Scoala
Prezentare
Program
Istoric
Materiale
Imagini
Rapoarte
Cumajungi
Semnează Cartea de Oaspeți
 

 

La această dată,
Școala Biblică
nu organizează
cursuri.



Roagă-te
ca Dumnezeu să deschidă din nou această ușă!

 

Programul Școlii Biblice pentru Misionari - Lunca Ilvei

Conferința din Moldova

În zilele 13, 14 și 15 Mai 2008, o delegație de frați din România va face un turneu în Moldova. Împreună cu ei vor fi și frații pastori Vasile Hoblea și Marcel Dumitru. Vor fi organizate 3 întâlniri mari în zonele: Chișinău, Hârtop și Cahul.

Sunt invitați să participe toți cei doritori: foști elevi, absolvenți, prieteni, misionari, pastori, etc. - moldoveni, români, ucrainieni, etc. Scopul acestor întâlniri este revederea, încurajarea, zidirea, rugăciunea împreună a celor care au fost aduși de Domnul, prin providența Lui, în această lucrare minunată care a fost Școala Biblică de Misiune între anii 1992 și 2007 - 15 ani de har și descoperire dumnezeiască.

Suntem deja încredințați de binecuvântările care ne vor fi date de Dumnezeu în aceste întâlniri. Credincioșia Lui este fără margini.

Mai multe informații despre acest eveniment sunt în Pagina de rapoarte (clic aici).

Dumnezeu să vă binecuvânteze !
Așteptăm să ne revedem cu cât mai mulți !

Conferința de post, rugăciune și zidire a
Școlii Biblice (Europene) de misiune
(Lunca Ilvei – Vatra Dornei)

17-20 Octombrie 2007...

... a fost o mare binecuvântare. Revederea, mărturiile, depănarea amintirilor, predicile, rugăciunile, ...cadourile au adus o mare bucurie tuturor. O descriere scurtă găsiți în Pagina de rapoarte (clic aici).

bara

Sesiunea de toamnă 2006 s-a încheiat

... pe data de 30 Noiembrie 2006. În pagina de rapoarte puteți afla detalii despre ea, iar în secțiunea FOTO a web-site-ului puteți privi 75 de imagini surprinse în această perioadă, nu doar din lucrare ci și din activitățile zilnice ale elevilor.

Ne rugăm ca tot ceea ce am întreprins în aceste două luni de studii și lucrări să aibă efectul dorit de Dumnezeu asupra elevilor și să le fie de un real folos în viață, în umblarea cu Domnul și în misiunea care o au de la El. Rugați-vă împreună cu noi.

Înapoi la început

Home | Biserica | Școala | Predici | Conferința | Tabăra | Forum | Foto