151) Când Dumnezeu îți dă o idee bună să stai cu ea și s‑o dezvolți în inimă înainte de a o prezenta. Să o faci ca un fluid; cum curge dintr‑un pahar în altul apa scursă nu ca la lopătarea nisipului, adică fragmentată.
152) O mărturie personală trebuie să aibă pe Dumnezeu în ea; experiența cu Dumnezeu. E mai mult simțământ decât explicație. Când nu e simțământ nu e mărturie. E o expresie de mulțumire, a unui adevăr, a ceva ce a făcut Dumnezeu. Să nu cauți ceva în tine pentru a arăta altora ci în El pentru a arăta altora.
153) Devoțiunea este a lua o idee și a o lăsa în mintea credinciosului pentru a medita la ea. E o lipsă de violență în ea; e ceva moale, ușor, e mai mult ca a împărtăși o experiență cu Dumnezeu printr‑un gând. Predica e ca o luptă, ciocnirea a două armate: Dumnezeu cu sabia în mână; e violență sub conducere divină, e ascuțită, are suișuri și coborâșuri, e când îți ridici glasul ca o trâmbiță, e seriozitate la sânge, viață sau moarte, a câștiga sau a pierde, a lupta împotriva întăriturilor Diavolului, adevărul contra minciunii. Devoțiunea e un timp de calm și liniște ca o simfonie, un timp intim, când Domnul i‑a luat pe ucenici în pustie să se odihnească, să le spele picioarele. Predica e Hristos pe cruce înconjurat de câini și lei. E mai ușor să treci la devoțiune datorită fricii omului de conflict. Cea mai mare opoziție la predică sau devoțiune ești tu. Tu ești cea mai mare cauză a lipsei de efect e condiția inimii și sufletul tău și mintea ta.
154) Să nu pui prea mult deodată într‑o predică.
155) Să prezinți nevoia întâi, problema, nu soluția trebuie să știe omul că are nevoie de ceva. Primul lucru ce trebuie făcut e să trezești pe om la realitatea condiției lui pierdute.
156) Dacă dai doar terminologia și nu o explici, omul o va potrivi cu psihologia lui (ex.: dacă vorbești unui indian de naștere din nou și nu explici, el va crede că zici despre reîncarnare).
157) Întreabă‑te: Înțeleg eu predica mea? Să caut să simplific pentru a putea fi înțeles de păcătos.
158) Să nu cauți cuvinte ci să cauți o idee.
159) Să poți folosi primele puncte recapitulându‑le (pentru a bate iar și iar cuiele). Asta înseamnă că trebuie să fie o relație (legătură) între toate punctele. De asemenea trebuie simplitate în legătura dintre ele și în denumirea punctelor pentru a putea fi reamintite ușor (și eventual reținute).
160) Să nu închizi mesajul cu ceva care deschide un nou subiect pentru că oamenii trebuie să primească mesajul deja predicat.
161) Pentru păcătoși trebuie să accentuezi nevoia, să le expui starea. Ei cred că problema lor e datorită a ceea ce fac! Dar problema lor nu e ce fac, ci ce sunt ei, natura lor! Asta trebuie să vadă ei.
162) Trebuie să fii plin de ceea ce spui înainte de a începe predica, altfel va fi greu să predici când e neatenție în sală.
163) Predica ta să fie o expresie a unei experiențe trăite de tine săi faci pe oameni să devină implicați cum devin când se uită la un film (care îi atrage pentru că actorii trăiesc în pielea personajului).
164) Nu tratăm un subiect ci vorbim despre o persoană, la fel cum nu te poți adresa iubitei ca unui subiect de discuție ci ca unei persoane.
165) În unele mesaje poți prinde în capcană pe oameni. După un timp omul realizează De mine vorbește ăla Asta o pot face adevărații predicatori.
166) Când ideile sunt departe de text, ți se complică mesajul pentru că tot trebuie să te întorci la text.
167) Avem tendința să gândim complicat dar nu complexitatea gândirii noastre mântuiește pe om!!!
168) Idee de predică din IOAN 14:6
a) Cine e Hristos? Calea o persoană nu o potecă
b) Ce e Hristos? Adevărul o personalitate nu filozofie
c) De ce e Hristos ceea ce și cine zice El că este? Pentru ca să dea viața (pe Sine).
169) Să‑i faci să gândească, altfel nu pot înțelege Evanghelia și nu pot fi mântuiți. Pentru asta trebuie să faci ca ceea ce spui să fie aproape de ei, să‑i sensibilizezi, să pătrunzi în intimitatea lor, în casa lor, familia lor, vecinătatea lor, etc, în plus:
170) Să‑l tragi pe păcătos mereu și mereu în verset; să te tot duci înainte și mereu înapoi prin ideile principale dar nu singur ci împreună cu păcătosul și astfel, să tot bați cuiele.
