la stăpân şi-i cere mâna femeii. Stăpânul i-o dă de soţie, ei se căsătoresc şi rămân în slujire împreună. La sfârşitul celor şase ani slujitorul vine înaintea stăpânului şi este eliberat din slujire, liber să plece. El spune stăpânului: „Mulţumesc că ai fost stăpân bun, că m-ai ajutat”, şi-i spune soţiei sale adio şi pleacă singur, fără ea. Nu are nici o obligaţie, a venit singur poate pleca singur. Aşa era legea.

Se putea şi altfel. Se termină cei şase ani, vine înaintea stăpânului şi-i spune: „Stăpâne, te iubesc. Stăpâne îmi iubesc soţia, te iubesc şi pe tine, eşti un stăpân bun, eu nu vreau să plec de la tine.” Atunci stăpânul îl duce pe slujitor la uşă şi-i face o gaură cu o sulă în ureche, o gaură care o să fie pentru totdeauna, care nu se închide, şi astfel el devine slujitorul său pentru totdeauna. Gândiţi-vă. Când bărbatul merge în oraş să rezolve problemele stăpânului poate nişte oameni răi vor zice când vor vedea gaura în ureche: „Ce prost, ce nebun! Putea să fie liber, uitaţi-vă la el, s-a vândut ca slujitor…” Merge omul nostru mai încolo şi îl văd nişte oameni de treabă, cumsecade, văd gaura din urechea lui şi zic: „Ce soţ…! Ce mireasă are el; mi-ar place să fiu nevasta lui! El este dedicat, putea să fie liber dar a ales de bună voie să rămână cu ea pentru totdeauna… Ce bărbat deosebit, ce mult o iubeşte…” Alţii zic: „Uite la omul ăsta, are gaura aia în ureche, a ales să fie slujitor pentru totdeauna! Ce stăpân bun trebuie să aibă! Ce bărbat bun e stăpânul lui, un om care e vrednic de încredere…” Sau alţii zic: „Mi-ar place să am un aşa slujitor…” iar alţii zic: „La un aşa stăpân să tot mergi, cu siguranţă că este bun dacă omul acesta a fost motivat să rămână pentru totdeauna.”

C. Un pas mai departe

1Cor.15:24 Aici este sfârşitul. Cei nemântuiţi sunt în iad pentru totdeauna. Nu mai vor fi predici, nici suflete de câştigat. Toţi oamenii răscumpăraţi sunt împreună cu Dumnezeu în Cer. Nimic nu se mai poate schimba. Isus Hristos domneşte, conduce. 1Cor.15:25–28 Ce credeţi? Oare atunci când se va termina totul, Domnul Isus Hristos va fi aşa cum era înainte de întrupare? Nu. Isus va veni la Tatăl şi-i va spune: „Tată, te iubesc, iubesc să-Ţi slujesc, iubesc lucrarea Ta. Dar îmi iubesc şi mireasa! Nu vreau să ies din slujire, nu vreau să plec.”

Isus Hristos de aceea are în mâini semnele slujirii Lui, pentru că a fost dedicat! A iubit pe Dumnezeu Tatăl şi ne-a iubit pe noi, mireasa Lui. Când vom fi în cer, Hristos cu mâna Lui străpunsă va şterge orice lacrimă din ochii noştri, iar noi Îl vom atinge, vom pune mâna pe El şi El va fi acolo pentru noi; ne vom bucura de părtăşia cu El pentru veşnicie. În felul acesta ar trebui un soţ să-şi iubească soţia. Aici la Hristos vedem profunzimea dedicării unui soţ. Slujitorul putea fi liber dar a ales să rămână pentru totdeauna slujitor spunând: „Nu vreau să fiu liber pentru că îmi iubesc soţia şi nu vreau să mă despart de ea.” Soţia ta ar trebui să aibă un astfel de soţ, cu o aşa dedicare. Trebuie să-i spui: „Tu eşti soţia mea, eşti a mea pentru totdeauna.” Soţia ta trebuie să aibă această siguranţă.

Când auzi aşa cuvinte din partea Domnului pentru tine, te face să-L iubeşti şi să-I spui: „Mulţumesc Doamne; te voi sluji, te voi asculta; eşti Domnul meu! Puteai să fii liber, nu era necesar să te dai pentru mine, dar tu totuşi ai făcut-o… Mulţumesc.” Avem un Mântuitor minunat şi el este un exemplu pentru noi, pentru soţi. Soţilor iubiţi-vă soţiile cum a iubit Hristos, Biserica. Asta înseamnă mult.

Înapoi la Index Familia