CREAŢIA SAU EVOLUŢIA?

3. TEORIA EVOLUŢIEI ÎN LUMINA MATEMATICII

Argumentul ţinând de plan a fost întotdeauna considerat a fi cel mai puternic în favoarea existenţei lui Dumnezeu. Un ceas are nevoie de un ceasornicar; ce să spunem atunci de ceasurile atomice şi siderale care sunt mult mai complexe şi precise? O clădire mare presupune un arhitect pregătit; structura infinit mai complicată a corpului uman nici nu poate fi analizată, cu atât mai puţin proiectată de om. Cele mai noi şi puternice calculatoare sunt absurd de simple în comparaţie cu circuitele complexe ale creierului uman si ale sistemului nervos.

Concepţia, conform căreia un sistem sau o structură complexă pot fi într-un fel oarecare formate la întâmplare, este o iluzie persistent acceptată de evoluţionişti. Raţionamentul naturalistic tipic presupune că orice se poate realiza într-un timp suficient de lung. Spre exemplu, a maimuţă apăsând la întâmplare clapele maşinii de scris va reuşi cândva să rescrie un sonet de Shakespeare? Această idee este absurdă.

Spre a ilustra acest fapt să considerăm o structură ordonată alcătuită de exemplu din 200 părţi. Acesta nu este număr neobişnuit - de exemplu, scheletul uman conţine mai mult de 200 oase diferite, toate asamblate într-un întreg funcţionând perfect. Există nenumărate sisteme în lume, cu mult mai complicate decât acesta. Să considerăm numărul de moduri diferite în care 200 de părţi pot fi asamblate împreună. Un sistem alcătuit dintr-o singură parte poate fi asamblat într-un singur mod: unul alcătuit din două părţi, în două moduri (1x2); unul din trei părţi, în şase moduri (1x2x3); unul din patru părţi în 24 moduri (1x2x3x4); ş.a.m.d. Deci un sistem alcătuit din 200 părţi poate fi asamblat într-un număr de moduri diferite egal cu 1x2x3x4x5x6 ... x200. Acest număr se numeşte '200 factorial' şi să scrie '200!'. Acest număr este extrem de mare. Se poate arăta că este egal aproximativ cu 10 la puterea 375, adică este un număr scris ca 1 urmat de 375 zerouri. Prin urmare asamblarea corectă a celor 200 părţi reprezintă doar o posibilitate din 10 la puterea 375. Să presupunem că un nou mod de asamblare se poate realiza în fiecare secundă. Întregul timp astronomic (circa 10 miliarde ani) reprezintă doar 10 la puterea 18 secunde, astfel că probabilitatea realizării unei asamblări corecte în 10 miliarde ani ar fi una din 10 la puterea (375-18), sau 1 din 10 la puterea 357. Aceasta este practic zero.

Să presupunem că încercăm să ne îmbunătăţim şansele aranjând să avem un număr mare de seturi a 200 piese fiecare, toate putând fi asamblate simultan. Să presupunem că fiecare parte are dimensiunea unui electron, una dintre cele mai mici particule din univers, după câte ştim. Să umplem apoi întregul univers (de rază 5 miliarde ani-lumină) cu astfel de seturi. Se poate arăta că întregul univers poate conţine cel mult 10 la puterea 130 seturi. Să încercăm să vizualizăm 10 la puterea 130 seturi a câte 200 părţi fiecare pe care încercăm să le asamblăm, la întâmplare, spre a obţine cel puţin o asamblare corectă în zece miliarde ani, oriunde în univers. Să presupunem de asemenea că am inventat o maşină capabilă de a realiza nu o ansamblu pe secundă, ci 1 miliard de miliarde pe secundă, cu fiecare din cele 10 la puterea 130 seturi. Desigur acesta este numărul maxim de asamblări posibil în această situaţie. Aceasta ar permite un total de 10 la puterea 130 X 10 la puterea 18 X 10 la puterea 18 = 10 la puterea 166 asamblări pe secundă în întregul univers. Cu toate acestea probabilitatea de a obţine unica asamblare corectă este de 1 din 10 la puterea 375-166 sau 1 din 10 la puterea 209. Cu alte cuvinte, ideea conform căreia un sistem de 200 părţi ar putea fi asamblat corect din întâmplare, este absolut absurdă!

