Familia - Dr. Allen Jones - Capitolul 13

Dragostea nu va pieri niciodată (1Cor.13:8)

Ca predicator, în lucrare trebuie să fii militant, să iei poziţie, să te împotriveşti doctrinei false. Nu numai că mă ţin departe de doctrina falsă dar şi predic împotriva ei. Făcând aceasta însă, este uşor ca inima devină insensibilă, aspră, încât tot timpul să atacăm, să judecăm, să fim fără milă.

În tinereţe, David a omorât un uriaş. Dar mai târziu se întâlneşte cu un altul – 2Sam.21:15,16. Acest uriaş avea o tactică de luptă diferită de primul. Asta face lumea: aduce uriaşi în viaţa ta. Ea mereu ridică uriaşi pentru a ataca oamenii lui Dumnezeu. Acest al doilea uriaş, cu o sabie nouă (v.16) aproape că-l omoară pe David, dar un viteaz îi salvează viaţa. Versetul 18 prezintă alt uriaş, altă bătălie; versetul 19, alt uriaş, altă bătălie; versetul 20 alt uriaş, altă bătălie. Care-i învăţătura? În slujba Domnului Isus Hristos întotdeauna sunt uriaşi, unul după altul, omori pe unul, crezi că ai scăpat, vine altul, şi mereu trebuie să te lupţi. Uriaşul este întotdeauna duşmanul tău. Astfel avem tendinţa de a fi duri, fără dragoste.

Mat.24:12 scrie: „din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.” Te vei trezi că-ţi lipsesc mila, compasiunea, dragostea în lucrarea care o faci. Poţi face greşeli, poţi răni oameni, şi poate chiar acum experimentezi lucrurile despre care îţi vorbesc. Ce-i de făcut?

1Cor.13:8 – toate darurile vor trece, alte lucruri vor trece, credinţa şi nădejdea vor trece dar dragostea va rămâne. Niciodată nu greşeşti dacă iubeşti. În lucrarea Domnului trebuie să lucrezi iubind. Trebuie să iubeşti pe toţi cu care ai a face, pe toţi oamenii cu care ai de lucru (familie, biserică, serviciu, etc.). Dacă alegi să lucrezi fără să iubeşti, mila şi compasiunea vor dispărea din inima ta, şi vei vedea că lucrarea din care lipseşte dragostea, de fapt lipseşte Dumnezeu care este dragoste.

Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi iubit, dacă Domnul Isus nu ne-ar fi iubit, l-am fi putut noi scoate din cer pe Hristos? Am fi putut noi să-i facem viaţa amară, plină de suferinţă? Să-i fi scuipat faţa, să-L fi răstignit?

Mai presus de puterea de pricepere, este un simţământ. Este mare lucru să iubeşti oamenii. Isus Hristos şi-a asumat un mare risc, iubindu-ne pe noi. Primul lucru de care s-a lovit când ne-a iubit pe noi a fost că majoritatea oamenilor nu doresc să accepte mântuirea. Hristos a murit afară din tabără, ceea ce simbolizează respingerea.

Dacă iubeşti pe cineva s-ar putea să suferi respingerea din partea acelei persoane pe care o iubeşti. Nimănui nu i-ar face plăcere să sufere respingere. Hristos a plâns pe muntele Măslinilor. De ce a plâns? Pentru că El putea să-i mântuiască! A plâns pentru că i-a iubit şi a ştiut ce-i aşteaptă ca rezultat al respingerii dragostei Lui. De multe ori oamenii nu iubesc şi nu-şi deschid inimile pentru a iubi pentru că se tem de respingere şi rănire, se tem că vor fi dezamăgiţi în sentimentele lor. În felul acesta te închizi în carapacea ta, te izolezi, respingi acei oameni care crezi tu că te vor respinge. Nu iubeşti pe nimeni, nu protejezi pe nimeni, nu sacrifici nimic pentru nimeni. Singura persoană de care îţi pasă este numai persoana ta.

Dragostea ne face vulnerabili, adică ne face uşor de rănit, de criticat. Pentru că Hristos ne-a iubit noi L-am răstignit.