171) Întrebări de pus predicii tale: Se leagă? Ce înțeleg eu de aici? Ce ar înțelege cineva pierdut de aici? Predica nu e doar rugăciune, ci și gândire. De asta trebuie să înveți versete și să tot citești Biblia Duhul Sfânt va folosi asta în timpul predicii. Altfel, când predici, omul nu va fi lovit de un fulger de la Dumnezeu, ci va aluneca pe o coajă de banană și va cădea.
172) Hristos a folosit mult întrebările tu trebuie să folosești întrebări cu efect. Oamenii nu‑l caută pe Dumnezeu ci Dumnezeu pe ei. Ei sunt indiferenți dar în mod intenționat (Adam și Eva s‑au ascuns intenționat). Trebuie să expui adevărul despre inima lor înșelătoare. Oamenii vorbesc de Dumnezeu dar nu‑l vor pe Dumnezeu ei vor o religie care să‑i lase să facă ce vor ei!
173) Pentru a arăta că Biblia are adevărul, prezintă unitatea ei (40 de autori în 1600 de ani), unicitatea poporului din Biblie (istoria lor, unitatea lor, reîntoarcerea lor în țară). Întreabă ce face adevărul de care se ține ascultătorul pentru viața lui, familia lui, viitorul lui.
174) Gândurile predicii tale trebuie să te stimuleze pe tine întâi trebuie să vină dinăuntrul tău.
175) Invitație e bine de făcut după câteva zile de evanghelizare pentru a mări presiunea de sub care trebuie să țâșnească păcătosul spre mântuire la momentul invitației. Dacă într‑o butelie sufli puțin aer într‑o seară și‑l scoți în aceeași seară ai puțină presiune, dar dacă‑l strângi în mai multe seri, în ultima vei avea multă presiune.
176) În predică nu dați nici un lucru care să‑l facă pe păcătos să spună că e bun; nu‑l lăsa să se justifice, să se agațe de bunătatea lui, de neprihănirea lui nu le da un pistol să‑și zboare creierii.
177) Oameni sunt atrași doar de ceva cu care se pot identifica altfel se izolează de gândul predicatorului.
178) Să le prezinți (uneori) oamenilor confuzia în care sunt. De ex.: Cele mai importante lucruri sunt cele ce nu se văd: inima, plămânii, ficatul, gândirea, dragostea, sănătatea dar omul trăiește doar pentru cele ce se văd. Crede un adevăr și când îl pune în practică nu lucrează! De ce astea? E ceva la mijloc! 1Cor.14:33 Dumnezeu nu e autorul confuziei ci omul își face singur problemele (doi oameni se pot uita la același lucru și dă aibă două reacții diferite: sticla e pe jumătate goală/plină).
179) Când predici să nu‑i aduci în robie ci să le dai un crâmpei de libertate.
180) Ceea ce gândești tu, să‑i facă pe ceilalți să gândească la Hristos și:
181) Adu‑i pe oameni mereu în prezența lui Dumnezeu.
182) Fii atent să nu iei prea multe idei în mesajul tău și să nu le poți îmbina.
183) În timpul predicii dacă Duhul Sfânt îți dă o idee, dezvolt‑o, urmeaz‑o și Duhul Sfânt te va ajuta la asta.
184) Păcătosul dă o altă definiție păcatului decât Biblia. De aceea, trebuie să explici când zici păcătosului că trebuie să fie mântuit. Trebuie să‑l închizi pe păcătos sub Lege (Galateni 3:23), pentru că dacă nu simte nevoia pentru mântuire nu va veni la Hristos.
185) Nu curta mintea păcătosului. Ideea nu este să‑i dai ceva la care să mai gândească atunci când va pofti dumnealui! Problema e urgentă, trebuie rezolvată pe loc! Să‑l îndemni pe om să ia o decizie. Studiază felul de abordare a păcătosului ce îl avea Domnul Isus.
186) Primești un gând de la Dumnezeu; aceasta este sămânța, Cuvântul lui Dumnezeu. Deschizi inima: o găurești cu ceva, faci gaura în pământ și o pui acolo (sămânța) cu personalitatea ta, cum știi tu! Apoi acoperi gaura cu dragoste, pui ceva bandaj pe rană și restul e lucrarea Duhului Sfânt. Depinde de pământ de acum încolo dacă va răsări sau nu!
187) Lucrează tot mereu la mesaje, nu le considera încheiate; dacă Dumnezeu îți dă o idee pune‑o la locul ei.
J.W. Alexander Gânduri despre predică:
188) Evită abstracțiile coboară‑te de la general la individual. Vechii predicatori nu vorbeau de regalitate sau trădare ci de David sau Iuda. Viața umană explică și transmite adevăruri reale.