Multe sisteme, incluzând organismele vii, sunt cu mult mai complexe decât cele 200 părţi. De exemplu, cortexul creierului uman conţine peste 10 miliarde celule, conectate într-o anumită ordine, iar fiecare din aceste celule este ea însăşi extrem de complexă.

Concluzia evidentă este aceea că structurile complexe ordonate, de orice fel, nu pot pur şi simplu să apară din întâmplare. Dezordinea nu se transformă niciodată în mod spontan în ordine. Ordinea necesită un organizator. Reţeaua infinită de efecte complexe observate în univers trebuie să fi fost produsă de o cauză adecvată. Biblia numeşte această cauză adecvată Logos (Cuvântul - în Noul Testament) sau înţelepciunea (în Vechiul Testament), iar pe creator Dumnezeu.

Gândirea neodarvinistă are drept axiomă conceptul conform căruia toate aspectele vizibile ale evoluţiei sunt rezultatul întâmplării şi nu al unei acţiuni planificate. Totul se întâmplă de la sine. De fapt întregul postulat neodarvinist a fost astfel dezvoltat încât să ocolească necesitatea postulării unui Logos transcendent direct răspunzător de evoluţia vieţii. Însăşi esenţa gândirii darviniste constă în explicarea originii şi evoluţiei vieţii prin mutaţii întâmplătoare şi selecţie naturală fără nici un fel de ghidare sau plan de afară. Gândirea neodarvinistă nu tolerează deloc nici o ghidare de fond.

Totuşi, când suntem confruntaţi cu ceva de tipul codului genetic, suntem uimiţi numaidecât de simplitatea sa cât şi de complexitatea şi cantitatea de informaţie conţinută. Nu se poate să nu fii surprins de imensa densitate a informaţiei conţinute într-un spaţiu atât de restrâns. Când cineva consideră faptul că întreaga informaţie chimică necesară pentru a construi un om, un elefant, o broască sau o orhidee a fost concentrată în două celule reproductive minuscule, nu poate decât să fie surprins. Informaţia aproape de neconceput de complexă necesară pentru a sintetiza un om, plantă sau crocodil din aer, lumină, substanţe organice, bioxid de carbon şi minerale este conţinută în aceste două celule mici. În plus, toată informaţia este disponibilă în gene spre a repara corpul (nu numai a-l construi) când este rănit. Când o infecţie pătrunde în organism, anumite reacţii de imunizare apar spre a apăra viaţa.

A considera faptul că toata această informaţie codificată este depusă în nucleul spermatozoid sau ovul înseamnă a admira uriaşa abilitate tehnică a Logos-ului din spatele acestui sistem. Laureatul premiului Nobel F.H. Crick, care a descoperit sistemul ADN, spunea că dacă cineva ar voi să traducă informaţia codificată într-o celulă umană, ar avea nevoie de 1000 volume a câte 500 pagini fiecare. Şi totuşi mecanismul unei celule reproduce fidel, la diviziunea celulei, toată această informaţie dintr-o 1000 volume a 500 pagini fiecare, în numai 20 minute. Informaţia de o complexitate aproape inimaginabilă a codului genetic împreună cu simplitatea concepţiei sale (doar 4 litere alcătuite din molecule simple) şi cu extrema sa compactitate implică o inteligenţă superioară plasată în spatele ei. Teoria contemporană a informaţiei nu permite o altă interpretare a celor discutate în legătură cu codul genetic.

