Începutul, însemnătatea și împlinirea Crăciunului

Mat.1:18-25

 

Sumar:            Începutul Crăciunului

                        Însemnătatea Crăciunului

                        Împlinirea Crăciunului

 

1. Cum a început „Crăciunul”?

            Poate mulți vă gândiți că voi face o prezentare istorică a religiilor și tradițiilor atât păgâne cât și creștinești ca să arăt de unde a apărut această sărbătoare, de ce a apărut și cum s‑a transmis ea până la noi. Aceste lucruri sunt interesante, dar nu despre ele vreau să vorbesc azi.

Voi numi „Crăciun” evenimentul nașterii Domnului Isus Hristos pe acest pământ din fecioara Maria, începutul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, Cel veșnic. (Cuvântul „Crăciun” are o altă traducere și o altă definiție dar eu nu voi ține cont de ele – vreau să dau un sens nou, mai apropiat de realitatea credinței creștine.)

 

            v.18b – Maria a fost însărcinată înainte ca Iosif să știe aceasta.

            Pe vremea aceea, la evrei, logodna era o înțelegere conform căreia un bărbat și o tânără urmau să se căsătorească. Vreme de un an ei se ocupau de aranjamente pentru următoarea familie (casă, venit, etc.), timp în care fata era socotită ca nevastă fără însă a locui împreună, și fără a se culca cu „viitorul-actual” soț (nici cu alții, ca în vremurile noastre!!)

            Cam pe când se împlinea anul logodnei, poate mai erau doar câteva luni, Iosif observă ceva la Maria: „Măi Marie, parcă ești mai plină la umeri și la față… Nu mai ești așa suplă… Nu cumva ai fost cu vreun bărbat?” Poate că ea s‑a rușinat și nu i‑a spus nimic. Apoi a fost clar că ea este însărcinată. Ceva s‑a întâmplat și Iosif n‑a știut… Maria a fost însărcinată înainte ca Iosif să știe aceasta. Duhul lui Dumnezeu a făcut aceasta; El a lucrat (v.20; Lu.1:26-35). Așa se întâmplă mereu: Înainte ca omul să știe, Dumnezeu a lucrat. „Crăciunul s‑a născut întâi în inima lui Dumnezeu”:

Tit 1:2: „viața veșnică făgăduită de Dumnezeu mai înainte de veșnicii”. Cui a făgăduit? Lui Însuși; omul nu era încă, lumea nu era făcută atunci. Oare de ce a făcut‑o? Oare nu din dragoste? El este Cel care ne‑a iubit întâi (1Io.4:19). Ca un genetician care ar reuși să  facă o creatură care seamănă cu el (să se cloneze). Înainte să o facă o iubește și are planuri multe și frumoase pentru ea. Dar știe că ea se va întoarce împotriva lui – îl va urî, vorbi de rău, nu va asculta, etc. ci prin firea ei se autodistruge aducând și hulă și durere creatorului. Dar el nu renunță la a o crea, nici n‑o nimicește după ce a creat‑o ci înainte s‑o creeze, găsește o soluție de salvare, jertfindu‑se pe sine. Asta este ceva care îl doare, dar o face pentru că iubește. Și „creatura” NU ȘTIA…

El este Cel care îngrijește de noi încă înainte de apariția nevoii noastre. N‑am fost noi cei care să cerem un Mântuitor, ci El S‑a gândit mai dinainte la noi și la nefericirea noastră. Avem un cântec: „Unde voi găsi iubire ca a Ta, dulce Isus?” El e dragoste…

            Ne‑am născut în lumea asta nevinovați, prunci neștiutori, drăgălași și am crescut fără să ne dăm seama până la o vârstă când am descoperit în noi păcatul. N‑am știut de unde a venit în noi, cum să scăpăm de el, etc. El a fost de la nașterea noastră acolo și noi nu știam, dar Dumnezeu a știut încă înainte de a fi noi, încă înainte de a fi lumea și a pregătit soluția pentru fiecare, pentru toți aceia care o vor dori și o vor primi de la El, așa cum o dă El, așa cum a lucrat‑o El, pentru că El este Mântuitorul și mântuirea este a Lui (Is.35:4; Ap.19:1; etc.).

 

2. Ce rost are „Crăciunul”?

            Păcatul (firea păcătoasă primită de la Adam dar și faptele noastre de păcat făcute de noi înșine cu voie sau fără voie) nostru a pecetluit soarta noastră. Nimic n‑o mai putea schimba. Nici un efort al nostru nu era suficient, nici unul din noi nu era îndeajuns de puternic pentru a schimba situația disperată în care ne găseam – Pr.20:9. Ce‑ai putea face?

• Vei plăti? Ps.49:6-8!

• Vei face fapte bune? Is.64:6!

• Vei fi religios? Mi.6:6,7!

• Vei fi nepăsător? Am.6:1; Ecl.11:9!

Nimic nu va fi satisfăcător pentru Dumnezeu. Plăcerea Sa este doar în Fiul Său – Mc.1:11. Trebuia cumva să ajungem în unire cu El. Acesta este rostul „Crăciunului” - v.21,23. El este Singurul (Io.14:6) care poate mântui pe om de păcate și de aceea a venit (Lu.19:10; Mat.20:28b). Aceasta e marea însemnătate a Crăciunului (întrupării). Aici e marea valoare a Crăciunului.

 

3. Care este împlinirea „Crăciunului”?

            v.24 - Iosif acceptă cuvântul lui Dumnezeu vestit prin înger (îngerul nu i‑a spus ceva de la sine, ci Cuvântul lui Dumnezeu – oamenii cred tot felul de prostii dar ceea ce trebuie primit este Cuvântul lui Dumnezeu); îl crede și a făcut cum i‑a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe nevastă‑sa. Odată cu ea, a acceptat pe pruncul Isus, Mântuitorul (Lu.2:11); adică Iosif a luat la el pe „un Mântuitor care este Hristos, Domnul. „Crăciunul” nu își împlinește menirea dacă omul nu primește pentru el pe Mântuitorul. El nu a venit din cer să se nască pe pământ numai ca să realizeze vreo performanță spirituală. El a venit pentru noi, pentru că aveam nevoie.

            El este darul lui Dumnezeu pentru noi, „cel nespus de mare” (2Co.9:15), dar nu aceasta este încheierea. Noi trebuie să dăm un dar lui Dumnezeu în schimb: viața noastră, pe noi înșine – „Am trăit pentru mine până acum, Doamne, dar de acum încolo, voi trăi pentru tine, Cel ce ai murit pentru mine!” (2Co.5:15).

            Chiar dacă S‑ar naște de 1000 de ori Hristos în Betleem, dacă nu se naște în sufletul tău, ești pierdut, nemântuit.

            Pentru cei care se pretind creștini, pentru cea mai mare parte a lumii, pentru multe secte așa numite „creștine”, Crăciunul vine și trece, se duce. Locul lui este luat de altceva până la anul viitor (care o mai trăi…). Adevăratul „Crăciun”, dacă are loc în viața ta, dacă se împlinește pentru tine, vine ca să rămână pe veci. El se naște în tine și nu mai moare: Iosif I‑a pus numele Isus (v.25b) – L‑a recunoscut conform cu cuvântul lui Dumnezeu vestit lui – pentru Iosif s‑a împlinit planul lui Dumnezeu. Acest nume a rămas și a fost înălțat de Dumnezeu mai presus de orice nume. El va rămâne în veac. Primește‑L și tu. Este veșnic! Și tu prin El vei fi astfel veșnic.

 

2001.12.23 – Lunca Ilvei
Înapoi la Index predici