189) Nu ar trebui să ai un plan. Au fost în vechime predicatori celebri care își scriau predicile. Sfatul lor era: Scrie mereu și mereu predica până o transformi într‑o vână (vâna de aur din mină), până ajungi la petrol, până obții ceva care țâșnește cu putere. Trebuie să‑ți faci predicile scrise discuții ale unei doctrine importante. Timpurile au nevoie de asta și mintea la fel. Evită mărunțișurile. Evită să pui prea multe versete ca pietrele în clădire fără a le lipi cu ciment. Fii sigur că le legi între ele. Meditează la gânduri bune, gândește‑le. De multe ori lăsăm impresiile să ne controleze (tot repetăm gândul dar nu medităm la ele).
190) Nu lăsa gândurile cele bune la urmă. E ca și cum ai umple oaspetele de supă înainte de masă. Oamenii ascultă și se umplu repede.
191) Predicarea unei predici depinde de concepția și simțământul interior. Lucrarea trebuie să înceapă dinăuntru.
192) Motivul pentru care avem predici slabe e că nu există seriozitate. Nu poți să faci pe seriosul și nu poți încerca să fii serios ci trebuie să fii serios pentru a avea efect.
193) Zilnic ar trebui să învăț mai multă Scriptură și mai multă teologie. E rău să te gândești la lucrurile mici.
194) Predică despre judecată, păcat, iad, cruce, esența credinței mântuitoare.
195) De la început, omul trebuie să se lupte cu lucrurile mari! Un atlet câștigă putere forțându‑se mult.
196) Trebuie să fii plin de subiectul tău și apoi să scrii cu deplină libertate.
197) Predicatorul trebuie să fie ca două armate în ajunul bătăliei: unii vor bate, alții vor pierde. Acesta e duhul predicatorului când pregătește predica.
198) Pentru a fi un mare predicator, un om nu trebuie să mai fie nimic altceva.
199) E o diferență între o prezentare (dizertație) teologică și o predică cu același subiect.
200) Adevărul doctrinar nu trebuie neglijat pentru că asta e inima predicii bune dar trebuie să fie transformat prin mintea unui predicator și să fie prezentat cu culoarea imaginației și căldura pasiunii. Atunci poate ajunge în locurile adânci ale inimii.
201) Duhul creativ și duhul critic nu pot coexista (mai exact, duh criticist, (este) cel care caută nod în papură).
202) Pentru a fi puternic în predică, predicatorul trebuie să fie plin până dă peste el de mesajul său. Pentru a fi afectat el însuși de orice adevăr pe care‑l predică, și în timpul pregătirii și în timpul discursului său, el trebuie să aibă o vedere clară asupra minților ce trebuie să le atingă.
203) Multe rugăciuni sunt ca multe predici adică repetitive. Dacă nu studiezi vei ajunge să depinzi de abilitatea ta de a vorbi spontan și aici te vei repeta mereu și mereu.
204) Biblia are stilul ei specific de a prezenta adevărul. De aceea, predicatorul care petrece timp cu Scriptura nu va fi nici plictisit, nici plictisitor și va căpăta o metodă impresionantă de a‑și transmite gândurile.
205) Un predicator poate da adevărul Bibliei și să fie neinteresant asta e predica divorțată (despărțită) de personalitate. De obicei, aceștia se distrează bine la mese, jocuri, etc.. Cel care e mai mult familiarizat cu Biblia va deveni mai mult ca Biblia (asemenea ei).
206) Ar trebui să îngenunchem înaintea Bibliei deschise și să medităm la ea. G. Muller a citit Biblia de două sute de ori, ultima dată pe genunchi. De aceea a avut succes în rugăciune și apropiere de Dumnezeu. Hudson Taylor a zis că mare parte din succesul său e datorat lui G. Muller. Asta a fost chemarea lui G. Muller, rugăciunea. Personalitatea ta și chemarea ta sunt inseparabile și dezvoltarea lor se află în implicarea ta în Scripturi.
207) Trebuie să discuți mai puțin cu pământul și mai mult cu cerul.
208) Casa întristării și a rugăciunii e locul unde inima e făcută mai bună.
209) Scrierea e bună pentru gândirea cuiva. Multe gânduri bune sunt pierdute; ele ar fi putut fi păstrate dacă ar fi fost scrise. În acest mod se dezvoltă gândurile bune. Scrie până ce simți o căldură. Scrie când simți această căldură.
210) Alege subiectele cele mai importante, cele care ating inima (centrul) sistemelor.
211) Nu contează dacă mai ajungi să citești vreodată ceea ce ai scris.
212) Când scrii, cu cât mai repede cu atât mai bine. Lasă ca un gând să genereze altul. Nu locui pe amănunte, în detalii! Nu te băga în amănuntele și detaliile gândului; lasă asta pentru amvon.
213) Ține mintea în această condiție: de a fi mereu pe fază.
214) Când predici învață să știi când trebuie să mai rămâi pe un punct.
