Şi viaţa veşnică este aceasta:

să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat

şi pe Isus Hristos,pe care L-ai trimis Tu. (Ioan 17:3)

Şi noi am crezut,

şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul,

Sfântul lui Dumnezeu.
(Ioan 6:69)

...să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul,

ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducînd roade în tot felul de fapte bune,

şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu. (Col.1:10)

Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos...

(2Petru 3:18)

Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate,

ca să facă lucruri neîngăduite. (Rom.1:28)

sau dacă Eu vorbesc dela Mine. (Ioan 7:17)

Este cel mai bun lucru care poate fi făcut în viaţa asta! Îţi spun mai jos cum înţeleg şi cum am intrat eu în experienţa asta. (Dacă nu vrei să citeşti textul acesta, am pus după el nişte trimiteri (link-uri) către nişte mesaje care s-ar putea să te intereseze.)

Sunt mai multe feluri în care poţi gândi şi discuta despre a începe să cunoşti pe Dumnezeu. Dar pe orice cale ai apuca, un lucru este sigur: Trebuie să existe un început! Omul nu se naşte cunoscându-L pe Dumnezeu, aşa cum nu se naşte cunoscând nici chimie, nici religie, nici gramatică, etc. – toate astea le învaţă mai târziu.

Gândeşti poate că ar fi fost normal ca omul să se nască având în el această cunoaştere de Dumnezeu? Dar numai dacă te uiţi un pic în jur vezi că nu este aşa. Dumnezeu nu este principala preocupare a omului. Interesul suprem al majorităţii oamenilor nu este Dumnezeu. Vei fi chiar de acord cu mine şi cu Biblia că ceea ce este mai mult întâlnit în lume este răul, altfel spus: păcatul. Rău se poartă tata cu mama (şi invers), părinţii cu copiii (şi invers), copiii între ei se poartă rău, faţă de profesori sunt răi (şi invers), patronii sunt răi cu angajaţii (şi invers), popoarele sunt rele unele cu altele, etc., etc.. Este o situaţie generală – toţi oamenii sunt la fel. Izvorul acestei răutăţi este în fiecare om. Adică orice om este păcătos. Trebuie să admiţi lucrul acesta. Nu că orice om a luat viaţa, banii sau nevasta altuia, deşi sunt foarte mulţi care fac şi astea, dar nu este om care să nu fi făcut rău altor oameni sau lui însuşi. Chiar celor dragi le facem rău de multe ori. Acum ia acest lucru în mod personal: Crezi că ai făcut rău altora? Sigur că ai făcut. Zici: „Da, am făcut rău, dar nu atât de mult ca alţii!” Nu asta contează. Nu discutăm acum de cantitate ci de natură. (Cât de mult rău ai făcut este o altă discuţie!)

Acum, răul făcut de tine trebuie rezolvat înainte de a te apropia de Dumnezeu. El trebuie tratat ca un Dumnezeu Sfânt, adică separat cu totul de păcat. Păcatul şi Dumnezeu nu pot sta împreună cum nu stau apa cu focul (ori apa stinge focul, ori focul evaporă apa)! Tu nu vei reuşi nicicum să rezolvi această problemă, oricât de mult te-ai strădui (deşi sunt sisteme filozofice, religii, ştiinţe sociale care pretind că acest lucru ar fi posibil). Fii convins că nu vei reuşi să te împaci cu Dumnezeu decât pe o cale hotărâtă de El şi nu pe una inventată de un om, oricâte doctorate ar avea şi oricâte fapte notabile ar fi făcut.

Calea asta hotărâtă de Dumnezeu, a fost declarată de El în Biblie. Ea este să crezi că El a rezolvat problema ta prin jertfirea Fiului Său Iisus Hristos. A trebuit o jertfă, pentru că trebuia plătit tot răul omenirii. Zici tu: „Dar altfel nu putea ierta? Numai cu vărsare de sânge?” Nouă poate nu ni se pare atât de grozav păcatul, dar pentru Dumnezeu, nu este nimic mai rău, mai josnic, mai ticălos. Păcatul este opusul total al vieţii. Păcatul aduce moartea. Asta este realitatea. Nu poţi alege o altă plată pentru păcat – banii, sau slujbele religioase, sau faptele bune nu pot şterge păcatul. Odată ce este vărsat sânge, păcatul este plătit, şters. Dumnezeu a jertfit pe Fiul Său în locul oricărui om (şi al tău), pentru lumea întreagă.

Odată ce te vei încrede în bunătatea lui Dumnezeu, care prin jertfa lui Iisus Hristos îţi acordă iertarea păcatelor tale, Dumnezeu te va socoti al Lui. Îţi acordă un statut care nu l-ai avut până acum înaintea Lui. Dacă până acum erai un om păcătos destinat pedepsei, de acum înainte, tu eşti copilul Său.

Începutul acesta îl numeşte Biblia „naştere din Duhul lui Dumnezeu” (Ioan 3:5,6). Odată născut din nou, omul primeşte de la Dumnezeu Duhul Său care îi dezvăluie încetul cu încetul lucrurile lui Dumnezeu şi pe Dumnezeu Însuşi (1Co.2:10-12). De acum înainte el poate cunoaşte pe Dumnezeu ca persoană, ca fiinţă vie care intervine în mod real în viaţa lui, nu ca teorie, nu ca noţiune seacă, abstractă.

Cam aşa este „începutul” – prezentat foarte pe scurt. Atât de simplu încât şi un copilaş să îl poată apuca. Desigur că sunt multe care pot fi discutate legat de acest subiect. Dacă vrei să întrebi ceva, scrie-mi fără reţinere (pe email sau pe forum). Sunt gata să îţi spun mai mult, mai exact şi să îţi spun şi unde ai putea găsi mai multe informaţii în Biblie sau în alte surse. Altfel, dacă vrei să citeşti chiar acum ceva asemănător, cu diferite nuanţe, vezi în lista de mai jos:

Poţi citi din paginile cu predici mesajele intitulate:

• Chemarea lui Dumnezeu
• Cine zic oamenii că sunt Eu?
• Cuvântul lui Dumnezeu
• Dar ce să fac cu Iisus care se numeşte Hristos?
• Dragostea lui Dumnezeu
• Începutul, însemnătatea şi împlinirea Crăciunului

Înapoi la început

Home | Biserica | Şcoala | Predici | Conferinţa | Tabăra | Forum | Foto