Dacă vrei să-L ai pe Dumnezeu în lucrare şi oamenii să fie atraşi la mântuire va trebui să-ţi asumi riscul de ai iubi pe oameni. Dacă iubeşti pe oameni, şi-i laşi pe oameni să se apropie de tine vei avea parte de răni dar trebuie să-ţi asumi acest risc.

Dragostea produce curaj. Oamenii egoişti sunt laşi. Când David a apărut pe câmpul de bătălie toţi dădeau înapoi din faţa lui Goliat. David nu a dat înapoi pentru că scrisese şi experimentase deja psalmul 23. Domnul era Păstorul lui. David a iubit pe Dumnezeu, şi-a iubit familia, ţara, şi când a auzit ocările lui Goliat, inima i-a fost umplută de curaj pentru luptă. A zis că îl va omorî şi a făcut-o. Dacă tu iubeşti pe Dumnezeu, familia, biserica, vei lupta cu uriaşii care apar în cale. În aceste cazuri, uneori, inima noastră se împietreşte sau suntem răniţi şi adoptăm o atitudine de morocănoşi, de retragere şi laşitate şi atunci nu suntem pentru Dumnezeu în lucrare.

Veţi face şi greşeli în lucrare, unele vor fi greşeli mari, dar o greşeală care nu trebuie făcută niciodată este aceea de a nu iubi, de a nu avea dragoste pentru oameni. Isus a iubit păcătoşii chiar atunci când ei nu-L iubeau. Niciodată nu e rău să iubeşti. Când oamenii din biserica pe care o păstoreşti vor vedea că sunt iubiţi de tine atunci vor putea fi corectaţi. Dacă ei nu ştiu sau nu cred că tu îi iubeşti se vor mânia pe tine când vei încerca să-i corectezi.

Sunt două feluri de a lucra cu oamenii:

Poţi folosi oameni pentru a forma, zidi biserica sau poţi folosi biserica pentru a-i forma, zidi pe oameni. Trebuie să te hotărăşti ce anume vrei să faci. Vei folosi oameni să construieşti o biserică ca să primeşti un raport bun, să fii înălţat în ochii oamenilor? Sunt păstori care folosesc oameni ca să facă o anume lucrare. Ei iubesc lucrarea, nu oamenii. Asta nu e plăcut în ochii lui Dumnezeu. Sunt totuşi păstori care folosesc o lucrare, sacrifică timpul lor, banii lor, viaţa lor pentru a ajuta nişte oameni, pentru a-i aduce aproape de Dumnezeu. Aceşti păstori îşi iubesc oamenii şi îi conduc la păşuni verzi şi la ape de odihnă. Pentru aceşti păstori care îşi iubesc oamenii contează mai mult ca inimile oamenilor să fie aduse în prezenţa lui Dumnezeu, să-L iubească pe El, să vadă cum creştinii umblă în adevăr. În felul acesta oamenii cu inima pentru Dumnezeu vor face o lucrare după voia lui Dumnezeu. Aceasta este ordinea. De aceea noi păstorii trebuie să iubim oamenii mai presus de lucrarea care o facem. Dumnezeu să ne lumineze în această privinţă.

Deci nu uita, trebuie să iubeşti soţia, copiii, fraţii în Hristos. Aceasta o vei putea face numai dacă vei iubi pe Dumnezeu şi rămânând într-o relaţie bună cu El.

Isus a zis lui Petru: „Dacă mă iubeşti, paşte oile Mele, oiţele Mele, şi mieluşeii Mei.” Păstorul este responsabil să hrănească atât fraţii şi surorile mature în Hristos, cât şi tinerii şi copilaşii din biserică. Iubiţi copiii din biserica voastră. Poate vor fi copii care provin din familii unde nu au fost apreciaţi, iubiţi. Aceşti copii ar trebui să poată veni la păstor şi el să-i îmbrăţişeze cu compasiune. Dacă sunteţi tineri, dacă nu aveţi încă o lucrare, apucaţi-vă de o lucrare cu copiii. După vreo douăzeci de ani, aceia care au fost născuţi în familiile bisericii vor fi părinţi care îşi vor aduce copiii la biserică şi aceasta este un lucru bun. Cu aceia tu vei merge mai departe.

Înapoi la Index Familia