215) Când predici și începi să dezvolți gândurile lasă ca dezvoltarea să nu fie după cum ți‑ai propus tu când studiai, ci numai pe unde simți că țâșnește izvorul în timp ce vorbești. Pentru asta pauzele sunt importante.
216) Emoțiile sfinte sunt indispensabile. Cele mai bune predici nu mai pot fi reproduse pentru că emoțiile sunt implicate. Cea mai mare parte a predicii noastre e moartă și fără efect pentru că nu avem emoții.
217) Una din problemele predicării e teama de a fi tu însuți. Dar personalitatea e parte a predicii. Nu trebuie să copiezi pe alții; trebuie să fii tu însuți; nu trebuie să fii nici chiar ce vor alții să fii.
218) Nici un om nu poate fi mare predicator dacă nu are o mare simțire. În mari simțiri scrieți gândurile.
219) Orice predică tinde spre o anume direcție, las‑o să ia acea direcție.
220) Calea adevărată e să ai un scop și să fi plin de el.
221) Oamenii trebuie făcuți să simtă că inima predicatorului e cu ei.
222) Trebuie să cauți gândul unui lucru și nu cuvinte; altfel odată ce ai acest obicei greșit nu‑l vei putea opri. Noi trebuie să le transmitem oamenilor gânduri, nu cuvinte. Noi trebuie să exprimăm adevăruri și gândire nu doar să ne trâmbițăm autoritatea.
223) Uneori e folositor să răsfoiești Biblia.
224) Caută înțelepciune practică mai bine decât să înveți (teorie).
225) Fă Biblia cartea ta de rugăciune.
226) Rugina e mai rea decât lucrul. Dacă nu‑ți exersezi mintea, va rugini. De aceea, lucrează acum ca să nu fie rugină mai târziu.
227) Scrie din mintea ta.
228) În predică, când lovești stânca, vei stinge setea celor care vor cu adevărat să bea.
229) Multă din descurajarea noastră, după un rateu în predică, e un răspuns la ceea ce gândesc oamenii despre noi în loc să ne pară rău că l‑am ofensat pe Dumnezeu.
230) Gândește pentru tine. Gândurile unui om gânditor cresc treptat formând un sistem.
231) Fă ceea ce crezi că‑i va plăcea lui Dumnezeu și‑ți vei păstra o conștiință bună.
232) Pentru a fi un mare credincios trebuie să nu fii ca cei din jur (ești diferit de ei mult).
233) Trebuie să fim atenți să nu forțăm nimic! Atenție la chemări (invitații) sau în predică atunci când nu e libertate de a predica. Unde nu e libertate nu e efect.
234) Învață să deosebești între adevărata cunoștință și cea din cărți.
235) Dumnezeu e departe de priceperea umană și nu poate fi cunoscut mai mult decât El dorește să se descopere din plăcerea Sa.
236) Moralitatea e la fel în Dumnezeu ca și în om dar în grad diferit.
237) Educația ar trebui să ducă la umilință, mulțumire, activitate și devoțiune. Dacă nu vezi asta ca rezultat al instruirii biblice ce o dai altora ceea ce faci tu nu e cu adevărat instruire biblică.
238) Hristos ne învață că cheia cea mare a învățăturii e să uiți de tine. Trebuie să încetăm a ne iubi propria noastră viață ar trebui să o pierdem.
239) Înțelepciunea infinită a Scripturii e totdeauna accesibilă.
240) Nu amesteca limbajul imaginației cu cel al pasiunii. Ex.: diferența între actorie și realitatea vieții. Altfel în loc să‑ți transmiți predica din inimă o transmiți din imaginație. Asta vine ca rezultat că nu ești ocupat cu Domnul Isus Hristos. Nu ești implicat în ce predici, nu asta e viața ta, nu ești dat pentru asta. Cu cât te vei da mai mult, cu atât mai mult vei dori să te dai. Ca metalul care se apropie de magnet cu cât e mai aproape cu atât e mai greu de îndepărtat. Curând sunt una!
241) Predica e inima omului care toarnă inima lui Dumnezeu în inimile oamenilor.
242) O minte indisciplinată e cel mai mare pericol pentru predicator: lipsa disciplinei, a devoțiunii și a împlinirii datoriei sunt moartea predicatorului.
243) Poetul se exprimă pe sine; la fel și predicatorul, dar el trebuie să fie implicat în Scriptură, altfel n‑are standardul (corect).
244) Să nu rămâi copil, ci să crești!
245) Fiind preocupat mereu doar de tine nu vei crește, vei fi rupt de realitate.
246) Cu cât mai mult îți îngustezi subiectul cu atât mai multe gânduri ai despre el.
247) Gândește mult și adânc asupra subiectului tău ca și cum nimeni înaintea ta nu l‑ar nai fi studiat vreodată.
248) Un motiv pentru care trebuie să‑ți scrii predicile, e că aceasta te va ține gândind.