Alt exemplu remarcabil de complexitate ce nu ar fi putut să apară din întâmplare este creierul uman ca analizator de limbaj. Noam Chomsky a arătat, în opoziţie cu gândirea comportamentală ca cea a lui Skinner, că doar creierul uman, dintre toate creierele biologice, este capabil să analizeze un limbaj. Această capacitate este bine dezvoltată în special înainte de pubertate. Ea se bazează pe subconştient şi duce la o înţelegere în subconştient a gramaticii ascunse a oricărui limbaj uman. Ascultând orice limbă, copilul poate extrage regulile gramaticale ce stau în spatele structurii limbii date; creierul unui copil este astfel construit şi programat încât el este capabil să analizeze toate limbile umane - dacă începe suficient de timpuriu - în subconştient. Poate deci analiza cu aceeaşi uşurinţă orice limbaj (fără a putea spune de ce) şi ştie intuitiv dacă o anume construcţie este corectă. Maimuţele şi alte animale superioare nu au această abilitate analitică, deşi ele pot recunoaşte câteva cuvinte şi sunete.

Pornind de la acest fapt, Chomsky arată cu claritate că creierul uman este unic între creierele biologice; el este construit şi programat în acest fel de anumite gene. Abilitatea în a analiza şi construi o gramatică, pornind de la o informaţie în parte degenerată, este moştenită şi fixată genetic şi este subconştientă. Structura internă a creierului este astfel proiectată încât este adaptată şi poate folosi diferite limbi. Structura şi limbajul se potrivesc una celuilalt şi nici una n-a putut fi construită şi programată din întâmplare. A susţine că o maşină de analiză a limbii, cum este creierul uman, a apărut din întâmplare (conform principiilor neodarvinismului) este imposibil din punctul de vedere al teoriei informaţiei necesară pentru a programa un creier în vederea analizei de limbaj. O informaţie de o complexitate de neconceput a contribuit la construirea acestui super-calculator algoritmic capabil de a analiza limbaj şi gramatică într-un mod pe care nici un alt calculator nu-1 poate aborda. Această informaţie trebuie să fi fost produsă de o sursă de o inteligenţă superioară, capabilă de a elabora conceptul de gramatică universală a tuturor limbilor umane, pe baza căruia să realizeze un tip de algoritm potrivit tuturor limbilor. Această înseamnă că sursa de informaţie ce a contribuit la construirea creierului trebuie să fi fost complet familiară cu limbile şi modul de gândire umane. Ea trebuie să fi înţeles cum să proiecteze un calculator astfel încât să poată mânui o gramatică universală, deşi ştiinţa însăşi nu a fost încă capabilă să elucideze baza acestei gramatici universale. Şi totuşi codul creierului poate mânui cu uşurinţă o astfel de gramatică cu ajutorul informaţiei depuse într-un spermatozoid uman şi un ovul uman. Putem deci presupune că inteligenţa aflată în spatele codului creierului înţelege din gramatica universală mult mai mult decât noi. Aceeaşi inteligenţă din spatele codului genetic trebuie să fi fost capabilă, de asemenea, să conceapă mecanismul biologic al genelor, pentru a depune şi extrage informaţia necesară construirii şi programării unei asemenea maşini - această capacitate nu a fost încă realizată în nici-o inteligenţă umană sau artificială.

Principala dificultate a sistemului gândirii neodarviniste constă în căutarea unei surse de o astfel de inteligenţă în haos, adică, în lipsa de inteligenţă. Faptul că creierul este adaptat tuturor limbilor, ca o mănuşă pe mână, ilustrează nivelul de inteligenţă esenţial în construcţia unei maşini algoritmice cum este creierul.

Gândirea darvinistă presupune că nu poate exista o sursă de o asemenea inteligenţă în afara propriei noastre realităţi (adică, în afara universului tridimensional); ea pretinde că nu există şi nu poate exista o asemenea sursă. Astăzi, totuşi, aceasta nu poate fi susţinută în mod ştiinţific.

Înapoi la Capitolul 2 - Teoria Evoluţiei în lumina Fizicii

Înainte la Capitolul 4 - Teoria Evoluţiei în lumina Biologiei
(Variaţiile şi speciile / Selecţia naturală / Mutaţiile)

Înapoi la Cuprins (Evoluţie sau Creaţie?)

Înapoi la Index predici