|
Acceptarea crucii
Mat.26:36-46
Un duh care a fost întotdeauna în lume, dar
care azi a câștigat mai mult teren ca niciodată, este "duhul
independenței":
omul nu vrea să facă voia altuia ci numai voia sa. Este din ce în
ce mai acceptat în lume, din ce în ce mai promovat de indivizi, de
organizații, de instituții, din ce în ce mai apărat de filozofii,
de legi, de tratate. Faptul că lumea merge în această direcție nu
trebuie să ne mire. Dar acest "microb" a infectat de mai
mult timp și biserica, iar boala se agravează. Duhul
independenței, duhul lui "Fac ce vreau; nu-mi spune tu ce să fac!", duhul
nesupunerii, al neascultării de autoritate, depărtează biserica de
rostul ei pe pământ, de imaginea care trebuie s-o aibă și de puterea
pusă la dispoziția ei de Dumnezeu. Acest fel de a fi nu a fost intenționat
de Dumnezeu pentru adunarea Lui. Independența față de Dumnezeu este
o pagubă a bisericii de azi și a creștinilor (în particular). Din
totdeauna, gândul Domnului pentru noi a fost să ascultăm de El: să
ne umplem de cunoștința voii Lui și apoi s-o împlinim; voia Lui să
fie acceptată mai presus de a noastră - Io.7:17; Rom.12:2;
Col.1:9,10.
Când a vorbit despre urmași, Domnul Isus a vorbit mereu despre
costul uceniciei: lepădarea de sine, purtarea crucii, renunțare la
voia care se opune voii lui Dumnezeu - Mc.10:21; Lu.9:23;
14:27; Mat.10:38. Când vorbea despre crucea
ucenicului, Domnul Isus încă nu fusese răstignit! Nu se referea la
beneficiile jertfei Sale pe
cruce de care vor avea parte cei ce vor crede în El.
În vremea aceea, crucea era un mijloc de execuție
cunoscut de toți. Până a ajunge la locul execuției, cel osândit trebuia
să-și ducă
în spate crucea. O făceau pentru că erau siliți. Mergeau chinuiți
pe un drum fără întoarcere - la capăt era moartea.
Când spune să ne purtăm crucea, Domnul Isus ne spune
să acceptăm, în ciuda durerii, drumul care duce la moartea voii noastre
care contrazice
voia lui Dumnezeu. Lucrul acesta trebuie să-l facem de bunăvoie,
nu siliți.
Este mai ușor a vorbi ("a da din gură")
despre cruce decât a consimți la a trăi experiența purtării crucii.
Eram într-o
situație când ceva nu îmi convenea. Nu am izbucnit în răgete de mânie
și nici în mine nu eram nervos. Acestea ar fi fost semne clare că
nu vreau să primesc ceea ce Dumnezeu a îngăduit să mi se întâmple.
Eram liniștit, tăcut, retras, așteptând ca totul să se termine iar
eu să pot să îmi reiau cursul vieții așa cum îl doream. Aveam de
gând să lucrez ceva, să muncesc, dar este tot una cu situația în
care aș fi vrut să pierd timpul degeaba. Mi-am dat seama doar după
ce totul s-a încheiat, când am putut să merg la treaba mea, că eu,
de fapt, nu am vrut să accept crucea.
Un om care
acceptă crucea în viața lui e un om cu care este ușor de trăit deoarece el este îndelung răbdător cu tine, este plin de
bunătate, nu invidiază, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se
poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește
la rău, nu se va da înapoi în a te ajuta, acoperă totul, crede totul,
suferă totul.
Omul care acceptă crucea în viața lui renunță ușor la pretențiile
sale și acceptă ceea ce Dumnezeu hotărăște pentru el.
Putem vedea cât de mult acceptăm crucea. De
exemplu dacă analizăm cât de mult "lăsăm de la noi" în
relațiile noastre (familie, biserică, vecini, lucru, etc.). Nu
susțin că trebuie să aprobăm păcatul
în viața oamenilor ci că în aceste relații, Domnul ne dă de nenumărate
ori ocazia:
· fie să ne bucurăm că avem parte de patimile lui Hristos, deoarece
suferim pentru că suntem creștini (1Pe.4:12-16),
· fie să omorâm mădularele noastre care sunt pe pământ (Col.3:15)
adică prin Duhul să facem să moară
faptele firii (Rom.8:13).
Putem să acceptăm crucea în viața noastră prin:
· a ne primi unii pe alții - Rom.15:7
· a ne ierta unii pe alții - Col.3:13
· a ne iubi unii pe alții - 1Io.3.16
· a ne iubi dușmanii - Mat.5:44
· înfrânare, asprime față de trup - 1Co.9:27
· etc. - ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu chiar dacă doare
1999.09.05 Lunca Ilvei
Înapoi la Index predici |