249) Un lucru care ucide lucrarea ta e lipsa devoțiunii zilnice. Poți acumula material despre care să vorbești dar fără viața de devoțiune nu va fi foc.
250) Leighton (puritan pe la 1600 scriitor foarte bun), în toate scrierile sale, are un gând comun: un gând sfințit are mai multă putere ca oricâte cărți combinate împreună.
251) Tânărul lucrător care‑și concentrează gândurile principale la altceva decât la lucrarea lui va deveni inevitabil ca Dima.
252) Studiul tău trebuie să aibă un singur scop: slava lui Dumnezeu în mântuirea sufletelor.
a) Atenție: sunt mai multe feluri de mântuire:
i) Exemplu: 1Tim.4:15,16 Despre ce fel de mântuire scrie aici? Timotei, fără îndoială, era născut din nou deja, era mântuit! V.1 ne explică: este vorba de depărtarea de credință! (lepădare Cornilescu). La fel o face și v.7. Deci în v.16, e mântuirea lui și a fraților (v.6) din pericolul lepădării, pentru că toți sunt supuși amăgirii celui rău! Cu atât mai mult azi în timpul de pe urmă!
253) Duhul predicii e să fii gata să cerșești șase zile pentru a putea predica a șaptea zi!
254) O credință serioasă și o rugăciune la fel, o inimă, părtășia și prietenii buni, un gând permanent la Dumnezeu fac mult pentru o predică bună.
255) Câteodată e ceva în predică, ce nu se poate descrie, care are o violență dulce și străpunge inimile și afecțiunile și vine chiar de la Domnul F.A.2:37. Este ceva spontan ce vine de la Domnul ca un potop, ca o săgeată direct în inimă. Un mod de a atinge aceasta, este dispoziția cerească a vorbitorului.
256) Cu cât mai mult ești cuprins în imensitatea lucrării tale cu atât mai mult îți vei dezvolta o gândire spirituală. Dă‑te pe tine imposibilităților lucrării! Nu te lăsa biruit de piedici, ci realizează cât de mare e lucrarea.
257) Ești dedicat să predici pe Hristos și mântuirea Sa, nu pe tine și experiențele tale.
258) Fie că ai experimentat sau nu un adevăr din Biblie, trebuie să‑l predici.
259) Nu‑i învățător ca Duhul Sfânt. Is.54:13 când dai învățături altora, trebuie să ai cu ele și mărturia Duhului Sfânt; dar dacă acele învățături nu au efect spiritual în viața ta, de unde știi că Duhul Sfânt aduce mărturie pentru acel lucru?
260) E greu pentru carne să predice pe față împotriva greșelilor. E greu să predici doctrină ne‑populară. Oamenii se plictisesc când predici Evanghelia, ei vor activitate religioasă care să‑i distreze. Ei nu vor să fie deranjați din condiția lor de ne‑gândire! E mai ușor să te pocăiești în fiecare duminică decât să gândești!
261) Singurul lucru ce te va ține într‑o lucrare grea, e o bucurie interioară despre adevărul divin și gândul unei răsplăți viitoare. Dacă nu‑ți găsești plăcere în a săpa în Biblie, a gândi la ea, atunci nu vei reuși: nu vei rămâne în amvon. Pentru că cei mai mulți oameni nu vor să audă ceea ce le‑ar trebui. E greu să veghezi peste mereu aceeași oameni! Și uneori singura bucurie va fi ceea ce‑ți dă Dumnezeu din Biblie.
262) Din toți oamenii de pe pământ, predicatorii au cel mai mult nevoie de simțămintele, impresiile din cămăruța de devoțiune (în singurătate). Predicatorii dacă vreodată ascultă la laudele altora și se gândesc că sunt sfinți datorită vorbelor lor, dacă devin obosiți de predici în public și pierd devoțiunea și dacă‑și dezvoltă obiceiul distructiv de a se ruga sau predica despre Hristos fără credință sau emoții, atunci se îndreaptă spre ieșirea din lucrare. Pentru a preveni acest declin sunt șase lucruri necesare:
a) 1. să petreci mult timp în devoțiune
b) 2. să citești Scriptura
c) 3. meditație
d) 4. examinare de sine (auto‑cercetare: Ești tu tot ce pretinzi altora? Asta e moartea predicatorilor ce n‑o fac!)
e) 5. rugăciune să‑ți faci un obicei constant de a vorbi cu Dumnezeu. Unii au darul (lucrarea) rugăciunii. Poate nu și tu. Poate ai pe cineva ce se roagă pentru tine. Rugăciunea e acel suspin e mai mult intensitate, e rezultatul acelei impresii de la Dumnezeu. Când te apropii mai mult de Dumnezeu impresia e mult mai lungă și mai adâncă. Rugăciunea e născută, e spontană nu e ceva programat. Rugăciunea ar trebui să fie la fel de esențială ca și respirația și când n‑o ai și nu ești conștient de sufocare ești căzut.
f) 6. lăudarea lui Dumnezeu; exprimarea mulțumirii!
263) Predicatorul trebuie să fie conștient de faptul ca el însuși e iertat. Cu cât mai mult locuiești asupra păcatelor tale mici, punându‑le împreună vei obține un buchet, un munte de vină. Trebuie să ai mintea și inima libere de vină pentru că doar astfel nu vei trata greșit pe oameni. Nu vei fi dur (sau îndurător) cu cine nu trebuie.
264) Studiul e locul unde soldatul lui Hristos trebuie să‑și forjeze armura, să‑și întărească mușchii și să‑și antreneze agilitatea pentru bătălia lucrării. Pericolul nu e că te vei pregăti prea mult ci prea puțin!
265) Helvețius a zis: Nu e rău să fii eroic, hotărât să rămâi în neștiință de multe lucruri în care oamenii își găsesc mândria. Nu te înrădăcina în lucrurile de divertisment care nu‑ți trag inima la Hristos, chiar de‑ți plac foarte mult.
266) 2Tes.3:14 nu pierde timp cu oamenii nechibzuiți, care nu vor să învețe de la tine. Vreau să mă întâlnesc cu cel care vrea să se întâlnească cu mine!
267) Trebuie să crezi că cel ce te‑a trimis nu dorește să vorbești în van. Caută mântuirea celor ce te ascultă așa cum faci pentru familia ta. Uită‑te pe tine pentru a nu se vedea altceva decât slava lui Dumnezeu și mântuirea ascultătorilor tăi. Doar atunci vei tremura mai mult înaintea lui Dumnezeu și mai puțin înaintea oamenilor.
268) Niciodată nu da înapoi de la ce e bun, drept.
269) Nu retracta nimic decât dacă e rău (Whitefield).
270) Nu vorbi repede.
271) Pregătirea precede predica.
272) Cel ce n‑are nimic de spus, nu poate predica bine.
273) Cele mai tari predici au fost cele expoziționale: iei verset cu verset și le arăți oamenilor. Dar o astfel de predică trebuie să fie provocatoare de gânduri și nu poate fi dacă nu te‑a făcut pe tine să gândești. Când gândești ceva până la capăt, nu le da concluzia de la început, ci condu‑i pe ascultători, prin etape, spre concluzie. Arată‑le lucrurile simplu pentru a rămâne uimiți cu complexitatea ideii.
274) Nimeni nu te poate învăța să predici! E ceva viu! E ca o artă.
275) Nu aștepta ca oamenii să creadă ceva ce nici tu nu crezi! Carnea negătită nu e apetisantă! Trebuie gătită! La fel predica. Nu le servi ceva ce ți‑a trecut prin creier câteva secunde. Să‑ți treacă prin inimă!
276) Păcătosul simpatizând cu păcătosul nu aduce mântuire și nici sfințire.
277) În predică poți fi uns dar nu plin de Duhul Sfânt e spre beneficiul altora și detrimentul tău. Ungerea în Biblie înseamnă autoritate. Te va folosi pentru ce știi, nu pentru ce ești! Dar dacă ești plin de Duhul Sfânt întotdeauna ești uns (ai ungerea). Dumnezeu poate binecuvânta lucrarea și respinge omul.
278) Omul are tendința să genereze atmosferă religioasă, sentimente religioase pe costul adevărului lui Dumnezeu! Să facă pe păcătos să simpatizeze cu păcătosul! Atenție! Omul nu vrea să se supună adevărului, ci imaginației lui. Ce folos să te rogi cu oameni care se tot pocăiesc și sunt sub vină? Îi păcălești! Pretinzi că Dumnezeu face o lucrare pe care de fapt n‑o face!
279) Io.8:32 libertatea de vină; 2Cor.7:8,9 bucuria lui nu era pentru că ei s‑au pocăit! Asta fac predicatorii azi! Se bucură când oamenii se pocăiesc ca rezultat al predicii lor idolatrie! V.10,11 arată că nu trebuie să repeți aceeași pocăință (pentru același vechi lucru) pentru că a fost rezolvată problema asta face adevărul (Io. 8:32). Când apar asemenea predicatori, sunt oameni sinceri care vin în față să se pocăiască dar asta nu ajută. Ei se arată ca fiind spirituali (pentru că se recunosc așa cum sunt și, în plus, asta arată pe predicator ca fiind spiritual). Ei doar se pocăiesc și pocăiesc mereu și se recunosc înfrânți, dar niciodată biruitori. Asta li se cere și asta dau! De ce? Pentru că nici predicatorul nu are mai mult. Iac.4:3,4 curvie spirituală; v.6 Dumnezeu dă mai mult har; înseamnă că trebuie să aducem umilință. Sub Lege (cea care cauzează vină) problema se pune ce merităm sau nu sub har e doar ceea ce nu merităm. Deci, problema aici e mândria! V.9 ca rezultat a ce? A v.8: apropierii de Dumnezeu! Cum ne apropiem de Dumnezeu? Io.6:44,45 prin învățătură a adevărului! Dându‑ne doctrinei care duce la evlavie (1Tim.6:3), Cuvântului Său. Iac.4:11,12 când ne facem noi judecători, hotărâm noi cum stau lucrurile (Ex.: eu știu că tu trăiești în păcat și dacă faci sau nu ce zic eu: ridică mâna, ridică‑te, ieși în față, etc. eu voi hotărî dacă tu ești sau nu mântuit.)
280) Lipsa de încredere arată necredință.
281) Mântuirea e a vedea adevărul Evangheliei (a pricepe) nu există în Biblie ideea de a‑L primi pe Isus în inimă.
282) Mai bine să fii în biserică cu câțiva ipocriți decât să fii în iad cu toți ipocriții.
Martyn Lloyd Jones, despre Predicare:
Predica nu poate fi definită, dar când o auzi o recunoști. Câteva ingrediente în predicare:
283) 1. Întreaga personalitate trebuie să fie implicată; întreaga persoană, inclusiv trupul.
Demostene (orator grec) spunea că cel mai important lucru în oratorie e acțiunea. Al doilea lucru important in oratorie e acțiunea! Al treilea lucru important in oratorie e acțiunea! Predica cu efect implică acțiune.
284) 2. Să ai simțul autorității.
Să nu fi apologetic (să nu cauți să iei apărarea). Să nu lași impresia că vorbești pentru că te lasă alții să vorbești. Ești acolo pentru a declara anumite lucruri, ești trimis de Dumnezeu. Aceasta nu e încredere în sine ci înseamnă a fi sub autoritate. Autoritatea lui Isus era în faptul că se afla sub autoritatea Tatălui. Permisul de predicator vine din chemarea Sa dumnezeiască. Fără simțul autorității se va pierde puterea de a atrage. Sutașul (Lc.8) s‑a încrezut în Isus pentru că și‑a dat seama de autoritatea Lui. În școala lui Isus cel mai mare, e robul tuturor. Cel mai mare predicator nu e umilit când slujește altora.
285) 3. Să ai un element al libertății.
Nu poți neglija pregătirea predicii. Cel ce nu studiază nimic, nu dă nimic. Predicatorul să fie liber în propovăduirea lui, să nu fie legat de pregătirea lui (schița făcută mai înainte). Să fie deschis la o inspirație spontană. Când predici nu contează schița, ci să fii deschis. Acum e momentul să mă disciplinez în gândire. Predicarea e o activitate sub influența și puterea Duhului Sfânt. Pregătirea nu se încheie când predicatorul își încheie pregătirea schiței predicii. Cele mai bune gânduri sunt date când predici.
286) 4. Elementul de schimb
În timp ce propovăduiește, predicatorul trebuie să primească ceva de la oamenii lui Dumnezeu, de la adunare. Există un element de schimb. Ei răspund la ceea ce zici tu în timp ce predici. Predicatorul nu e ca televizorul: dă și nu primește. Când predici poți fi uimit de ce se întâmplă. Poate vor fi propoziții neterminate, cuvinte pocite, lucruri care vor fi criticate, dar să nu te intereseze astea; ele oricum vor exista fie că predici STAS, fie nu! Predica ta trebuie să facă ceva oamenilor. Noi vrem puterea Duhului Sfânt în predică, dar nu cerem controlul Duhului Sfânt. Predica e ca și viața: nu știi ce se va întâmpla. Să fii întotdeauna liber, nu te ține strâns de schiță căci vei pierde călăuzirea.
287) 5. Seriozitatea
Să fii serios cu ce faci ca un chirurg care face o operație foarte delicată. Să vorbești pentru Dumnezeu, nu ce‑ți place ție! Să vorbești despre condiția unor oameni, să avertizezi. Trebuie să fii conștient că viața omului trece repede. Tinerii se gândesc doar la azi și nu văd că timpul trece. Richard Baxter: Am predicat ca și cum nu eram sigur c‑am să mai predic vreodată. Am predicat ca un om pe moarte, unor oameni pe moarte. Viața trece: mereu apar oameni noi, circumstanțe noi și fără să‑ți dai seama, te‑ai dus! Despre un predicator se spune că înainte să scoată un cuvânt, oamenii începeau să plângă în tăcere. Asta pentru că era serios, era în prezența lui Dumnezeu. Avea efect înainte să predice pentru că stătea mult cu Domnul. Trebuie să stai mult cu Domnul pentru a putea aduce ceva oamenilor.
288) 6. Predicatorul nu trebuie să fie plictisitor niciodată.
Sunt predicatori plictisiți de Biblie, de aceea, ei vor plictisi pe ascultători. Ca să evite acest lucru, ei caută tot felul de povestioare care să aducă viață și emoții în mesajul lor.
289) 7. Zelul
Acesta previne faptul de a fi plictisitor. Predicatorul trebuie să dea impresia că însuși el a fost prins de ceea ce predică. Poți să te prefaci, să faci actorie, dar Duhul Sfânt nu va aduce mărturie. Dacă tu nu ești prins de mesajul tău, nimeni nu va fi prins. Profeții vorbeau de vin nou: gata să bufnească, adică este energie, este un interes pentru oameni. Unii predicatori se pare că sunt separați de ce spun, nu sunt posedați, inspirați de ceea ce spun. Ieremia a spus că predica e ca focul în oasele tale. Când nu e foc, nu o să stârnești nici un foc. Când Isus a spus: Veți fi martori (F.A.1:8), vorbea cu predicatorii (în F.A.2, ei predicau). Nu toți au vorbit în limbi, ci doar cei 11 apostoli. Un predicator ar trebui să fie tot timpul un martor. Nimic nu e mai mort ca un predicator care dă impresia că nu e implicat.
290) 8. Căldura
Dacă e căldură în suflet vor fi lacrimi în ochi: căldura ridică apa și produce umezeală. Pavel a plâns adesea când a predicat, a fost mișcat la lacrimi. Emoția asta, căldura, face interacțiunea cu oamenii, face acel schimb (vezi punctul 4); transmite că există o atingere intimă.
291) 9. Urgența
Predicatorul trebuie să fie totdeauna urgent. Trebuie să fim iuți pentru că viața e scurtă. Doctorii se grăbesc să facă ceva când un om e pe ducă; noi nu dăm doar indicații, ci facem operații pe suflet. Nimic nu e mai urgent ca mântuirea oamenilor. Dacă nu știi nimic despre simțul urgentului, nu știi ce înseamnă adevărata predică. Mesajul Evangheliei nu poate fi amânat. În mijlocul vieții, noi suntem în moarte. Noi nu încercăm să‑L grăbim pe Dumnezeu pentru că nu reușim, și dacă Îl împingi poate nu vine deloc, și dacă nu‑L aștepți, te depărtezi. Totuși, trebuie să avem simțul urgentului. Noi vorbim între timp și veșnicie. Deoarece mesajul e urgent, atunci:
292) 10. Predica trebuie să fie convingătoare.
Predicatorul nu trebuie să spună adevărul cu indiferență. Noi trebuie să‑i conducem pe oameni la adevăr. Noi vrem să le mișcăm sufletele, să le luăm cu noi. A iubi să predici e una, a iubi pe cei cărora le predici e alta! Absența milei nu va produce mesaje care să convingă. În predica adevărată există un element viu: mila. Ea este inima predicii. A contempla lucrul ce l‑a făcut Dumnezeu în Hristos pentru noi, suferința implicată și măreția dragostei lui Dumnezeu pentru noi, asta produce milă. Predica are o calitate de a topi. Un actor poate să prezinte asta, dar e un impostor. Dar când dragostea lui Dumnezeu e vărsată în inimă, e patos inevitabil, e mila ce se arată prin personalitate, emoția. Uneori disprețuim marile adevăruri (doctrine), și punem accentul pe emoții: povești, poezii. Doctrina trebuie să fie împletită cu mila. Noi trebuie să fim mișcați profund, să vezi oameni mișcați până la lacrimi prezentând pe Hristos. În Romani 11, ultimele 6 versete sunt pline de emoție. E vorba de sentiment nu de sentimentalism (dulcegărie). Un om trebuie să fie mișcat de adevăr, de ceea ce înțelege.
293) 11. Puterea
Adevăratul predicator e Dumnezeu în acțiune; acesta e omul folosit de Dumnezeu. 1Cor.2:4 e predica. Diferența dintre o predică scrisă pe hârtie (prezentare teologică, tratat, etc.), și o propovăduire adevărată (acțiunea de a predica) e puterea. Adevărata predică înseamnă să combini două lucruri: a avea predica bună (mesajul) și propovăduirea ei prin personalitatea mea, ființa mea. Trebuie să ai lumină și căldură. Trebuie să ai în tine predică (mesaj) și predicare (propovăduirea). Predica e teologie în flăcări. O doctrină care nu ia foc are ceva greșit în legătură cu ea și dacă nu e ceva greșit cu ea, atunci greșeala e în înțelegerea predicatorului. Doctrina cauzează focul. Adevărul real ce are efect e Hristos. Predica trebuie să dea un simț al lui Dumnezeu și prezența Lui. Noi putem avea prezența lui Dumnezeu într‑un duh de închinare, dar prezența Sa vine prin predică, nu prin programe. Marii predicatori nu sunt niciodată mulțumiți cu ce au predicat dar nu de opresc din a predica atunci se apropie mai mult de adevărata predică.